16 definiții pentru farafastâc


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FARAFASTẤC, farafastâcuri, s. n. (Fam. și peior.; de obicei la pl.) 1. Podoabă sau ornament fără valoare, inutil. 2. Moft, capriciu, fason. – Cf. ngr. farafás „fanfaron”.

farafastâc sn [At: NEGRUZZI, S. I, 260 / V: fala~, ~tic / Pl: ~uri / E: ns cf ngr φαραφάς „fanfaron”] (Fam; prt; mpl) 1-2 Podoabă sau ornament inutil. 3 Moft.

FARAFASTẤC, farafastâcuri, s. n. (Fam. și peior.; de obicei la pl.) 1. Podoabă sau ornament fără valoare, inutil. 2. Moft, capriciu, fasoane. – Cf. ngr. farafás „fanfaron”.

FARAFASTÂC ~uri n. Podoabă lipsită de orice valoare; fleac. 2) Dispoziție de moment, neașteptată și stranie; moft; capriciu; toană; maraz; marafet; naz. /cf. ngr. farafás

FARAFASTÎ́C, farafastîcuri, s. n. (Învechit și familiar; mai ales la pl.) 1. Ornamente fără valoare, zorzoane, nimicuri, fleacuri. De aș avea nenorocirea să aib în numele și porecla mea atîte farafastîcuri, nu mi-aș mai scoate obrazul printre oameni. NEGRUZZI, S. I 260. 2. Mofturi, fasoane. Ceaurescu, plictisit de ceea ce socoate el că sînt farafastîcuri, își ciupește mereu barba, disprețuitor. CAMIL PETRESCU, O. I 295. Cucoană Gahiță, m-am săturat... de toate farafastîcurile d-tale. ALECSANDRI, T. 1016.

farafastic n. Mold. 1. pl. mofturi: m’am săturat de toate farafasticurile d’tale AL.; 2. pl. dichisuri femeiești; 3. Tr. horbote. [Origină necunoscută].

falafastî́c, și (maĭ des) farafastî́c n., pl. urĭ (turc. pop. falan fystyk, lit. filan fystyk, asta și aceĭa). Pl. Mofturĭ, alintăturĭ: ĭa nu maĭ umblațĭ cu farafastîcurĭ și plecați odată! Zorzoane, fleacurĭ: rochie cu farafastîcurĭ. – Forma fala- în rev. I. Crg. 2, 134, și Ion Adam în ziaru Minerva, 26 Apr. 1911, 4, 5.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

farafastấc (fam.) s. n., pl. farafastấcuri

farafastâc s. n., pl. farafastâcuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FARAFASTÂC s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană.

FARAFASTÂCURI s. pl. v. zorzoane.

farafastîc s. v. CAPRICIU. CHEF. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. TOANĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

farafastîc (farafastấcuri), s. n.1. Fleac, bagatelă. – 2. Moft, capriciu, fasoane. Tc. falan-fistik (Iogu, GS, IV, 384), probabil încrucișat cu ngr. φαραφᾶς „fanfaron” (Cihac, II, 576; DAR), sau cu vreo intenție expresivă (cf. Iordan, BF, II, 189).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

farafastâc, farafastâcuri s. n. (peior., de obicei la pl.) 1. podoabă sau ornament fără valoare 2. capriciu, moft

Intrare: farafastâc
farafastâc substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • farafastâc
  • farafastâcul
  • farafastâcu‑
plural
  • farafastâcuri
  • farafastâcurile
genitiv-dativ singular
  • farafastâc
  • farafastâcului
plural
  • farafastâcuri
  • farafastâcurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

farafastâc familiar peiorativ de obicei (la) plural

  • 1. Podoabă sau ornament fără valoare, inutil.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fleac nimic (s.n.) zorzon attach_file un exemplu
    exemple
    • De aș avea nenorocirea să aib în numele și porecla mea atîte farafastîcuri, nu mi-aș mai scoate obrazul printre oameni. NEGRUZZI, S. I 260.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Ceaurescu, plictisit de ceea ce socoate el că sînt farafastîcuri, își ciupește mereu barba, disprețuitor. CAMIL PETRESCU, O. I 295.
      surse: DLRLC
    • Cucoană Gahiță, m-am săturat... de toate farafastîcurile d-tale. ALECSANDRI, T. 1016.
      surse: DLRLC

etimologie: