4 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FALÍT, -Ă, faliți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de faliment; (om) insolvabil. ♦ Fig. (Persoană) care a suferit un eșec total, care s-a compromis din punct de vedere politic sau moral. – Din it. fallito.

FALÍT, -Ă, faliți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află în stare de faliment; (om) insolvabil. ♦ Fig. (Persoană) care a suferit un eșec total, care s-a compromis din punct de vedere politic sau moral. – Din it. fallito.

falit, ~ă smf, a [At: MACEDONSKI, O. I, 45 / Pl: ~iți, ~e / E: it fallito] 1-2 (Persoană) care se află în stare de faliment. 3-4 (Fig) (Persoană) care a eșuat în acțiunile sale. 5-6 (Fam; dep) (Om) lipsit de importanță.

FALÍT, -Ă, faliți, -te, adj. (În economia capitalistă; despre persoane) Care a fost declarat în stare de faliment; insolvabil, (învechit) mofluz. Samsarii se întreabă să afle de-a murit Vrun negustor de bursă ori vrun lipscan falit. MACEDONSKI, O. I 45. ◊ (Substantivat) Camionul era aproape plin, pentru că venise încărcat de la alți faliți. SAHIA, N. 92. ♦ Fig. Care a suferit un eșec dezastruos, care s-a compromis din punct de vedere politic sau moral. Politician falit.

FALÍT, -Ă adj., s.m. și f. (Comerciant, industriaș, bancher) care a încetat plățile, declarat de o instanță judiciară în stare de faliment. ♦ (Fig.) Prăbușit, ruinat, distrus. [Cf. germ. Fallit, it. fallito].

FALÍT, -Ă adj., s. m. (comerciant, industriaș, bancher) care se află în stare de faliment; bancrut. ◊ (fig.) (cel) care a suferit un eșec total; ruinat. (< it. fallito)

FALÍT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) 1) Care este declarat insolvabil de o instanță judecătorească; aflat în faliment. 2) fig. Care a suferit un eșec total. /<it. fallito

*falít, -ă s. și adj. (it. fallito, de unde și fr. failli). Care a dat faliment: negustor falit. V. mufluz.

FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti.

făli2 vi [At: CADE / Pzi: ~lesc / E: ger fehlen] (Ban) 1 A lipsi cuiva ceva. 2 A avea un defect.

făli1 [At: VARLAAM, C. 306/2 / Pzi: ~lesc / E: vsl ѣвалити] 1 vt (Înv) A glorifica. 2 vr (Adesea urmat de pp „cu” sau, înv, „asupra”, „întru”, „în”) A se lăuda (cu ceva). 3 vr (Prt) A se îngâmfa.

fălit sns [At: MDA ms / E: făli] (Pop; rar) 1-3 Fălire (1-3).

FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda, a se fuduli cu... ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa, a se făloși. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti.

FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «cu») A fi mîndru de cineva sau de ceva, a se lăuda, a se fuduli. Tot satul se fălea cu ea cînd o vedea duminica la horă, naltă, mlădioasă. VLAHUȚĂ, O. A. 347. Corupți și degradați, ei pierdură pînă și virtuțile militare cu care se făleau odinioară și nu mai reprezintau nici unul din simtimentele poporului. BĂLCESCU, O. II 23. ◊ (Construit cu o completivă) Te fălești că înainte-ți răsturnat-ai val-vîrtej Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji? EMINESCU, O. I 147. 2. Tranz. (Învechit) A glorifica, a preamări, a lăuda. Și nu numai p-acesta cu laude-l mărește, fălește pre oricine... Crezînd că dobîndește iubirea tutulor. NEGRUZZI, S. II 209.

A FĂLÍ ~ésc tranz. înv. A ridica în slăvi (în mod exagerat); a slăvi; a glorifica; a elogia; a cânta; a exalta. /<sl. hvaliti

A SE FĂLÍ mă ~ésc intranz. A se mândri peste măsură; a se fuduli. /<sl. hvaliti

fălì v. 1. (în sens bun), a se lăuda; 2. (în sens peiorativ), a face paradă cu. [V. fală].

fălésc (mă) v. refl. (d. fală saŭ d. vsl. hvaliti, a lăuda; rut. sîrb. faliti). Mă laud, mă mîndresc, mă fudulesc: țara se fălește cu oameniĭ marĭ, acest om se fălește cu baniĭ luĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

falít adj. m., s. m., pl. falíți; adj. f., s. f. falítă, pl. falíte

falít s. m., adj. m., pl. falíți; f. sg. falítă, pl. falíte

arată toate definițiile

Intrare: falit (adj.)
falit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • falit
  • falitul
  • falitu‑
  • fali
  • falita
plural
  • faliți
  • faliții
  • falite
  • falitele
genitiv-dativ singular
  • falit
  • falitului
  • falite
  • falitei
plural
  • faliți
  • faliților
  • falite
  • falitelor
vocativ singular
plural
Intrare: falit (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • falit
  • falitul
  • falitu‑
plural
  • faliți
  • faliții
genitiv-dativ singular
  • falit
  • falitului
plural
  • faliți
  • faliților
vocativ singular
  • falitule
  • falite
plural
  • faliților
Intrare: făli
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • făli
  • fălire
  • fălit
  • fălitu‑
  • fălind
  • fălindu‑
singular plural
  • fălește
  • făliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fălesc
(să)
  • fălesc
  • făleam
  • fălii
  • fălisem
a II-a (tu)
  • fălești
(să)
  • fălești
  • făleai
  • făliși
  • făliseși
a III-a (el, ea)
  • fălește
(să)
  • fălească
  • fălea
  • făli
  • fălise
plural I (noi)
  • fălim
(să)
  • fălim
  • făleam
  • fălirăm
  • făliserăm
  • fălisem
a II-a (voi)
  • făliți
(să)
  • făliți
  • făleați
  • fălirăți
  • făliserăți
  • făliseți
a III-a (ei, ele)
  • fălesc
(să)
  • fălească
  • făleau
  • făli
  • făliseră
Intrare: fălit
fălit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fălit
  • fălitul
  • fălitu‑
  • făli
  • fălita
plural
  • făliți
  • făliții
  • fălite
  • fălitele
genitiv-dativ singular
  • fălit
  • fălitului
  • fălite
  • fălitei
plural
  • făliți
  • făliților
  • fălite
  • fălitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

falit, -ă falită

etimologie:

făli

  • 1. reflexiv A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda.
    exemple
    • Tot satul se fălea cu ea cînd o vedea duminica la horă, naltă, mlădioasă. VLAHUȚĂ, O. A. 347.
      surse: DLRLC
    • Corupți și degradați, ei pierdură pînă și virtuțile militare cu care se făleau odinioară și nu mai reprezintau nici unul din simtimentele poporului. BĂLCESCU, O. II 23.
      surse: DLRLC
    • Te fălești că înainte-ți răsturnat-ai val-vîrtej Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji? EMINESCU, O. I 147.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Și nu numai p-acesta cu laude-l mărește, fălește pre oricine... Crezînd că dobîndește iubirea tutulor. NEGRUZZI, S. II 209.
      surse: DLRLC

etimologie: