FĂURAR², făurari, s. m. (Înv.) Fierar. ♦ (Fig.) Făuritor, creator. Făurar de frumusețe. [Pr.: fă-u-] – Faur + suf. -ar.

făurar¹ sm [At: DOSOFTEI, V. S. 106/2 / P: fă-u~ / E: ml febr(u)arius] (Pop) Februarie.

făurar² sm [At: ISPIRESCU, U. 46 / P: fă-u~ / Pl: ~i / E: faur + -ar] 1 (Îvr) Fierar (1). 2 (Poetic) Făuritor.

FĂURAR², făurari, s. m. (Înv. și reg.) Fierar. ♦ (Poetic) Făuritor, creator. Făurar de frumusețe. [Pr.: fă-u-] – Faur + suf. -ar.

FĂURAR², făurari, s. m. (Regional și arhaizant) Fierar, faur¹. O fi vrun fecioraș de oier sau plugar, De făurar, tîmplar sau ciubotar. DEȘLIU, G. 25. Vulcan, făurarul zeilor. ISPIRESCU, U. 46. ♦ (Poetic) Făuritor. Răzbi-vom, tovarăși! Căci drum ne-au deschis Spre slăvi făurarii mărețului vis, Stegarii luminii cu aripi ne-nfrînte. DEȘLIU, N. 80. – Pronunțat: fă-u-.

FĂURAR¹ s. m. (Regional și arhaizant) Februarie, faur². Se sfîrșea luna lui făurar și oamenii slăbiseră de durere de inimă. AGÎRBICEANU, S. P. 29. – Pronunțat: fă-u-.

FĂURAR¹ m. pop. A doua lună a anului; februarie. /<lat. februarius

FĂURAR² ~i m. 1) înv. Meșter care confecționa obiecte din fier sau din alte metale; fierar. 2) poet. Persoană care are darul făuririi. [Sil. fă-u-] /faur + suf. ~ar

Făurar m. Februarie. [Lat. FEBR(U)ARIUS; după interpretarea populară: luna fierarilor (de unde Faur), cari pregătesc uneltele de arat].

2) Făurár și Feurar, V. Februariŭ.

1) făurár, V. faur 1.

1) fáur m. (lat. faber, it. fabbro, pv. faure, fr. fèvre, vsp. fabro. V. fabrică. Cp. cu staul). Bibl. 1683. Ferar. – Azĭ rar făurár (după ferar).

*Februáriŭ m. (lat. februarius, d. februare, a curăța, a depura). A doŭa lună a anuluĭ, aceĭa care primește ziŭa intercalară a anilor bisextili. – Ob. Februarie și (după ngr. Fevruários) Fevruarie. Vechĭ Făurar și Feurar. Lit. și Fáur (după faur 1).

Feurár, V. Februariŭ.

!făurar¹ (februarie) (înv., pop.) (desp. fă-u-) s. m., g.-d. art. lui făurar (luna ~)

făurar² (fierar, făuritor) (înv.) (desp. fă-u-) s. m., pl. făurari

făurar² (fierar, făuritor) (înv.) (fă-u-) s. m., pl. făurari

făurar¹ (februarie) (pop.) (fă-u-) s. m., g.-d. lui făurar

făurar (februarie) s. m. (sil. fă-u-)

făurar (fierar, făuritor) s. m. (sil. fă-u-), pl. făurari

!faur¹ (februarie) (înv., pop.) s. m., g.-d. art. lui faur (luna ~)

FĂURAR s. v. creator, făuritor, februarie, fierar, înfăptuitor, născocitor, plăsmuitor, realizator.

făurar s. v. CREATOR. FĂURITOR. FEBRUARIE. FIERAR. ÎNFĂPTUITOR. NĂSCOCITOR. PLĂSMUITOR. REALIZATOR.

făurar s. m. – Februarie. – Mr. flivrar, istr. faurǫr. Lat. fĕbruarius (Pușcariu 591; Candrea-Dens., 574; REW 3120; DAR), cf. alb. fruer, fljur (Meyer 108; Philippide, II, 641), calabr. frevaru, friul. frevar. Este formă populară, paralelă lui fevruarie (sl. fevruarie), înv., și februarie, s. m. (lat. februarius). Prin analogie cu făurar „fierar” s-a ajuns și la o formă regresivă, faur „februarie”.

făurar, s.m. – (pop.) Luna februarie: „Fost-o și tata morar / În luna lui făurar” (Bârlea, 1924, II: 292); „Și voiu ave a face în luna lu’ făurar 11 dzile întunericu mare” (Codicele de la Ieud, 1630). – Lat. febr(u)arius (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA), de la februa, februm, festivalul de purificare a caselor și a câmpurilor (lucrurile vechi din case erau aruncate, iar terenurile agricole erau pregătite pentru însămânțările de primăvară).

făurar, (faur), s.m. – (pop.) Luna februarie: „Fost-o și tata morar / În luna lui făurar” (Bârlea 1924 II: 292); „Și voiu ave a face în luna lu’ făurar 11 dzile întunericu mare” (Codicele de la Ieud, 1630). – Lat. februarius, de la februa, februm, festivalul de purificare a caselor și a câmpurilor (lucrurile vechi din case erau aruncate, iar terenurile agricole erau pregătite pentru însămânțările de primăvară).

FĂURAR luna Februarie, numită și Favore, într-o inscripție din anul 1814 (BCI II); cf. Faur n. fam.