FAUR², fauri, s. m. 1. (Înv.) Fierar. 2. Denumire dată insectelor din familia elateridelor, cu corpul lunguieț și subțire, păros, de culoare castanie. – Lat. faber, -bri.

faur² sm [At: (a. 1580) CUV. D. BĂTR. I, 254 / V: (reg) ~uor / Pl: ~i / E: lat faber, -bri] 1 (Înv) Fierar (1). 2 (Îvp; îe) A cumpăra cărbuni de la ~ A cumpăra scump marfa (la mâna a doua). 3 (În basme; îs) ~ul pământului Fierar cu puteri supranaturale, care facea obiecte vrăjite. 4 Gândăcel lunguieț și subțire, păros, de culoare castanie Si: (Trs) purecul-dracului (Elater segetum).

fáur² s.m. 1 (înv.) Fierar (1). ◊ expr. A cumpăra cărbuni de la faur = a cumpăra scump marfă (la mîna a doua). A se învăța ca faurul cu scînteile v. învăța. 2 (în basme) Faurul pămîntului = fierar cu puteri supranaturale, care face obiecte vrăjite. 3 (entom.) Gîndac lungăreț și subțire, păros, de culoare castanie (Elater segetum). • pl -i. / lat. fabrum.

†FAUR¹ sm. 1 Fierar, covaciu: se miră cum ~ul ... toată ziua țupănește cu ciocanul în făuria lui ȚICH.; spuse că este calfă de ~ și ar vrea să-și capete de lucru RET. ¶ 2 Bucov. 🐙 Gîndăcel lungăreț și subțire, cu scutul gîtului în forma unei potcoave de cal (🖼 2054) (Elater segetum) [lat. fabrum].

FAUR², fauri, s. m. 1. (Înv.) Fierar. 2. Gândăcel lunguieț și subțire, păros, de culoare castanie (Elater segetum). – Lat. faber, -bri.

FAUR², fauri, s. m. (Regional și arhaizant) Fierar. Faurul să meșteșugească o criță moale. SADOVEANU, N. F. 77. Deci să poruncești domnia-ta faurilor să bată degrabă o sută douăzeci de potcoave. id. F. J. 426. Acest faur, fiind cel mai meșter de pe pămînt, era și năzdrăvan. ISPIRESCU, L. 220. ◊ (Poetic) Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I 87. – Pronunțat: fa-ur.

FAUR² ~i m. înv. v. FĂURAR². /<lat. faber, ~bri

faur m. 1. meșter fierar: timp, al lumii faur AL. 2. fig. plăsmuitor: faur de cârciocuri AL. [Lat. FABRUM]. ║ a. meșter: să prindeți o coțofană faură ISP.

1) fáur m. (lat. faber, it. fabbro, pv. faure, fr. fèvre, vsp. fabro. V. fabrică. Cp. cu staul). Bibl. 1683. Ferar. – Azĭ rar făurár (după ferar).

fauor sm vz faur²

faur² (fierar; gândac) s. m., pl. fauri

!faur¹ (februarie) (înv., pop.) s. m., g.-d. art. lui faur (luna ~)

faur² (fierar, gândac) s. m., pl. fauri

faur (fierar) s. m., pl. fauri

FAUR s. v. februarie, fierar.

FAUR s. v. (ENTOM.) elaterid.

FAUR s. (ENTOM.) elaterid.

faur s. v. FEBRUARIE. FIERAR.

faur (fauri), s. m. – 1. Fierar. – 2. Varietate de gîndac (Elater segetum). – Mr. favru, favur, istr. fǫwru. Lat. fāber (Pușcariu 590; Candrea-Dens., 569; REW 3231; DAR); cf. it. fabbro, prov. faure, fr. fèvre, v. sp. fabro. – Der. făurar, s. m. (fierar); făurăreasă, s. f. (nevastă de fierar); făurărie, s. f. (fierărie); făurărit, s. n. (fierărie, meseria de fierar); făuri, vb. (a forja; a făuri, a crea, a inventa), care, după Pușcariu 592 și Candrea-Dens., 570, reprezintă lat. făbrῑre; făurie, s. f. (forjă); făuriște, s. f. (forjă); făuriță, s. f. (nevastă de fierar).

faur, fauri, s.m. – (înv.) Fierar, potcovar, lăcătuș. ♦ (top.) Vârful faurului, deal în Slătioara (Vișovan, 2005). ♦ (onom.) Faur, nume de familie (290 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. faber, fabrum „lucrător, meșter” (Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).