fruntar sn [At: (a. 1780) IORGA, S. D. XIII, 161 / V: fron~, (înv; 10) -e / Pl: ~e / E: frunte + -ar] 1 (Trs) Catapeteasmă. 2 (Aht; reg) Fațadă. 3 (Cns; reg) Parte a podului unei case construită în consolă. 4 (Reg) Triunghiul frontal al acoperișului, care se așază între învelitoare și căpriori pentru a ridica streașină casei și a feri de ploaie pereții. 5 Grindă principală care mărginește prispa în partea de sus și pe care se sprijină grinzile secundare ale casei. 6 (Cns; reg) Căpriorul central (din sapa casei) care se unește cu culmea casei. 7 Bară de lemn, lungă de 3 m, care se fixează în curmezișul și în fața drugilor carului. 8 (Mor; reg) Placă de lemn care acoperă pietrele de măcinat și în care este fixată vrana. 9 (Aht; Ban) Lucarnă. 10 (Reg) Bandă de catifea, cu care femeile își leagă boneta pentru a fixa bine părul. 11 Curea care leagă cele două părți laterale ale căpețelei și care trece peste fruntea calului.