fricție sf vz fricțiune

FRICȚIE s.f. v. fricțiune.

FRECȚIE, frecții, s. f. (Med.) Frecare a unei părți a corpului cu un lichid revulsiv. – Cf. freca.^[1]

FRICȚIUNE, fricțiuni, s. f. 1. (Fiz.) Frecare. 2. Fig. Neînțelegere, ceartă, divergență între două persoane sau două grupuri de persoane; frecătură. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (2) fricție s. f.] – Din fr. friction.

frecție sf vz fricțiune

fricțiune sf [At: BASARABESCU, V. 11 / V: ~ie, frec~ / Pl: ~ni / E: fr friction] 1 Masaj viguros efectuat asupra unei părți a corpului pentru a facilita absorbția unei substanțe în piele, a activa circulația, a decongestiona etc. 2-3 (Fiz) Frecare (2-3). 4 (Gmț) Bătaie. 5 Dezacord între două persoane sau două grupuri de persoane Si: ceartă, divergență, frecătură (7).

*FRICȚIUNE sf. Frecătură pe o parte a pielii cu mîna, cu peria, cu o flanelă, etc. sau cu o substanță medicamentoasă: îi făcea fricțiuni cu oțet la tîmple BAS. [fr.].

FRICȚIUNE, fricțiuni, s. f. 1. (Fiz.) Frecare 2. Fig. Neînțelegere, ceartă, divergență între două persoane sau două grupuri de persoane; frecătură. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (2) frecție, fricție s. f.] – Din fr. friction.

FRICȚIUNE, fricțiuni, s. f. 1. Frecare a unei părți a corpului cu un lichid medicinal. V. masaj. Masinca îi făcea fricțiuni cu oțet la tîmple, îl lega cu tulpan la cap și-l culca în iatac cu perdelele strînse. BASSARABESCU, V. 8. 2. Fig. (Mai ales la pl.) Neînțelegeri, certuri, divergențe între două persoane sau două grupuri de persoane. – Pronunțat: -ți-u-. – Variantă: (1, nerecomandabil) frecție s. f.

FRECȚIE s.f. v. fricțiune.

FRECȚIUNE s.f. v. fricțiune.

FRICȚIUNE s.f. 1. (Fiz.) Efectul forțelor care opun rezistență mișcării unor suprafețe în contact; frecare. 2. (Med.) Ungere și frecare a corpului cu un lichid. 3. (La pl.) Divergențe de opinii, neînțelegeri, certuri. [Pron. -ți-u-, var. (2) frecție, frecțiune, fricție s.f. / cf. fr. friction, cf. lat. frictio].

FRICȚIUNE s. f. 1. (fiz.) interacțiune între două corpuri aflate în contact; frecare. 2. masaj constând din ungerea și frecarea corpului cu un lichid. 3. (fig., pl.) divergențe de opinii, neînțelegeri, certuri. (< fr. friction, lat. frictio)

FRICȚIUNE ~i f. 1) Metodă de tratament prin acțiunea factorului mecanic și termic asupra organismului; masaj. 2) mai ales la pl. fig. Ciocnire de interese sau de opinii contrare; divergență de păreri. 3) fig. Acțiune de frecare a corpurilor. [Art. fricțiunea; G.-D. fricțiunii; Sil. -ți-u-] /<fr. friction, lat. frictio, ~onis

fricțiune f. frecare pe piele cu mâna, peria, flanela.

*fricțiúne f. (lat. frictio, -ónis, d. fricare, frĭctum, a freca. V. frec). Frecătură, tragere, masaj. – Fricțiunile se fac cu mîna uscată, o perie, o flanelă ș. a. orĭ cu mîna udă de unt-de-lemn, spirt ș. a. Ele fac membrele flexibile, regulează funcțiunile peliĭ și activează circulațiunea.

frecție (masaj) (desp. -ți-e) s. f., art. frecția (desp. -ți-a), g.-d. art. frecției; pl. frecții, art. frecțiile (desp. -ți-i-)

fricțiune (frecare, conflict) (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. fricțiunii; pl. fricțiuni

*frecție (masaj) (-ți-e) s. f., art. frecția (-ți-a), g.-d. art. frecției; pl. frecții, art. frecțiile (-ți-i-)

fricțiune (frecare, conflict) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. fricțiunii; pl. fricțiuni

frecție s. f., pl. frecții

fricțiune s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. fricțiunii; pl. fricțiuni

fricțiune (i-u) (nu: frecție)

frecție la picior(ul) de lemn expr. gest sau acțiune inutilă, care nu poate îndrepta o stare de fapt / care nu poate ameliora o situație neplăcută.

FRICȚIUNE s. v. divergență, neînțelegere.

FRICȚIUNE s. v. frecare.

fricțiune s. v. DIVERGENȚĂ. NEÎNȚELEGERE.

FRICȚIUNE s. (FIZ.) frecare. (Proces de ~.)