gâtuire sf [At: CONTEMP., S II, 1949, nr. 160, 11/2 / Pl: ~ri / E: gâtui] 1 Sugrumare. 2 Omorâre prin sugrumare. 3 Îngustare. 4 (Fig) Încetinire sau împiedicare a lucrului sau a traficului.

gâtuire s. f. (circ.) Îngreunare a circulației datorită traficului excesiv ◊ „În fiecare dimineață e așa. Sunt gâtuiri pe linie. Întrebați pe controlorii de la capetele de linie.” Sc. 3 XI 78 p. 4 (din gâtui; cf. fr. embouteillage)

GÎTUIRE, gîtuiri, s. f. 1. Acțiunea de a gîtui și rezultatul ei; sugrumare. 2. Fig. Înăbușire, împiedicare a unui proces în dezvoltarea lui. Gîtuirea criticii de jos. ♦ Oprire momentană a lucrului într-o ramură de producție (ca urmare a încetinirii lucrului în alt sector, de care depinde cel dintîi). Rolul unor asemenea brigăzi este acela de a înlătura frînările sau gîtuirile în producție. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 10/1.

gâtuire s. f., g.-d. art. gâtuirii; pl. gâtuiri

gâtuire s. f., g.-d. art. gâtuirii; pl. gâtuiri

gâtuire s. f., g.-d. art. gâtuirii; pl. gâtuiri

GÂTUÍRE (< gâtui) s. f. 1. Acțiunea de a gâtui și rezultatul ei; sugrumare. 2. (TEHN.) Micșorare, într-o zonă limitată, a secțiunii transversale a unei piese, fie ca rezultat al unor operații tehnologice (strunjire, frezare, forjare), fie sub acțiunea solicitărilor și uzurii.

GÂTUIRE s. 1. v. sugrumare. 2. v. gâtuitură.

GÎTUIRE s. 1. strangulare, sugrumare, (rar) jugulare, strangulație, (înv.) sugrumătură. (~ unei persoane.) 2. gîtuitură, sugrumătură. (~ unui flacon.)