falit, ~ă smf, a [At: MACEDONSKI, O. I, 45 / Pl: ~iți, ~e / E: it fallito] 1-2 (Persoană) care se află în stare de faliment. 3-4 (Fig) (Persoană) care a eșuat în acțiunile sale. 5-6 (Fam; dep) (Om) lipsit de importanță.

FALIT, -Ă, faliți, -te, adj. (În economia capitalistă; despre persoane) Care a fost declarat în stare de faliment; insolvabil, (învechit) mofluz. Samsarii se întreabă să afle de-a murit Vrun negustor de bursă ori vrun lipscan falit. MACEDONSKI, O. I 45. ◊ (Substantivat) Camionul era aproape plin, pentru că venise încărcat de la alți faliți. SAHIA, N. 92. ♦ Fig. Care a suferit un eșec dezastruos, care s-a compromis din punct de vedere politic sau moral. Politician falit.

FALIT, -Ă adj., s.m. și f. (Comerciant, industriaș, bancher) care a încetat plățile, declarat de o instanță judiciară în stare de faliment. ♦ (Fig.) Prăbușit, ruinat, distrus. [Cf. germ. Fallit, it. fallito].

FALIT, -Ă adj., s. m. (comerciant, industriaș, bancher) care se află în stare de faliment; bancrut. ◊ (fig.) (cel) care a suferit un eșec total; ruinat. (< it. fallito)

FALIT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) 1) Care este declarat insolvabil de o instanță judecătorească; aflat în faliment. 2) fig. Care a suferit un eșec total. /<it. fallito

falit m. cel ce a dat faliment.

*falít, -ă s. și adj. (it. fallito, de unde și fr. failli). Care a dat faliment: negustor falit. V. mufluz.

FĂLI, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti.

făli¹ [At: VARLAAM, C. 306/2 / Pzi: ~lesc / E: vsl ѣвалити] 1 vt (Înv) A glorifica. 2 vr (Adesea urmat de pp „cu” sau, înv, „asupra”, „întru”, „în”) A se lăuda (cu ceva). 3 vr (Prt) A se îngâmfa.

făli² vi [At: CADE / Pzi: ~lesc / E: ger fehlen] (Ban) 1 A lipsi cuiva ceva. 2 A avea un defect.

fălit sns [At: MDA ms / E: făli] (Pop; rar) 1-3 Fălire (1-3).

FĂLI, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda, a se fuduli cu... ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa, a se făloși. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti.

FĂLI, fălesc, vb. IV. 1. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «cu») A fi mîndru de cineva sau de ceva, a se lăuda, a se fuduli. Tot satul se fălea cu ea cînd o vedea duminica la horă, naltă, mlădioasă. VLAHUȚĂ, O. A. 347. Corupți și degradați, ei pierdură pînă și virtuțile militare cu care se făleau odinioară și nu mai reprezintau nici unul din simtimentele poporului. BĂLCESCU, O. II 23. ◊ (Construit cu o completivă) Te fălești că înainte-ți răsturnat-ai val-vîrtej Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji? EMINESCU, O. I 147. 2. Tranz. (Învechit) A glorifica, a preamări, a lăuda. Și nu numai p-acesta cu laude-l mărește, fălește pre oricine... Crezînd că dobîndește iubirea tutulor. NEGRUZZI, S. II 209.

A SE FĂLI mă ~esc intranz. A se mândri peste măsură; a se fuduli. /<sl. hvaliti

A FĂLI ~esc tranz. înv. A ridica în slăvi (în mod exagerat); a slăvi; a glorifica; a elogia; a cânta; a exalta. /<sl. hvaliti

fălì v. 1. (în sens bun), a se lăuda; 2. (în sens peiorativ), a face paradă cu. [V. fală].

fălésc (mă) v. refl. (d. fală saŭ d. vsl. hvaliti, a lăuda; rut. sîrb. faliti). Mă laud, mă mîndresc, mă fudulesc: țara se fălește cu oameniĭ marĭ, acest om se fălește cu baniĭ luĭ.

falit adj. m., s. m., pl. faliți; adj. f., s. f. falită, pl. falite

falit adj. m., s. m., pl. faliți; adj. f., s. f. falită, pl. falite

falit s. m., adj. m., pl. faliți; f. sg. falită, pl. falite

făli² (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă fălesc, 3 sg. se fălește, imperf. 1 sg. mă făleam; conj. prez. 1 sg. să mă fălesc, 3 să se fălească; imper. 2 sg. afirm. fălește-te; ger. fălindu-mă

făli¹ (a ~) (a preamări) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. fălesc, 3 sg. fălește, imperf. 1 făleam; conj. prez. 1 sg. să fălesc, 3 să fălească

făli² (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fălește, imperf. 3 sg. se fălea; conj. prez. 3 să se fălească

*făli¹ (a preamări) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. fălește, imperf. 3 sg. fălea; conj. prez. 3 să fălească

făli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălesc, imperf. 3 sg. fălea; conj. prez. 3 sg. și pl. fălească

FALIT adj., s. (FIN.) 1. adj. insolvabil. (Negustor ~.) 2. s. bancrutar, (înv.) mofluz, mofluzit. (Un ~ și creditorii săi.)

FALIT adj., s. (FIN.) 1. adj. insolvabil. (Negustor ~.) 2. s. bancrutar, (înv.) mofluz, mofluzit. (Un ~ și creditorii săi.)

Falit ≠ solvabil

FĂLI vb. v. cinsti, cânta, elogia, glorifica, lăuda, mări, omagia, preamări, preaslăvi, proslăvi, slăvi, venera.

FĂLI vb. 1. v. mândri. 2. v. îngâmfa.

făli vb. v. CINSTI. CÎNTA. ELOGIA. GLORIFICA. LĂUDA. MĂRI. OMAGIA. PREAMĂRI. PREASLĂVI. PROSLĂVI. SLĂVI. VENERA.

FĂLI vb. 1. a se fuduli, a se lăuda, a se mîndri. (Are de ce se ~ cu copiii lui.) 2. a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se îngîmfa, a se lăuda, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări.

făli (fălesc, fălit), vb. – (Banat) A fi lipsit de. Sb. faliti, din it. fallire. – Der. fălincă, s. f. (greșeală, eroare), din sb. falinka.