filie¹ sf [At: MOLDOVAN, Ț. N. 79 / Pl: ~ii / E: lat filia] (Trs; rar) Biserică care nu constituie o parohie, depinzând administrativ de o alta.

-filie² [At: DN³ / E: fr -philie, it -filia] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1 Prietenie. 2 Înclinație. 3 Preferință.

-FILIE Element secund de compunere savantă cu semnificația „prietenie”, „înclinație”, „preferință”. [< fr. -philie, it. -filia, cf. gr. philos – prieten].

-FILIE¹ elem. v. filo¹-.

-FILIE³ elem. v. filo³-.

*-filíe (vgr. philia, ĭubire, amiciție). Sufix substantival feminin care înseamnă „ĭubire de”: bibliofilie, arghirofilie. V. -fil.

-fil² [At: DN³ / E: fr -phil, it -filo] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1 Prieten. 2 Amator. 3 Iubitor.

filo-¹ [At: DA ms/ E: fr philo-] Element prim de compunere savantă cu semnificația „prieten”, „iubitor”, „amator” de...

filo-² [At: DN³ / E: fr phylo-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Trib. 2 Neam.

FILO- Element de compunere avînd sensul de «prieten, iubitor» și care servește la formarea unor cuvinte ca: filo-romîn, filo-rus, filo-francez.

FIL-² v. filo¹-.

-FIL³ Element secund de compunere savantă cu semnificația „prieten”, „amator”, „iubitor”. [< fr. -phil, it. -filo, cf. gr. philos].

FILO¹- Element prim de compunere savantă cu semnificația „prieten”, „amator”; „iubitor de”, „a prefera”, „a iubi”. [Var. fil-. / < fr. philo-, it. filo-, cf. gr. philos – prieten].

FILO²- Element prim de compunere savantă cu semnificația „trib”, „neam”. [< fr. phylo-, it. filo-, cf. gr. phyle – trib].

-FIL⁵, -FILĂ², elem. v. filo³-.

FILO³- elem. fil³(o)-. block

FILO¹-, -FILIE elem. „trib, neam, specie, rasă”. (< fr. phylo-, -phylie, cf. gr. phylon)

2) *-fil, -ă (vgr. philos, amic). Sufix adjectival care înseamnă „ĭubitor de”: bibliofil, galofil, germanofil. La Grecĭ e și prefix, ca’n filelen, filantrop, filolog, filosof. Și rom. se zice filoromân, filogal. V. -filie.

filo- – Prefix care indică iubire sau simpatie. Gr. φιλο- „iubitor”, în general prin intermediul fr. Ca în fr., se poate folosi uneori la sfîrșitul cuvintelor: filogrec sau grecofil, filorus sau rusofil.

-FILIE₁ „iubire, afinitate, atracție”. ◊ gr. phileo, ein „a iubi” > fr. -philie, germ. id., it. -filia > rom. -filie.

-FILIE₃ „neam, specie”. ◊ gr. phyle „trib” > fr. -phylie, germ. id., engl. -phyly > rom. -filie.

-FILIE₂ „frunză, foaie, foliolă, frunziș”. ◊ gr. phyllon „frunză, foaie” > fr. -phyllie, germ. id., engl. -phylly > rom. -filie.

FIL-₂, v. FILO-₂. □ ~antrop (v. -antrop), s. m. și f., persoană care face acte de filantropie; ~antropie (v. -antropie), s. f., acțiune de binefacere în folosul celor lipsiți de mijloace de trai.

-FIL₁ „iubitor de, care preferă, care prezintă afinitate pentru, care crește pe”. ◊ gr. philos „prieten, iubitor” > fr. -phile, germ. -phil, engl. -phil și -phile, it. -filo > rom. -fil.

-FIL₂ (-FILĂ) „frunză, foaie, foliolă”. ◊ gr. phyllon „foaie, frunză” > fr. -phylle, germ. -phill. engl. id. > rom. -fil și -filă.

FILO-₃ „iubitor, afinitate, atracție”. ◊ gr. philos „prieten, iubitor” > fr. philo-, germ. id., engl. id., L. sav. id., it. filo- > rom. filo-. □ ~dendron (v. -dendron), s. m., plantă decorativă exotică, cu frunze mari lobate și cu rădăcini aeriene; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în filologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază textele vechi și operele literare din punctul de vedere al limbii; ~pter (v. -pter), adj., (despre microorganisme) care trăiește pe aripi sau pe aripioare; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., înclinație deosebită pentru arte și invenții tehnice; ~zof (v. -zof), s. m. și f., specialist în filozofie; ~zofie (v. -zofie), s. f., 1. Ramură a culturii spirituale și formă a conștiinței sociale constituită dintr-un ansamblu de noțiuni și idei care reflectă realitatea sub aspectele ei generale. 2. Totalitate a concepțiilor și principiilor metodologice care stau la baza unei discipline sau științe. corectat(ă)

FILO-₂ „neam, specie, rasă”. ◊ gr. phylon „rasă, trib, rudă” > fr. phylo-, germ. id., engl. id., it. filo- > rom. filo-. □ ~cenogeneză (v. ceno-₁, v. -geneză), s. f., dezvoltare istorică a tipurilor de vegetație; ~embriogeneză (v. embrio-, v. -geneză), s. f., evoluție datorată modificării cursului dezvoltării embrionare; ~genetic (v. -genetic), adj., (despre un sistem de clasificare) care urmărește aplicarea procesului de filogenie; ~geneză (v. -geneză), s. f., filogenie* (1); ~genie (v. -genie₁), s. f., 1. Proces de evoluție a formelor organice ale unei specii ori ale unui grup de plante sau de animale în cursul dezvoltării istorice a lumii vii; sin. filogeneză. 2. Ramură a biologiei care cercetează filiația speciilor și dezvoltarea lor de-a lungul timpului; ~gerontic (v. -gerontic), adj., (despre un organism) aflat în faza de îmbătrînire a evoluției sale.