5 intrări

41 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FĂRÂMA, fărâm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărma vb. I] – Din fărâmă.

FĂRÂMA, fărâm, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. ◊ Expr. (Tranz.) A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. ♦ A (se) distruge, a (se) nimici. [Var.: fărma vb. I] – Din fărâmă.

FĂRÂMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime.

FĂRÂMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime.

FĂRMA vb. I v. fărâma.

fărâma [At: DOSOFTEI, V. S. 128 / V: ~răma, ~rma / Pzi: fărâm (îvr ~mez), fărm, farm, farâm / E: fărâmă] (Pop) 1-2 vtr A (se) sparge în bucățele. 3-4 vtr A (se) distruge. 5 vt (Înv; îe) A-și ~ trupul A-și îndoi trupul de la mijloc. 6 vt (Îe) A-și ~ capul A-și bate capul (83). 7 vr (Înv; d. corăbii) A naufragia. 8 vr (Fig) A munci din greu. 9 vt (Înv) A frământa (1). 10 vt (Trs; îe) A-l ~ la inimă (sau la stomac) (pe cineva) A avea colici Cf a frământa (11).

fărâ sf [At: TETRAEV. 227 / V: fărmă, fărâm sn / Pl: ~me, (rar) ~mi / E: ns cf alb thërrime] 1 Fiecare dintre bucățile mici rămase în urma spargerii, zdrobirii unui obiect sau material. 2 (Pex) Bucată foarte mică. 3 (Lpl) Resturi (de mâncare). 4 (Îe) A (se) face (mici sau mii și) ~me A (se) sfărâmă. 5 (Fig; în legătură cu abstracte) Puțin.

fărîmá vb. I. (pop.) 1 tr., refl. (despre obiecte, materiale etc.) A (se) sparge, a (se) sfărîma, a (se) rupe în bucăți. ◊ expr. (tr.) A-și fărîma capul = a-și bate capul, a se chinui să rezolve o problemă dificilă. (înv.) A-și fărîma trupul = a-și îndoi trupul de la mijloc. (reg.) A-l fărîma la inimă (sau la stomac) (pe cineva) = a avea colici. 2 refl. A se destrăma; a se distruge. Firele albe de nori se fărîmaseră ușoare ca fumul (SAHIA). • prez.ind. fărîm. și (pop.) fărmá vb. I. / fărîmă + -a.

fărîmă s.f. 1 Fiecare dintre bucățile mici rămase în urma spargerii, sfărîmării unui obiect sau a unui material. ◊ expr. A (se) face (mici sau mii de) fărîme = a (se) sfărîma complet. 2 ext. Bucată foarte mică. 3 (la pl.) Resturi de mîncare. • pl. -e. / cuv. autoh.; cf. alb. thërrime.

FĂRÎMA, fărîm, vb. I. Tranz. A preface (ceva) în fărîme, a rupe în bucăți, a frînge, a sparge; fig. a zdrobi, a nimici, a distruge. V. sfărîma. Minerii... Fărîmă muntele în cioburi mărunte. DEȘLIU, G. 46. Vîntul... ne-a fărîmat adăpostul. SAHIA, N. 80. D-alei, doamne, Ștefan-vodă, Copil ești, ori tot mai crești? Nu-ți mai fărîma oastea! TEODORESCU, P. P. 523. ◊ (Poetic) Pîrăul curgea fărîmînd lumina și clătea ușor ierburile și florile și treceau albine prin soare ca niște scînteioare de aur. SADOVEANU, O. V 179. Copitele cailor fărîmau apa în stropi. id. F. J. 706. Moșnegii toți fărîmă lacrimi Cu genele tremurătoare. GOGA, P. 24. ◊ Expr. A-și fărîma capul = a-și bate capul, v. bate.Refl. A se destrăma. Undele veneau mai repezi, murmurau printre pietre ascuțite, săreau fărîmîndu-se în bulgărași de argint. SADOVEANU, O. III 364. Cerul se arăta albastru și bun. Firele albe de nori se fărîmaseră ușoare ca fumul. SAHIA, N. 67. – Variante: fărma (fărm și farm) (ANGHEL, Î. G. 9, SBIERA, P. 146, EMINESCU, O. I 83) vb. I.

FĂRÎMĂ, fărîme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a spart, s-a rupt, s-a frînt etc.); firimitură. Fărîmă de pîine.Fig. Cum ar fi vrut minerii din Sasca și Donau... Să strîngă-n suflet, calde, fărîmele de soare. VINTILĂ, O. 25. [Papagalul] își umbrea din nou fărîma de aur din ochi... și recădea în somnolența și melancolia lui de exilat. ANGHEL, PR. 43. ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii și) fărîme = a (se) fărîma, a (se) zdrobi, a (se) nimici. Carul s-a stricat... Și mici fărîme s-a făcut. SEVASTOS, N. 211. Cînd au socotit zmeii că l-au buchisat cum se cade și că l-au făcut fărîme, au intrat în casă bucuroși. SBIERA, P. 183. Făcu mici fărîme pe necuratul de zmeu. ISPIRESCU, L. 131. Am o cățea cu dinții de oțel și, de i-oi da drumul, te face mii și fărîme! CREANGĂ, P. 90.

A FĂRÂMA fărâm tranz. 1) A face să se fărâme. 2) fig. A face să nu mai existe; a nimici; a prăpădi; a distruge. ~ oastea. /Din fărâmă

A SE FĂRÂMA se fărâmă intranz. A se transforma în fărâme; a se desface în bucăți mici. /Din fărâmă

FĂRÂMĂ ~e f. 1) Bucată mică rămasă dintr-un întreg (după ce s-a sfarâmat, s-a rupt etc.). 2) fig. Parte minimală din ceva; strop; dram; picătură; pic. O ~ de nădejde. /cf. alb. thërrime

fărămà v.1 a face fărăme. [Abstras din fărâmă].[1]

  1. 1. În original: a., evident greșit. — LauraGellner

fărămă f. 1. bucățică foarte mică: o fărămă de pâine; 2. părticele râmase din ceva spart: fărăme de oală; 3. fig. parte foarte mică: o fărămă de speranță. [Cf. lat. FRAGMEN].

fărmà v. (poetic) a fărăma: vântul o creangă farmă EM.

fărîm și sfărîm orĭ -rám, a -ărîmá și (ob.) a -ărăma (vechĭ fărîm, a și fărim, a ) și (maĭ rar) farm și sfarm, a -ărmá v. tr. (alb. thărrmónĭ, fărîm, care ar veni d. lat. fragmĭnare, a fragmenta. – Se conj. ca dărîm). Prefac în bucățele, în fărîme, sparg: a sfărăma un bulgăre de pămînt. Fig. Nimicesc, înlătur: a sfărăma lanțurile tiraniiĭ. V. refl. Pînea uscată se sfărîmă. A sfărăma pe cineva în bătaĭe, a-l bate grozav.

fărî f., pl. e (d. fărîm). Bucățică foarte mică: dă-mĭ o fărîmă de pîne. Fig. A avea o fărîmă de speranță. – Maĭ rar sf-. La Cost. (1, 285) fărímă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

fărâma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. fărâm, 3 fărâ; conj. prez. 1 sg. să fărâm, 3 să fărâme

fărâ s. f., g.-d. art. fărâmei; pl. fărâme

fărâma (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâ

fărâ s. f., g.-d. art. fărâmei; pl. fărâme

fărâma vb., ind. prez. 1 sg. fărâm, 3 sg. și pl. fărâmă

fărâmă s.f., g.-d. art. fărâmei; pl. fărâme

fărîma (ind. prez. 1 sg. fărîm, 1 pl. fărîmăm)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FĂRÂMĂ s. 1. v. bucățică. 2. v. firimitură. 3. v. pic.

FĂRÎMA vb. a (se) sfărîma, a (se) zdrobi, (rar) a (se) casa.

FĂRÎ s. 1. bucățică, pic, (reg.) bucăcioară, bucățea, zdreală, (prin Transilv.) mangotă, mangură, (Olt.) scramură, (Olt. și sudul Transilv.) smicăraie, (Ban.) smicurătură. (Mănîncă o ~ de pîine.) 2. firimitură, (reg.) fărîmătură, sfărîmă. (A adunat ~ele de pîine de pe masă.) 3. fir. pic, picătură, pișcătură, strop, (reg.) piculete, strelice, țîră, (Mold. și Munt.) sleamă, (fig.) scînteie. (Nici o ~ de...)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

fărîma (fărîm, fărîmat), vb. – A sparge, a face bucăți. – Var. (s)făr(î)ma, (s)făr(î)mi. Lat. *ex-formāre, cf. it. sformare „a desfigura”, sformato „diform”. Rezultatul sfărma este normal (pentru oă, cf. fără); formele cu î se datorează unei încrucișări cu dărîma, v. aici. În general se explică acest cuvînt prin fărîmă „fragment”, care se consideră identic cu alb. theṝimë (< mr. sîrmă) „fragment”, theṝmoń (< mr. sîrmare) „a sparge” și derivat din lat. *farrimen, de la far „alac” (Pușcariu, Conv. lit., XXXV, 818 și ZRPh., XXVII, 739; Pușcariu 582; Giuglea, Dacor., III, 598; Philippide, II, 712; Rosetti, II, 116), ipoteză dificil de admis din punct de vedere semantic (cf. REW 3202). Diez, Gramm., I, 281, urmat de Körting 3950, Meyer 90 și Scriban, propusese lat. fragmen, care reprezintă de asemenea dificultăți. Alb. pare a proveni din rom.Cf. înfărma. Der. fărîmă, s. f. (fragment, bucată; firimitură; rest); fărîmăcios (var. (s)făr(î)măcios, (s)făr(î)micios), adj. (care se fărîmă, inconsistent); fărîmat (var. (s)făr(î)mat, (s)făr(î)mit), s. n. (spargere; fărîmare; oboseală, rău, amețeală); fărîmător (var. (s)făr(î)mător, (s)făr(î)mitor), adj. (care (s)fărîmă); fărîmătură (var. (s)făr(î)mătură, (s)făr(î)mitură, fir(i)mitură), s. f. (fărîmare; distrugere; spargere, hernie; firimitură; resturi); în ultimele var. pare a fi intervenit o încrucișare cu fir; fărîmița (var. sfăr(î)mița, (s)făr(î)mica, (s)făr(î)miți, fir(i)miți), vb. (a face bucățele, a face firimituri), din dim. fărîmiță.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

fărâma, fărâm, (fărma), vb. tranz., refl. – (pop.) A (se) sfărâma, a (se) zdrobi. – Din fărâmă „fragment” (Șăineanu; Pușcariu, Giuglea, Philippide, Rosetti, cf. DER; DEX, MDA).

fărâmă, fărâme, (fărâmătură), s.f. – Bucată, rămășiță, miez (de pâine). ♦ (onom.) Farâmă, Fârâmă, Făramă, Farama, Fărâmă, Faramă, Fărâma, Fărăma, Farâma, nume de familie (45 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. alb. thërrime (DEX, MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Reichenkron), cf. alb. thërrime, din i.-e. *kér- „a vătăma; a se sparge, a se sfărâma” (Russu, 1970).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FARMAfărîmă subst. I. 1. Farma, Radu, 1450 (Rel) < fărmă. 2. Fărmuță, 1760 (BCI VII 28). 3. Fărîmeț, L. (17 B II 10); Fărmețescul, Preda, log. munt., 1763 zis și „Preda sin Ghioaca Fărmițescul” (BCI V 258) și chiar Preda Mețescul (ib.). 4. Cf. cu met. Frameș (Viciu 13). II. 1. Farama (Mar). 2. Făramița, D. (Cotr 56); Fărămiță, D., poate același (BCI V 194). 3. Fărămă, S. (Sd VI 144). 4. Fărămea (Băl I). 5. Fărîm, C., mold.; (17 A II 19; Bîr IV; RI XXXI 178; 17 BI 282; Sd XVI etc.). 6. Fărîmet Leica (?) bucureștean (17 B II 10).

Fărăm/a, -ea, -iță v. Farma II 2-4.

Intrare: Fărăma
Fărăma nume propriu
nume propriu (I3)
  • Fărăma
Intrare: fărămă
fărămă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: fărâma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fărâma
  • fărâmare
  • fărâmat
  • fărâmatu‑
  • fărâmând
  • fărâmându‑
singular plural
  • fărâ
  • fărâmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fărâm
(să)
  • fărâm
  • fărâmam
  • fărâmai
  • fărâmasem
a II-a (tu)
  • fărâmi
(să)
  • fărâmi
  • fărâmai
  • fărâmași
  • fărâmaseși
a III-a (el, ea)
  • fărâ
(să)
  • fărâme
  • fărâma
  • fărâmă
  • fărâmase
plural I (noi)
  • fărâmăm
(să)
  • fărâmăm
  • fărâmam
  • fărâmarăm
  • fărâmaserăm
  • fărâmasem
a II-a (voi)
  • fărâmați
(să)
  • fărâmați
  • fărâmați
  • fărâmarăți
  • fărâmaserăți
  • fărâmaseți
a III-a (ei, ele)
  • fărâ
(să)
  • fărâme
  • fărâmau
  • fărâma
  • fărâmaseră
verb (VT22)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fărma
  • fărmare
  • fărmat
  • fărmatu‑
  • fărmând
  • fărmându‑
singular plural
  • farmă
  • fărmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fărm
(să)
  • fărm
  • fărmam
  • fărmai
  • fărmasem
a II-a (tu)
  • fărmi
(să)
  • fărmi
  • fărmai
  • fărmași
  • fărmaseși
a III-a (el, ea)
  • farmă
(să)
  • farme
  • fărme
  • fărma
  • fărmă
  • fărmase
plural I (noi)
  • fărmăm
(să)
  • fărmăm
  • fărmam
  • fărmarăm
  • fărmaserăm
  • fărmasem
a II-a (voi)
  • fărmați
(să)
  • fărmați
  • fărmați
  • fărmarăți
  • fărmaserăți
  • fărmaseți
a III-a (ei, ele)
  • farmă
(să)
  • farme
  • fărme
  • fărmau
  • fărma
  • fărmaseră
fărăma
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: fărâmă
fărâmă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fărâ
  • fărâma
plural
  • fărâme
  • fărâmele
genitiv-dativ singular
  • fărâme
  • fărâmei
plural
  • fărâme
  • fărâmelor
vocativ singular
plural
fărmă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Fărâmă
Fărâmă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Fărâmă
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

fărâma, fărâmverb

  • 1. popular A (se) sfărâma, a (se) sparge, a (se) zdrobi, a (se) frânge. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Minerii... Fărîmă muntele în cioburi mărunte. DEȘLIU, G. 46. DLRLC
    • format_quote poetic Pîrăul curgea fărîmînd lumina și clătea ușor ierburile și florile și treceau albine prin soare ca niște scînteioare de aur. SADOVEANU, O. V 179. DLRLC
    • format_quote poetic Copitele cailor fărîmau apa în stropi. SADOVEANU, F. J. 706. DLRLC
    • format_quote poetic Moșnegii toți fărîmă lacrimi Cu genele tremurătoare. GOGA, P. 24. DLRLC
    • 1.1. A (se) distruge, a (se) nimici. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Vîntul... ne-a fărîmat adăpostul. SAHIA, N. 80. DLRLC
      • format_quote D-alei, doamne, Ștefan-vodă, Copil ești, ori tot mai crești? Nu-ți mai fărîma oastea! TEODORESCU, P. P. 523. DLRLC
    • 1.2. reflexiv A se destrăma. DLRLC
      sinonime: destrăma
      • format_quote Undele veneau mai repezi, murmurau printre pietre ascuțite, săreau fărîmîndu-se în bulgărași de argint. SADOVEANU, O. III 364. DLRLC
      • format_quote Cerul se arăta albastru și bun. Firele albe de nori se fărîmaseră ușoare ca fumul. SAHIA, N. 67. DLRLC
    • chat_bubble tranzitiv A-și fărâma capul = a se chinui să rezolve o problemă dificilă, a-și bate capul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și (pentru varianta fărma): farm. DLRLC
etimologie:
  • fărâmă DEX '09 DEX '98

fărâ, fărâmesubstantiv feminin

  • 1. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: firimitură diminutive: fărâmiță
    • format_quote Fărâmă de pâine. DLRLC
    • format_quote figurat Cum ar fi vrut minerii din Sasca și Donau... Să strîngă-n suflet, calde, fărîmele de soare. VINTILĂ, O. 25. DLRLC
    • format_quote figurat [Papagalul] își umbrea din nou fărîma de aur din ochi... și recădea în somnolența și melancolia lui de exilat. ANGHEL, PR. 43. DLRLC
    • chat_bubble A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Carul s-a stricat... Și mici fărîme s-a făcut. SEVASTOS, N. 211. DLRLC
      • format_quote Cînd au socotit zmeii că l-au buchisat cum se cade și că l-au făcut fărîme, au intrat în casă bucuroși. SBIERA, P. 183. DLRLC
      • format_quote Făcu mici fărîme pe necuratul de zmeu. ISPIRESCU, L. 131. DLRLC
      • format_quote Am o cățea cu dinții de oțel și, de i-oi da drumul, te face mii și fărîme! CREANGĂ, P. 90. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.