opțiuni
  • info

12 definiții pentru gâtui

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GÂTUI, gâtui, vb. IV. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (și a-l omorî prin sufocare); a sugruma. 2. Refl. A se îngusta, a se micșora pe o anumită porțiune, într-o anumită zonă. – Gât + suf. -ui.

GÂTUI, gâtui, vb. IV. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (și a-l omorî prin sufocare); a sugruma. 2. Refl. A se îngusta, a se micșora pe o anumită porțiune, într-o anumită zonă. – Gât + suf. -ui.

gâtui [At: CONTEMPORANUL I, 686 / Pzi: ~iesc / E: gât + -ui] 1 vt A sugruma. 2 vt (Îvp) A da pe gât o băutură tare. 3 vr A se îngusta într-o anumită porțiune.

A GÂTUI gâtui tranz. 1) A lipsi de respirație, strângând de gât; a sugruma; a strangula. 2) (calea de curgere a unui fluid) A îngusta pe o anumită porțiune; a sugruma; a strangula. 3) pop. (acțiuni sau manifestări) A împiedica să se dezvolte sau a suprima printr-o constrângere; a strangula; a sugruma. /gât + suf. ~ui

gâtuì v. a strânge de gât, a sugruma.

GÎTUI, gîtui, vb. IV. Tranz. 1. A strînge (pe cineva) de gît; a sugruma. Nu-i rămînea decît să sară la ea și s-o gîtuie, să-i sucească gîtul ca la un pui de vrabie. SLAVICI, O. I 342. Cît pe ce erai să mă gîtui, jupîneșică. CREANGĂ, P. 120. ◊ Fig. Erai gîtuit de emoție. PAS, Z. I 70. Femeia a dat să se scoale, să fugă, ori să răspundă. Dar, gîtuită de-o teamă năprasnică, a venit mototol la loc. POPA, V. 317. 2. Fig. A înăbuși, a împiedica un proces în dezvoltarea lui. Acolo unde critica de jos este gîtuită, sub o formă sau alta, apar atitudini tolerante față de lipsuri, lăudăroșenie, îngîmfare, automulțumire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 51. – Prez. ind. și: gîtuiesc (CREANGĂ, P. 115).

gîtuĭ, a -í v. tr. (d. gît). Strîng de gît, ucid strîngînd de gît, sugrum, beregățesc, gușuĭ suguș. V. strangulez.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

gâtui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. gâtui, 3 gâtuie, imperf. 1 gâtuiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să gâtui, 3 să gâtuie

gâtui (a ~) vb., ind. prez. 3 gâtuie, imperf. 3 sg. gâtuia; conj. prez. 3 să gâtuie

gâtui vb., ind. și conj. prez. 1 sg. gâtui, 3 sg. și pl. gâtuie, imperf. 3 sg. gâtuia

gîtui (ind. prez. 1 sg. gîtui, 3 sg. și pl. gîtuie)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

GÂTUI vb. 1. v. sugruma. 2. v. îngusta.

GÎTUI vb. 1. a strangula, a sugruma, (rar) a jugula, (înv. și reg.) a îneca, a sugușa, (reg.) a îmberegăți, a înnăduși, a năduși, a strugușa, a zgăira, (prin Olt.) a beregătui. (Tîlharul l-a ~.) 2. a se îngusta, a se strîmta, a se sugruma, (rar) a se subția, (înv. și reg.) a se strîmtora. (În acel loc valea se ~.)

Intrare: gâtui
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • gâtui
  • gâtuire
  • gâtuit
  • gâtuitu‑
  • gâtuind
  • gâtuindu‑
 singular plural
  • gâtuie
  • gâtuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • gâtui
 (să)
  • gâtui
  • gâtuiam
  • gâtuii
  • gâtuisem
a II-a (tu)
  • gâtui
 (să)
  • gâtui
  • gâtuiai
  • gâtuiși
  • gâtuiseși
a III-a (el, ea)
  • gâtuie
 (să)
  • gâtuie
  • gâtuia
  • gâtui
  • gâtuise
plural I (noi)
  • gâtuim
 (să)
  • gâtuim
  • gâtuiam
  • gâtuirăm
  • gâtuiserăm
  • gâtuisem
a II-a (voi)
  • gâtuiți
 (să)
  • gâtuiți
  • gâtuiați
  • gâtuirăți
  • gâtuiserăți
  • gâtuiseți
a III-a (ei, ele)
  • gâtuie
 (să)
  • gâtuie
  • gâtuiau
  • gâtuiră
  • gâtuiseră
gâtui2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
Surse flexiune: DLRLC
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • gâtui
  • gâtuire
  • gâtuit
  • gâtuitu‑
  • gâtuind
  • gâtuindu‑
 singular plural
  • gâtuiește
  • gâtuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • gâtuiesc
 (să)
  • gâtuiesc
  • gâtuiam
  • gâtuii
  • gâtuisem
a II-a (tu)
  • gâtuiești
 (să)
  • gâtuiești
  • gâtuiai
  • gâtuiși
  • gâtuiseși
a III-a (el, ea)
  • gâtuiește
 (să)
  • gâtuiască
  • gâtuia
  • gâtui
  • gâtuise
plural I (noi)
  • gâtuim
 (să)
  • gâtuim
  • gâtuiam
  • gâtuirăm
  • gâtuiserăm
  • gâtuisem
a II-a (voi)
  • gâtuiți
 (să)
  • gâtuiți
  • gâtuiați
  • gâtuirăți
  • gâtuiserăți
  • gâtuiseți
a III-a (ei, ele)
  • gâtuiesc
 (să)
  • gâtuiască
  • gâtuiau
  • gâtuiră
  • gâtuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

gâtui, gâtuiverb

  • 1. tranzitiv A strânge pe cineva de gât (și a-l omorî prin sufocare). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: strangula sugruma
    • format_quote Nu-i rămînea decît să sară la ea și s-o gîtuie, să-i sucească gîtul ca la un pui de vrabie. SLAVICI, O. I 342. DLRLC
    • format_quote Cît pe ce erai să mă gîtui, jupîneșică. CREANGĂ, P. 120. DLRLC
    • format_quote figurat Erai gîtuit de emoție. PAS, Z. I 70. DLRLC
    • format_quote figurat Femeia a dat să se scoale, să fugă, ori să răspundă. Dar, gîtuită de-o teamă năprasnică, a venit mototol la loc. POPA, V. 317. DLRLC
  • 2. tranzitiv figurat A împiedica un proces în dezvoltarea lui. DLRLC
    sinonime: împiedica înăbuși
    • format_quote Acolo unde critica de jos este gîtuită, sub o formă sau alta, apar atitudini tolerante față de lipsuri, lăudăroșenie, îngîmfare, automulțumire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 51. DLRLC
  • 3. reflexiv A se îngusta, a se micșora pe o anumită porțiune, într-o anumită zonă. DEX '09 DEX '98
    sinonime: îngusta
etimologie:
  • Gât + sufix -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.