firimitură sf [At: NEGRUZZI, S. I, 253 / V: fărâmăt~, fărâm~, firmăt~, firm~ / Pl: ~ri / E: fărâmă + -ătură (după fir)] 1 Bucățică de pâine, de obicei rămasă după ce se taie sau se rupe pâinea. 2 (Pgn) Bucată foarte mică dintr-un aliment.

FIRIMITURĂ, firimituri, s. f. Bucățică foarte mică de pîine rămasă după ce se taie sau se rupe pîinea; p. ext. bucățică foarte mică dintr-un aliment; fărîmă. V. fărîmătură. Întinse brațul, arătînd un ogor îngust ca o fășie... Cum trăiește stăpînul acelui ogor? Are pe dînsul o cămașă ca lumea? Are la casa lui o firimitură de pîne? CAMILAR, TEM. 8. Mama, însă, a ținut să mă convingă, în timp ce aduna firimiturile de pe masă, că nu se întîmplase nimic deosebit. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 75. Furnicile strîng, economisesc ca băcanii, bob cu bob, firimitură cu firimitură. DELAVRANCEA, T. 62.

FIRIMITURĂ ~i f. Bucățică foarte mică de pâine (sau din alt aliment). [G.-D. firimiturii] /fărâmă + suf. ~ătură

firimitúră, V. fărmătură.

firmătură sf vz firimitură

firmitură sf vz firimitură

fărmătúră f., pl. ĭ. Bucățică care cade dintr’o bucată maĭ mare: fărmăturĭ de pîne. – Și sf-: sfărmăturĭ de zid. Și fărămătură, fărîmătură și (vest) fărămitură, firimitură și frimitură.

firimitură s. f., g.-d. art. firimiturii; pl. firimituri

firimitură s. f., g.-d. art. firimiturii; pl. firimituri

firimitură s. f., g.-d. art. firimiturii; pl. firimituri

firimitură

FIRIMITURĂ s. fărâmă, (reg.) fărâmătură, sfărâmă. (A adunat ~ile de pâine de pe masă.)

FIRIMITURĂ s. fărîmă, (reg.) fărîmătură, sfărîmă. (A adunat ~ile de pîine de pe masă.)