gâtuire sf [At: CONTEMP., S II, 1949, nr. 160, 11/2 / Pl: ~ri / E: gâtui] 1 Sugrumare. 2 Omorâre prin sugrumare. 3 Îngustare. 4 (Fig) Încetinire sau împiedicare a lucrului sau a traficului.

gâtuire s. f. (circ.) Îngreunare a circulației datorită traficului excesiv ◊ „În fiecare dimineață e așa. Sunt gâtuiri pe linie. Întrebați pe controlorii de la capetele de linie.” Sc. 3 XI 78 p. 4 (din gâtui; cf. fr. embouteillage)

GÎTUIRE, gîtuiri, s. f. 1. Acțiunea de a gîtui și rezultatul ei; sugrumare. 2. Fig. Înăbușire, împiedicare a unui proces în dezvoltarea lui. Gîtuirea criticii de jos. ♦ Oprire momentană a lucrului într-o ramură de producție (ca urmare a încetinirii lucrului în alt sector, de care depinde cel dintîi). Rolul unor asemenea brigăzi este acela de a înlătura frînările sau gîtuirile în producție. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 10/1.

gâtuire s. f., g.-d. art. gâtuirii; pl. gâtuiri

gâtuire s. f., g.-d. art. gâtuirii; pl. gâtuiri

gâtuire s. f., g.-d. art. gâtuirii; pl. gâtuiri

GÂTUIRE s. 1. v. sugrumare. 2. v. gâtuitură.

GÎTUIRE s. 1. strangulare, sugrumare, (rar) jugulare, strangulație, (înv.) sugrumătură. (~ unei persoane.) 2. gîtuitură, sugrumătură. (~ unui flacon.)

GÂTUÍRE (< gâtui) s. f. 1. Acțiunea de a gâtui și rezultatul ei; sugrumare. 2. (TEHN.) Micșorare, într-o zonă limitată, a secțiunii transversale a unei piese, fie ca rezultat al unor operații tehnologice (strunjire, frezare, forjare), fie sub acțiunea solicitărilor și uzurii.