FLECAR, -Ă, flecari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri¹; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac¹ + suf. -ar.

flecar, ~ă smf, a [At: GORJAN, H. II, 217/29 / Pl: ~i, ~e / E: fleac¹ + -ar] (Fam) 1-2 (Om) căruia îi place să vorbească mult, să spună fleacuri¹ (5-8) Si: guraliv, limbut, palavragiu, (rar) flecarnic, (nob) flecătitor.

flecări vti [At: JIPESCU, O. 112 / Pzi: ~resc / E: flecar] (Pfm) A spune fleacuri¹ (5-8) (numai din dorința de a vorbi) Si: a trăncăni, (nob) a flecăi, (Trs; nob) a flecăti.

FLECAR adj. și sm. Care vorbește mult spunînd însă numai fleacuri, palavragiu: p’atunci bărbierii erau, ca și în ziua de astăzi, ~i, vorbăreți și ușori de gură ISP.; gura-ți ~ă este de pricină PANN.

FLECĂRI (-ăresc) vb. tr. și intr. A spune fleacuri, a îndruga verzi și uscate: decît să flecăriți la glume și la cîte nagode toate ISP [flecar].

FLECAR, -Ă, flecari, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri¹; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac¹ + suf. -ar.

FLECAR, -Ă, flecari, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri, vrute și nevrute; guraliv, limbut, palavragiu. Legislativa d-tale e o adunare de flecari! CAMIL PETRESCU, T. II 352. E vremea să începem a cunoaște bine pe flecari, a-i înlătura, ca în locul lor să vie oameni sinceri și cinstiți. DEMETRESCU, O. 198. Flecarul, cu vreme și fără vreme, trebuie să trăncănească. ♦ (Adjectival) Care flecărește. Om flecar. ▭ Ciudată-i și baba cu vorba-i flecară! TOMA, C. V. 63.

FLECĂRI, flecăresc, vb. IV. Intranz. A spune fleacuri, a trăncăni. Acei care flecăresc despre democrația formală sînt în realitate dușmanii omenirii. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 5/2. ◊ Tranz. Decît să flecăriți la glume și la cîte nagode toate, mai bine spuneți-vă fiecare basmul său. ISPIRESCU, L. 67.

FLECAR ~ă (~i, ~e) și substantival Care vorbește fleacuri; căruia îi place să flecărească; limbut; vorbăreț. /fleac + suf. ~ar

A FLECĂRI ~esc intranz. A spune fleacuri; a vorbi mult și fără rost; a trăncăni; a pălăvrăgi. /Din flecar

flecar a. și m. 1. care spune fleacuri; 2. care vorbește mult.

flecărì v. 1. a spune fleacuri; 2. a vorbi multe și mărunte.

flecár, -ă adj. (d. fleac). Guraliv, limbut, vorbăreț, palavragiŭ.

flecărésc v. intr. (d. fleac, fleoancă). Vorbesc prea mult, trăncănesc.

flecar adj. m., s. m., pl. flecari; adj. f., s. f. flecară, pl. flecare

flecări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecăresc, 3 sg. flecărește, imperf. 1 flecăream; conj. prez. 1 sg. să flecăresc, 3 să flecărească

flecar adj. m., s. m., pl. flecari; adj. f., s. f. flecară, pl. flecare

flecări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecăresc, imperf. 3 sg. flecărea; conj. prez. 3 să flecărească

flecar s. m., pl. flecari

flecări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flecăresc, imperf. 3 sg. flecărea; conj. prez. 3 sg. și pl. flecărească

A FLECĂRI a bate apa în piuă, a clămpăni, a clănțăni, a da cu clanța, a-i da cu praftorița, a găvări, a îndruga verzi și uscate, a întinde pelteaua, a lungi pelteaua, a sporovăi, a spune vrute și nevrute, a toca, a toca câte-n stele și-n soare, a tolocăni ca o moară stricată, a umbla cu plosca / cu plugușorul, a vorbi verzi și uscate / vrute și nevrute, a zice vrute și nevrute.

FLECAR s., adj. clănțău, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreț, vorbă-lungă, (livr.) locvace, logoreic, (rar) ploscar, ploscaș, taclagiu, (pop. și fam.) farfara, (pop.) gureș, toacă-gură, (înv. și reg.) spornic, vorbareț, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, tololoi, vorbar, (Mold.) dârdală, lehău, leorbău, (Transilv.) stroncănitor, (prin Munt.) tândălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareț, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliță.

FLECĂRI vb. a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni, (pop.) a cățăi, a dondăni, a flencăni, a fleoncăni, a tăifăsui, a tăinui, a troncăni, (înv. și reg.) a spori, (reg.) a hondrăni, a pălamojdi, a pălăvăcăi, a pălăvri, a pichirisi, a tăini, a tălălăi, a tolocăni, a torosi, a zăgrăi, (Mold.) a lehăi, a leorbăi, (prin nord-estul Olt.) a prociti, (prin Mold.) a pruji, (Transilv.) a stroncăni, (prin Munt.) a tândăli, (Ban.) a tonoci, (înv.) a bârfi, a limbuți, a vorovi, (fam.) a pupăi, (fig.) a clămpăni, a clănțăni, a cotcodăci, a dârdâi, a hodorogi, a măcina, a melița, a toca. (A ~ toată ziua.)

FLECAR s., adj. clănțău, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreț, vorbă-lungă, (livr.) locvace, (rar) ploscar, ploscaș, taclagiu, (pop. și fam.) farfara, (pop.) gureș, toacă-gură, (înv. și reg.) spornic, vorbareț, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, tololoi, vorbar, (Mold.) dîrdală, lehău, leorbău, (Transilv.) stroncănitor, (prin Munt.) tîndălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareț, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliță.

FLECĂRI vb. a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni, (pop.) a cățăi, a dondăni, a flencăni, a fleoncăni, a tăinui, a troncăni, (înv. și reg.) a spori, (reg.) a hondrăni, a pălamojdi, a pălăvăcăi, a pălăvri, a pichirisi, a tăini, a tălălăi, a tolocăni, a torosi, a zăgrăi, (Mold.) a lehăi, a leorbăi, (prin nord-estul Olt.) a prociti, (prin Mold.) a pruji, (Transilv.) a stroncăni, (prin Munt.) a tîndăli, (Ban.) a tonoci, (înv.) a bîrfi, a limbuți, a vorovi, (fam.) a pupăi, (fig.) a clămpăni, a clănțăni, a cotcodăci, a dîrdîi, a hodorogi, a măcina, a melița, a toca. (A ~ toată ziua.)

Flecar ≠ morocănos, taciturn, tăcut, ursuz