FLECAR, -Ă, flecari, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri, vrute și nevrute; guraliv, limbut, palavragiu. Legislativa d-tale e o adunare de flecari! CAMIL PETRESCU, T. II 352. E vremea să începem a cunoaște bine pe flecari, a-i înlătura, ca în locul lor să vie oameni sinceri și cinstiți. DEMETRESCU, O. 198. Flecarul, cu vreme și fără vreme, trebuie să trăncănească. ♦ (Adjectival) Care flecărește. Om flecar. ▭ Ciudată-i și baba cu vorba-i flecară! TOMA, C. V. 63.