2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FLUTURÁRE, fluturări, s. f. 1. Acțiunea de a flutura și rezultatul ei; fâlfâire, fluturat. 2. Oscilație a structurilor elastice ale unui avion, produsă de forțele aerodinamice. – V. flutura.

FLUTURÁRE, fluturări, s. f. 1. Acțiunea de a flutura și rezultatul ei; fâlfâire, fluturat. 2. Oscilație a structurilor elastice ale unui avion, produsă de forțele aerodinamice. – V. flutura.

fluturare sf [At: I. NEGRUZZI, S. II, 67 / Pl: ~rări / E: flutura] 1 Fâlfâire de aripi. 2 Mișcare în bătaia vântului a unui obiect. 3 Scuturare din cap. 4 Mișcare din coarne a unui animal. 5 Învârtire prin aer a unei săbii, a unui băț etc. (pentru a intimida sau a înfricoșa pe cineva). 6 Flutter (3).

FLUTURÁRE, fluturări, s. f. Acțiunea de a flutura. 1. Bătaie de aripi, fîlfîire. Prin văzduhul curat... trecu o fluturare grăbită și statornică de aripi și țipătul rațelor sălbatice. DUMITRIU, B. F. 133. 2. Mișcare, legănare în vînt (a unui steag, a unei haine etc.), fîlfîire. Se apropie iar de mine, simții pe obraz fluturarea horbotelor. SADOVEANU, P. S. 170. Trecea pe lîngă mine repede... trimițînd din fluturarea îmbrăcămintei ei ușoare o adiere suavă. IBRĂILEANU, A. 123. Salută trenul cu stăruitoare fluturări de batistă. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. ◊ Fig. Doamna mică și blondă avu o fluturare de surîs pe buze. REBREANU, R. I 184. Veneau în urmă, vorbind încet, rîzînd, în liniștea străzii, sub fluturarea petalei de lumină a singurului felinar cu gaz aerian, ce înveselea răspîntia pustie. BASSARABESCU, V. 9.

FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus (Pop. și fam.): flutură-vânt s. m. și f. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture.

flutura [At: BIBLIA (1688) ap. TDRG/ Pzi: flutur, (iuz) ~rez / E: fluture] 1 vi (D. insecte, păsări etc.) A bate din aripi Si: a fâlfâi (1). 2 vi (Pex) A zbura. 3 vi (D. steaguri, haine, plete etc.) A se legăna în vânt Si: a fâlfâi (2). 4 vi (Reg; d. oameni; cu determinările „din cap”) A scutura capul. 5 vi (Reg; d. vite; cu determinările „din coarne”) A da din coarne. 6 vr (Înv; nob) A-și pierde mințile după ceva. 7 smi (Îc) ~ră-vânt Om neserios, nestatornic Si: fluieră-vânt, derbedeu, vagabond. 8 vt A agita în aer un obiect, făcându-l să fâlfâie. 9 vt A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. Si: a fluștura (3). 10 vi (D. zâmbet, surâs) A se schița.

FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus: flutură- vânt s. m. invar. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie; a fluștura. ♦ A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc. – Din fluture.

FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre fluturi, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. [Fluturele] se duse și flutură în cercuri multe asupra feței miresei, cînd ea dormea. EMINESCU, N. 29. Corbul iute se-nălța Și din aripi flutura. ANT. LIT. POP. I 326. ◊ Fig. De sus fluturînd a căzut Pe bancă o foaie uscată. TOPÎRCEANU, B. 81. Veșteda toamnei frunză... flutură în vînt. ALEXANDRESCU, M. 74. 2. Intranz. (Despre steag, haină, barbă, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vînt; a fîlfîi. Va flutura steagul pe întîia gospodărie colectivă, la Mălini. CAMILAR, TEM. 82. Și parcă văd cum fluturînd Se pierde-n zare o năframă. PĂUN-PINCIO, P. 74. Barba lui flutură-n vînturi ca negura cea argintie. EMINESCU, O. IV 197. ◊ Fig. Toate gîndurile lui, ce fluturau împrejurul unor imagini atît de diverse, se adunară... împrejurul uneia singure. D. ZAMFIRESCU, R. 38. ◊ (Poetic) În negura munților, deasupra asfințitului, fluturau în răstimpuri fulgere, ca năframe de aur. SADOVEANU, N. P. 32. O palidă zîmbire pe buze-i flutura. MACEDONSKI. O. I 253. 3. Intranz. (Regional, de obicei cu determinările «din cap» sau «din coarne») A mișca, a scutura, a da (din cap sau, despre vite, din coarne). Au fluturat țapul o dată din coarne și atunci au căzut iapa jos. SBIERA, P. 166. Ipate flutura din cap. CREANGĂ, P. 179. 4. Tranz. A mișca (un obiect) încoace și încolo, a agita în aer, a face să fîlfîie. Porniră și multă vreme își fluturară pălăriile în vînt, cu fețele întoarse. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vîntul: El vîjîie din aripi și-și flutură vestmîntul. COȘBUC, P. I 134. Cu ceealaltă mînă fluturînd o parte a mantiei, se ridicară încet prin aerul luciu și pătruns de razele lunei. EMINESCU, N. 65. ◊ Fig. Mările și-au ivit limpezimile, Culmile slobode, fără zăvoare, Flutură-n creștete flamuri de soare. DEȘLIU, G. 38. Îmi flutură zarea năframe de nori. BENIUC, V 63. ◊ Compus: flutură-vînt s. m. = om neserios, nestatornic, vagabond, haimana; fluieră-vînt. ♦ (Cu privire la o sabie, la un băț etc.) A învîrti (amenințător) prin aer. Scamatorul și-a fluturat în soare cele trei săbii. SAHIA, N. 67. Doi gealați venea curînd Săbiile fluturînd. ALECSANDRI, P. P. 211. – Prez. ind. și: (rar) fluturez (MACEDONSKI, O. I 257).

A FLUTURÁ1 flútur 1. intranz. 1) (despre pânze, plete etc.) A se mișca neregulat (sub acțiunea vântului); a fâlfâi. 2) (despre păsări, animale) A face mișcări dintr-o parte în alta (cu aripile, cu coarnele etc.). 3) (despre fulgere) A apărea pentru o clipă. 2. tranz. (obiecte) A agita în aer. ~ batista. ~ sabia. ◊ Flutură-vânt calificativ depreciativ, atribuit unei persoane nestatornice și neserioase. /Din fluture

fluturà v. 1. a agita încoace și încolo (capul, sabia, coada); 2. a se mișca în voia vântului, a fălfăi: lasă vălul ei a flutura BOL. [Onomatopee ce exprimă suflarea vântului sau aripilor (cf. fluture): limba germană posedă întreaga serie alternantă: flattern, flittern, flottern; varianta fluștura e o amplificare a aceluiaș radical imitativ].

flútur, a v. intr. (lat. fluctulare [Lbk]. Cp. cu germ. flattern, maĭ vechĭ flutteren și flotern, precum și cu fîlfîĭ, fluid și flux. V. fluture). Fîlfîĭ, mă mișc în vînt (vorbind de aripĭ, steagurĭ ș. a.). V. tr. Fac să fîlfîĭe (aripile, pînza): a flutura o basma la plecarea trenuluĭ (impropriŭ despre arme: a flutura o sabie, a o agita). Rar (după fluĭer). Fluĭer. – Și flúștur și flĭúștur.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fluturáre s. f., g.-d. art. fluturắrii; pl. fluturắri

fluturáre s. f., g.-d. art. fluturării; pl. fluturări

fluturá (a ~) vb., ind. prez. 3 flútură

fluturá vb., ind. prez. 1 sg. flútur, 3 sg. și pl. flútură


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FLUTURARE s. bătaie, fîlfîială, fîlfîire, fîlfîit, fîlfîitură, fluturat, (rar) scuturare, scuturat, sfîrîitură. (~ de aripi.)

FLUTURÁ vb. 1. a fâlfâi. (Steagul ~ în vânt.) 2. a agita, a clătina, a fâlfâi, (înv. și reg.) a pălăi, a pălălăi, (reg.) a mătăhăi, a mătălăi. (A ~ batista la despărțirea de cineva.)

FLUTURA vb. 1. a fîlfîi. (Steagul ~ în vînt.) 2. a agita, a clătina, a fîlfîi, (înv. și reg.) a pălăi, a pălălăi, (reg.) a mătăhăi, a mătălăi. (A ~ batista la despărțirea de cineva.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

fluturá (flútur, fluturát), vb.1. A zburătăci, a roi. – 2. A fîlfîi, a se legăna în văzduh. – 3. A mișca, a clătina. – 4. (Înv.) A înnebuni. – 5. (Rar) A fluiera. – Mr. flutur, fluturare. Creație expresivă, care reprezintă ideea de zbor clătinat, ca cel al fluturelui, cf. fil, ca și arab. furfûr, germ. Fleder-, Flitter, it. flùtola (Battisti, III, 1661), it. farfalla, prov. parpaillot, și de asemenea sp. farfullar, refunfuñar. Nu se poate stabili dacă, în rom. der. verbal este anterior sau posterior lui fluture (mr. f(l)itur(ă), flutur, frutur), s. m. (insectă cu corpul alungit și patru aripi de culori diferite; samară; paietă, bob de metal strălucitor); vb. s-a format, mai probabil direct pe baza expresiei imitative *fîltura, cu suf. de asemenea expresiv -ura, cf. gudura, scutura, scăpăra, vîntura. Mai puțin probabilă este der. directă din lat., care a fost propusă adesea, plecîndu-se de la corespondența cu alb. fljuturoń „a zburătăci”, fljuturë, frutul „fluture” (cuvinte care par der. din rom.) și it. fiutola „fluture de noapte” (poate în loc de frottola). Totuși, s-au menționat ca etimoane posibile lat. *fluctulāre „a fluctua” (Diez, II, 22; Meyer 100; REW 3384; DAR; Rosetti, I, 167; cf. în contra Graur, BL, V, 98),în care tratamentul lui ct ar fi greu de explicat; sau lat. *flutulāre, de la flutāre „a pluti” (Candrea, Rom., XXXI, 310; Candrea, Éléments, 96; Candrea-Dens., 610; Pușcariu 626; cf. Densusianu, GS, II, 321) a cărui soluție ar fi posibilă, dacă nu ar fi atît de evidentă apartenența la familia expresivă, cu toți der. săi. Scriban, Archiva, XLI, 48, propunea o origine gepidică; numai Iordan, BF, II, 170, admite origine expresivă. Der. fluștura, vb. (a fîlfîi, a se legăna în văzduh; a se clătina; a agita, a mișca; a fluiera), cu infix expresiv, ca în flișc; flu(ș)turatic, adj. (ușuratic, neserios; frivol, inconstant; nebun, țicnit), pentru al cărui ultim sens, astăzi înv., cf. sp. chiflado; fluturaș, s. m. (dim. al lui fluture; paietă); înflutura, vb. (a împodobi cu paiete). După Pușcariu, Dacor., IV, 683, fluștura ar fi un der. din lat. *floscalia „pleavă”, de la floscŭlus, ipoteză imposibilă din toate punctele de vedere. – Din rom. provin alb. fljuturoń „a zburătăci”, fljuturë „fluture”, bg. flutur, flotore „paietă” (Capidan, Raporturile, 221), cu var. furtúlki, luturka (Bernard 43), și ngr. φλετουράω „a sări”, φουλτράω „a zbura”.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a da fluturește expr. (în sporturile pe echipă) a arunca greșit banul la rișcă sau la tragerea la sorți a terenurilor.

Intrare: fluturare
fluturare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fluturare
  • fluturarea
plural
  • fluturări
  • fluturările
genitiv-dativ singular
  • fluturări
  • fluturării
plural
  • fluturări
  • fluturărilor
vocativ singular
plural
Intrare: flutura
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • flutura
  • fluturare
  • fluturat
  • fluturatu‑
  • fluturând
  • fluturându‑
singular plural
  • flutură
  • fluturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • flutur
(să)
  • flutur
  • fluturam
  • fluturai
  • fluturasem
a II-a (tu)
  • fluturi
(să)
  • fluturi
  • fluturai
  • fluturași
  • fluturaseși
a III-a (el, ea)
  • flutură
(să)
  • fluture
  • flutura
  • flutură
  • fluturase
plural I (noi)
  • fluturăm
(să)
  • fluturăm
  • fluturam
  • fluturarăm
  • fluturaserăm
  • fluturasem
a II-a (voi)
  • fluturați
(să)
  • fluturați
  • fluturați
  • fluturarăți
  • fluturaserăți
  • fluturaseți
a III-a (ei, ele)
  • flutură
(să)
  • fluture
  • fluturau
  • flutura
  • fluturaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fluturare

  • 1. Acțiunea de a flutura și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fluturat (s.n.) fâlfâire fâlfâit (s.n.)
    • 1.1. Bătaie de aripi.
      exemple
      • Prin văzduhul curat... trecu o fluturare grăbită și statornică de aripi și țipătul rațelor sălbatice. DUMITRIU, B. F. 133.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Mișcare, legănare în vânt (a unui steag, a unei haine etc.).
      exemple
      • Se apropie iar de mine, simții pe obraz fluturarea horbotelor. SADOVEANU, P. S. 170.
        surse: DLRLC
      • Trecea pe lîngă mine repede... trimițînd din fluturarea îmbrăcămintei ei ușoare o adiere suavă. IBRĂILEANU, A. 123.
        surse: DLRLC
      • Salută trenul cu stăruitoare fluturări de batistă. VLAHUȚĂ, O. A. III 33.
        surse: DLRLC
      • figurat Doamna mică și blondă avu o fluturare de surîs pe buze. REBREANU, R. I 184.
        surse: DLRLC
      • figurat Veneau în urmă, vorbind încet, rîzînd, în liniștea străzii, sub fluturarea petalei de lumină a singurului felinar cu gaz aerian, ce înveselea răspîntia pustie. BASSARABESCU, V. 9.
        surse: DLRLC
  • 2. Oscilație a structurilor elastice ale unui avion, produsă de forțele aerodinamice.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • vezi flutura
    surse: DEX '98 DEX '09

flutura

  • 1. intranzitiv (Despre insecte, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Corbul iute se-nălța Și din aripi flutura. ANT. LIT. POP. I 326.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
      exemple
      • [Fluturele] se duse și flutură în cercuri multe asupra feței miresei, cînd ea dormea. EMINESCU, N. 29.
        surse: DLRLC
      • figurat De sus fluturînd a căzut Pe bancă o foaie uscată. TOPÎRCEANU, B. 81.
        surse: DLRLC
      • figurat Veșteda toamnei frunză... flutură în vînt. ALEXANDRESCU, M. 74.
        surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vânt.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fâlfâi attach_file 6 exemple
    exemple
    • Va flutura steagul pe întîia gospodărie colectivă, la Mălini. CAMILAR, TEM. 82.
      surse: DLRLC
    • Și parcă văd cum fluturînd Se pierde-n zare o năframă. PĂUN-PINCIO, P. 74.
      surse: DLRLC
    • Barba lui flutură-n vînturi ca negura cea argintie. EMINESCU, O. IV 197.
      surse: DLRLC
    • figurat Toate gîndurile lui, ce fluturau împrejurul unor imagini atît de diverse, se adunară... împrejurul uneia singure. D. ZAMFIRESCU, R. 38.
      surse: DLRLC
    • poetic În negura munților, deasupra asfințitului, fluturau în răstimpuri fulgere, ca năframe de aur. SADOVEANU, N. P. 32.
      surse: DLRLC
    • poetic O palidă zîmbire pe buze-i flutura. MACEDONSKI. O. I 253.
      surse: DLRLC
  • 3. intranzitiv regional (Cu determinările „din cap” sau „din coarne”) A mișca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Au fluturat țapul o dată din coarne și atunci au căzut iapa jos. SBIERA, P. 166.
      surse: DLRLC
    • Ipate flutura din cap. CREANGĂ, P. 179.
      surse: DLRLC
  • 4. tranzitiv A mișca un obiect încoace și încolo, a agita în aer, a face să fâlfâie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fluștura attach_file 5 exemple
    exemple
    • Porniră și multă vreme își fluturară pălăriile în vînt, cu fețele întoarse. VLAHUȚĂ, O. A. 124.
      surse: DLRLC
    • Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vîntul: El vîjîie din aripi și-și flutură vestmîntul. COȘBUC, P. I 134.
      surse: DLRLC
    • Cu ceealaltă mînă fluturînd o parte a mantiei, se ridicară încet prin aerul luciu și pătruns de razele lunei. EMINESCU, N. 65.
      surse: DLRLC
    • figurat Mările și-au ivit limpezimile, Culmile slobode, fără zăvoare, Flutură-n creștete flamuri de soare. DEȘLIU, G. 38.
      surse: DLRLC
    • figurat Îmi flutură zarea năframe de nori. BENIUC, V 63.
      surse: DLRLC
    • 4.1. A învârti prin aer (amenințător) o sabie, un băț etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Scamatorul și-a fluturat în soare cele trei săbii. SAHIA, N. 67.
        surse: DLRLC
      • Doi gealați venea curînd Săbiile fluturînd. ALECSANDRI, P. P. 211.
        surse: DLRLC
  • comentariu rar Prezent indicativ și: fluturez.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • fluture
    surse: DEX '09 DEX '98