2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fruntare sn vz fruntar

FRUNTÁR, fruntare, s. n. 1. Grindă principală care mărginește prispa în partea de sus și pe care se sprijină grinzile secundare ale casei. 2. Catapeteasmă. 3. Curea care leagă cele două părți laterale ale căpețelei și care trece peste fruntea calului. – Lat. frontale sau frunte + suf. -ar.[1]

  1. În original:... catapetzeasmă..., evident greșit. — LauraGellner

fruntar sn [At: (a. 1780) IORGA, S. D. XIII, 161 / V: fron~, (înv; 10) -e / Pl: ~e / E: frunte + -ar] 1 (Trs) Catapeteasmă. 2 (Aht; reg) Fațadă. 3 (Cns; reg) Parte a podului unei case construită în consolă. 4 (Reg) Triunghiul frontal al acoperișului, care se așază între învelitoare și căpriori pentru a ridica streașină casei și a feri de ploaie pereții. 5 Grindă principală care mărginește prispa în partea de sus și pe care se sprijină grinzile secundare ale casei. 6 (Cns; reg) Căpriorul central (din sapa casei) care se unește cu culmea casei. 7 Bară de lemn, lungă de 3 m, care se fixează în curmezișul și în fața drugilor carului. 8 (Mor; reg) Placă de lemn care acoperă pietrele de măcinat și în care este fixată vrana. 9 (Aht; Ban) Lucarnă. 10 (Reg) Bandă de catifea, cu care femeile își leagă boneta pentru a fixa bine părul. 11 Curea care leagă cele două părți laterale ale căpețelei și care trece peste fruntea calului.

FRUNTÁR, fruntare, s. n. 1. Grindă principală care mărginește prispa în partea de sus și pe care se sprijină grinzile secundare ale casei. 2. Curea care leagă cele două părți laterale ale căpețelei și care trece peste fruntea calului. – Lat. frontale sau frunte + suf. -ar.

FRUNTÁR, fruntare, s. n. Curea care leagă cele două părți laterale ale căpețelei și trece peste fruntea calului.

FRUNTÁR ~e n. 1) Element de harnașament constând dintr-o curea care trece peste fruntea calului. 2) Fâșie de pânză folosită pentru a lega fruntea nou-născuților. 3) bis. Fâșie de hârtie cu o inscripție, care se pune pe fruntea mortului. /<lat. frontale

fruntar n. 1. cureaua de pe fruntea calului; 2. stratul pietrelor morii. [Lat. FRONTALE].

fruntár n., pl. e (lat. frontale). La frîŭ, cureaŭa de la fruntea caluluĭ. Ban. Grinda de deasupra ușiĭ. V. fronton.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FRUNTÁR s. v. catapeteasmă, iconostas, tâmplă.

FRUNTÁR s. (TEHN.) (prin Munt.) corună, (prin Mold.) masa pietrelor. (~ la moară.)

fruntar s. v. CATAPETEASMĂ. ICONOSTAS. TÎMPLĂ.

FRUNTAR s. (TEHN.) (prin Munt.) corună, (prin Mold.) masa pietrelor. (~ la moară.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

fruntár, fruntare, s.n. – 1. Pragul de sus al porților de lemn, care leagă stâlpii; grindă; cunună, călăreț (Vad), grinda de sus (Breb), prazil (Leordina): „Fața fruntarului este, de multe ori, sculptată, iar marginea de jos și capetele sunt crestate sau rotunjite” (Nistor, 1977: 22). 2. Butuc gros de lemn care delimitează vatra focului de restul colibei păcurărești (Georgeoni, 1936). – Lat. frontale „din frunte” (Șăineanu, Scriban; Pascu, DA, cf. DER; DEX) sau frunte + suf. -ar (DEX, MDA).

fruntár, -e, s.n. – 1. Pragul de sus al porților de lemn, care leagă stâlpii; grindă; cunună, călăreț (Vad), grinda de sus (Breb), prazil (Leordina): „Fața fruntarului este, de multe ori, sculptată, iar marginea de jos și capetele sunt crestate sau rotunjite” (Nistor 1977: 22). 2. Butuc gros de lemn care delimitează vatra focului de restul colibei păcurărești (Georgeoni 1936). – Lat. frontale (Pascu, DA).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FRUNTAR (< frunte) s. n. 1. Grinda principală care mărginește prispa în partea de sus și pe care se sprijină grinzile secundare ale casei. 2. Catapeteasmă. 3. Curea care leagă cele două părți laterale ale căpețelei, trecând peste fruntea calului. 4. Bentiță de mătase sau de catifea, brodată cu mărgele cu care se fixează pe frunte marama în portul popular din Muscel.

Intrare: fruntare
fruntare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: fruntar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fruntar
  • fruntarul
  • fruntaru‑
plural
  • fruntare
  • fruntarele
genitiv-dativ singular
  • fruntar
  • fruntarului
plural
  • fruntare
  • fruntarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fruntar

  • 1. Grindă principală care mărginește prispa în partea de sus și pe care se sprijină grinzile secundare ale casei.
    surse: DEX '98 DEX '09
  • 3. Curea care leagă cele două părți laterale ale căpețelei și care trece peste fruntea calului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • limba latină frontale
    surse: DEX '09 DEX '98
  • frunte + sufix -ar.
    surse: DEX '09 DEX '98