2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FLECÁR, -Ă, flecari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar.

flecar, ~ă smf, a [At: GORJAN, H. II, 217/29 / Pl: ~i, ~e / E: fleac1 + -ar] (Fam) 1-2 (Om) căruia îi place să vorbească mult, să spună fleacuri1 (5-8) Si: guraliv, limbut, palavragiu, (rar) flecarnic, (nob) flecătitor.

FLECÁR, -Ă, flecari, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. -ar.

FLECÁR, -Ă, flecari, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri, vrute și nevrute; guraliv, limbut, palavragiu. Legislativa d-tale e o adunare de flecari! CAMIL PETRESCU, T. II 352. E vremea să începem a cunoaște bine pe flecari, a-i înlătura, ca în locul lor să vie oameni sinceri și cinstiți. DEMETRESCU, O. 198. Flecarul, cu vreme și fără vreme, trebuie să trăncănească. ♦ (Adjectival) Care flecărește. Om flecar.Ciudată-i și baba cu vorba-i flecară! TOMA, C. V. 63.

FLECÁR ~ă (~i, ~e) și substantival Care vorbește fleacuri; căruia îi place să flecărească; limbut; vorbăreț. /fleac + suf. ~ar

flecar a. și m. 1. care spune fleacuri; 2. care vorbește mult.

flecár, -ă adj. (d. fleac). Guraliv, limbut, vorbăreț, palavragiŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

flecáră s. f., g.-d. art. flecárei; pl. flecáre

flecár adj. m., s. m., pl. flecári; adj. f., s. f. flecáră, pl. flecáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FLECÁRĂ s. guralivă, limbută, palavragioaică, vorbăreață, (fam.) moftangioaică, (fig.) gaiță.

FLECA s. guralivă, limbută, palavragioaică, vorbăreață, (fam.) moftangioaică.

FLECÁR s., adj. clănțău, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreț, vorbă-lungă, (livr.) locvace, logoreic, (rar) ploscar, ploscaș, taclagiu, (pop. și fam.) farfara, (pop.) gureș, toacă-gură, (înv. și reg.) spornic, vorbareț, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, tololoi, vorbar, (Mold.) dârdală, lehău, leorbău, (Transilv.) stroncănitor, (prin Munt.) tândălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareț, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliță.

FLECAR s., adj. clănțău, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreț, vorbă-lungă, (livr.) locvace, (rar) ploscar, ploscaș, taclagiu, (pop. și fam.) farfara, (pop.) gureș, toacă-gură, (înv. și reg.) spornic, vorbareț, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, tololoi, vorbar, (Mold.) dîrdală, lehău, leorbău, (Transilv.) stroncănitor, (prin Munt.) tîndălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareț, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliță.

Flecar ≠ morocănos, taciturn, tăcut, ursuz

Intrare: flecară
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fleca
  • flecara
plural
  • flecare
  • flecarele
genitiv-dativ singular
  • flecare
  • flecarei
plural
  • flecare
  • flecarelor
vocativ singular
  • fleca
  • flecaro
plural
  • flecarelor
Intrare: flecar (adj.)
flecar1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • flecar
  • flecarul
  • flecaru‑
  • fleca
  • flecara
plural
  • flecari
  • flecarii
  • flecare
  • flecarele
genitiv-dativ singular
  • flecar
  • flecarului
  • flecare
  • flecarei
plural
  • flecari
  • flecarilor
  • flecare
  • flecarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

flecar, -ă flecară

etimologie:

  • Fleac + sufix -ar.
    surse: DEX '09 DEX '98