2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

EZITÁRE, ezitări, s. f. Faptul de a ezita; șovăială, nehotărâre, codeală, codire. – V. ezita.

EZITÁRE, ezitări, s. f. Faptul de a ezita; șovăială, nehotărâre, codeală, codire. – V. ezita.

EZITÁRE, ezitări, s. f. Faptul de a ezita, de a nu lua imediat o hotărîre; nehotărîre, șovăială; pregetare. Ajuns în marginea gropii, sări repede, fără ezitare. SAHIA, N. 88. De, coane Grigoriță, eu, drept să vă spun, acolo l-am lăsatzise arendașul cu o ezitare. REBREANU, R. II 224. O privi țintă-n ochi și o ținu un moment, neliniștită, sub ezitarea sentinței lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 90.

ezitáre s. f., g.-d. art. ezitắrii; pl. ezitắri

ezitáre s. f., g.-d. art. ezitării, pl. ezitări

EZITÁRE s. 1. codeală, codire, fluctuație, îndoială, nehotărâre, pregetare, șovăială, șovăire, (livr.) indecizie, (pop.) preget, (fig.) oscilare, oscilație. (~ în luarea unei decizii.) 2. v. nesiguranță.

EZITÁRE s.f. Faptul de a ezita; șovăială, nehotărâre. [< ezita].

EZITÁ, ezít, vb. I. Intranz. și tranz. A sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a șovăi, a se codi, a pregeta. – Din fr. hésiter, lat. haesitare.

EZITÁ, ezít, vb. I. Intranz. și tranz. A sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a șovăi, a se codi, a pregeta. – Din fr. hésiter, lat. haesitare.

EZITÁ, ezít, vb. I. Intranz. A sta la îndoială, a sta în cumpănă, a manifesta nehotărîre; a șovăi, a se codi, a pregeta. Șoferul ezită cînd auzi numele străzii. Mai întrebă. Zaharia Duhu pronunță încă o dată, mai răspicat. C. PETRESCU, A. 329. Tata nu m-ar crede la început. Ar ezita. Pe urmă ar despacheta darul meu. SAHIA, N. 23. Boiangiu ezită cîteva clipe pînă să mărturisească limpede că nu prea îndrăznește să întrebuințeze metoda lui obișnuită. REBREANU, R. II 116. ◊ Tranz. Nu ezităm de-a cita cîteva pasaje dintr-o epistolă. EMINESCU, N. 84.

ezitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ezítă

ezitá vb., ind. prez. 1 sg. ezít, 3 sg. și pl. ezítă

EZITÁ vb. 1. a se codi, a pregeta, a șovăi, (înv. și reg.) a se îndoi, (reg.) a se îngăima, a se nedumeri, a se tântăvi, (Mold.) a se cioșmoli, (prin Olt.) a se scârciumi, (înv.) a se cruța, a lipsi, (fig.) a oscila, (înv. fig.) a se atârna, a se cumpăni, a se legăna. (A ~ să se ducă acolo.) 2. a aștepta, a șovăi. (N-a mai ~ o clipă și...)

EZITÁ vb. I. intr., tr. A șovăi, a se îndoi. [P.i. ezit 3,6 -tă. / < fr. hésiter, cf. lat. haesitare – a fi încurcat].

EZITÁ vb. intr., tr. a sta la îndoială, a șovăi, a se codi. (< fr. hésiter, lat. haesitare)

ezitá (ezitát, ezitát), vb. – A șovăi, a oscila. Fr. hésiter.Der. ezitant, adj., din fr. hésitant; ezitați(un)e, s. f., din fr. hésitation.

A EZITÁ ezít intranz. A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a oscila; a pendula; a balansa; a cumpăni; a șovăi. /<fr. hésiter, lat. haesitare

ezità v. a sta nedumerit, a șovăi.

*ezít, a v. intr. (fr. hésiter, d. lat. háesito, -áre, d. haerére, háesum, a fi oprit, lipit. V. ad-erez, ad- și co-eziune, in-erent). Preget, șovăĭesc, mă codesc, nu știŭ, nu pot orĭ nu prea vreaŭ să fac ceva: ezita să (orĭ dacă să) meargă orĭ nu.

*ezitațiúne f. (lat. haesitátio, -ónis). Acțiunea de a ezita. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

Intrare: ezita
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ezita ezitare ezitat ezitând singular plural
ezi ezitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ezit (să) ezit ezitam ezitai ezitasem
a II-a (tu) eziți (să) eziți ezitai ezitași ezitaseși
a III-a (el, ea) ezi (să) ezite ezita ezită ezitase
plural I (noi) ezităm (să) ezităm ezitam ezitarăm ezitaserăm, ezitasem*
a II-a (voi) ezitați (să) ezitați ezitați ezitarăți ezitaserăți, ezitaseți*
a III-a (ei, ele) ezi (să) ezite ezitau ezita ezitaseră
Intrare: ezitare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ezitare ezitarea
plural ezitări ezitările
genitiv-dativ singular ezitări ezitării
plural ezitări ezitărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)