2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EZITÁRE, ezitări, s. f. Faptul de a ezita; șovăială, nehotărâre, codeală, codire. – V. ezita.

EZITÁRE, ezitări, s. f. Faptul de a ezita; șovăială, nehotărâre, codeală, codire. – V. ezita.

ezitare sf [At: LM / S și: (înv) esi~ / Pl: ~tări / E: ezita] 1 Nehotărâre. 2 Îndoială. 3 Lipsă de fermitate. 4 Șovăire.

EZITÁRE, ezitări, s. f. Faptul de a ezita, de a nu lua imediat o hotărîre; nehotărîre, șovăială; pregetare. Ajuns în marginea gropii, sări repede, fără ezitare. SAHIA, N. 88. De, coane Grigoriță, eu, drept să vă spun, acolo l-am lăsatzise arendașul cu o ezitare. REBREANU, R. II 224. O privi țintă-n ochi și o ținu un moment, neliniștită, sub ezitarea sentinței lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 90.

EZITÁRE s.f. Faptul de a ezita; șovăială, nehotărâre. [< ezita].

EZITÁ, ezít, vb. I. Intranz. și tranz. A sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a șovăi, a se codi, a pregeta. – Din fr. hésiter, lat. haesitare.

EZITÁ, ezít, vb. I. Intranz. și tranz. A sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a șovăi, a se codi, a pregeta. – Din fr. hésiter, lat. haesitare.

ezita vi [At: NEGULICI / S și: esi~ / Pzi: ezit, (rar) ~tez / E: fr hésiter, cf lat haesitare] 1 A fi într-o stare de nehotărâre. 2 A sta la îndoială în luarea unei hotărâri Si: a pregeta, a se codi. 3 A manifesta nesiguranță în îndeplinirea unei acțiuni Si: a șovăi.

EZITÁ, ezít, vb. I. Intranz. A sta la îndoială, a sta în cumpănă, a manifesta nehotărîre; a șovăi, a se codi, a pregeta. Șoferul ezită cînd auzi numele străzii. Mai întrebă. Zaharia Duhu pronunță încă o dată, mai răspicat. C. PETRESCU, A. 329. Tata nu m-ar crede la început. Ar ezita. Pe urmă ar despacheta darul meu. SAHIA, N. 23. Boiangiu ezită cîteva clipe pînă să mărturisească limpede că nu prea îndrăznește să întrebuințeze metoda lui obișnuită. REBREANU, R. II 116. ◊ Tranz. Nu ezităm de-a cita cîteva pasaje dintr-o epistolă. EMINESCU, N. 84.

EZITÁ vb. I. intr., tr. A șovăi, a se îndoi. [P.i. ezit 3,6 -tă. / < fr. hésiter, cf. lat. haesitare – a fi încurcat].

EZITÁ vb. intr., tr. a sta la îndoială, a șovăi, a se codi. (< fr. hésiter, lat. haesitare)

A EZITÁ ezít intranz. A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a oscila; a pendula; a balansa; a cumpăni; a șovăi. /<fr. hésiter, lat. haesitare

ezità v. a sta nedumerit, a șovăi.

*ezít, a v. intr. (fr. hésiter, d. lat. háesito, -áre, d. haerére, háesum, a fi oprit, lipit. V. ad-erez, ad- și co-eziune, in-erent). Preget, șovăĭesc, mă codesc, nu știŭ, nu pot orĭ nu prea vreaŭ să fac ceva: ezita să (orĭ dacă să) meargă orĭ nu.

*ezitațiúne f. (lat. haesitátio, -ónis). Acțiunea de a ezita. – Și -áție, dar maĭ des -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ezitáre s. f., g.-d. art. ezitắrii; pl. ezitắri

ezitáre s. f., g.-d. art. ezitării, pl. ezitări

ezitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ezítă

ezitá vb., ind. prez. 1 sg. ezít, 3 sg. și pl. ezítă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EZITÁRE s. 1. codeală, codire, fluctuație, îndoială, nehotărâre, pregetare, șovăială, șovăire, (livr.) indecizie, (pop.) preget, (fig.) oscilare, oscilație. (~ în luarea unei decizii.) 2. v. nesiguranță.

EZITARE s. 1. codeală, codire, fluctuație, îndoială, nehotărîre, pregetare, șovăială, șovăire, (livr.) indecizie, (pop.) preget, (fig.) oscilare, oscilație. (~ lui nu era justificată.) 2. nehotărîre, nesiguranță, șovăială, șovăire. (~ cuiva la mers.)

arată toate definițiile

Intrare: ezitare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ezitare
  • ezitarea
plural
  • ezitări
  • ezitările
genitiv-dativ singular
  • ezitări
  • ezitării
plural
  • ezitări
  • ezitărilor
vocativ singular
plural
Intrare: ezita
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ezita
  • ezitare
  • ezitat
  • ezitatu‑
  • ezitând
  • ezitându‑
singular plural
  • ezi
  • ezitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ezit
(să)
  • ezit
  • ezitam
  • ezitai
  • ezitasem
a II-a (tu)
  • eziți
(să)
  • eziți
  • ezitai
  • ezitași
  • ezitaseși
a III-a (el, ea)
  • ezi
(să)
  • ezite
  • ezita
  • ezită
  • ezitase
plural I (noi)
  • ezităm
(să)
  • ezităm
  • ezitam
  • ezitarăm
  • ezitaserăm
  • ezitasem
a II-a (voi)
  • ezitați
(să)
  • ezitați
  • ezitați
  • ezitarăți
  • ezitaserăți
  • ezitaseți
a III-a (ei, ele)
  • ezi
(să)
  • ezite
  • ezitau
  • ezita
  • ezitaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ezitare

  • 1. Faptul de a ezita.
    exemple
    • Ajuns în marginea gropii, sări repede, fără ezitare. SAHIA, N. 88.
      surse: DLRLC
    • De, coane Grigoriță, eu, drept să vă spun, acolo l-am lăsat – zise arendașul cu o ezitare. REBREANU, R. II 224.
      surse: DLRLC
    • O privi țintă-n ochi și o ținu un moment, neliniștită, sub ezitarea sentinței lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 90.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi ezita
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

ezita

  • 1. A sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a se codi.
    exemple
    • Șoferul ezită cînd auzi numele străzii. Mai întrebă. Zaharia Duhu pronunță încă o dată, mai răspicat. C. PETRESCU, A. 329.
      surse: DLRLC
    • Tata nu m-ar crede la început. Ar ezita. Pe urmă ar despacheta darul meu. SAHIA, N. 23.
      surse: DLRLC
    • Boiangiu ezită cîteva clipe pînă să mărturisească limpede că nu prea îndrăznește să întrebuințeze metoda lui obișnuită. REBREANU, R. II 116.
      surse: DLRLC
    • Nu ezităm de-a cita cîteva pasaje dintr-o epistolă. EMINESCU, N. 84.
      surse: DLRLC

etimologie: