19 definiții pentru executor eczecutăr egzăcutăr egzăcutor ezăcutăr ezecutăr

executor, ~oare[1] [At: (a. 1774) URICARIUL I, 176 / V: (îrg) eze~, (înv) ese~, (reg) eczecutăr, (reg) egzăcutăr, (reg) egzăcutor, (reg) ezăcutăr, (reg) izăcutăr, (reg) izicutăr, (reg) izâcutor / A și: (reg) ~cu~ / P: eg-ze~ / E: fr exécuteur, it esecutore, lat exsecutor, -oris] 1-2 smf, a Executant (3-4). 3 smf (Șîs ~ testamentar) Persoană însărcinată să ducă la îndeplinirea dispozițiilor din testamentul cuiva Si: (îvr) executar. 4 sm (Jur; șîs - judecătoresc) Funcționar care îndeplinește acte de procedură și execută (13) hotărâri judecătorești Si: (reg) jăcuț, (înv) portărel. 5 sm Persoană care are sarcina de a pune în aplicare o lege, o dispoziție, un ordin etc. 6 sm (Rar) Persoană însărcinată cu execuția (20) Si: călău, gâde.

  1. Variantele cuvântului, accentuate potrivit cu pronunția regională a acestora. În trimiterile respective însă (cu excepția var. ezăcutăr) accentele stau pe ultima silabă ca și în cuv. principal de față — LauraGellner

EXECUTÓR, -OÁRE, executori, -oare, adj. Executant. ◊ (Substantivat) Executor testamentar = persoană însărcinată printr-un testament cu aducerea la îndeplinire a dispozițiilor acestuia. Executor judecătoresc = funcționar de stat însărcinat cu îndeplinirea unor acte de procedură și cu executarea unor hotărâri judecătorești. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécuteur, lat. executor, -oris.

EXECUTÓR, -OÁRE, executori, -oare, adj. Executant. ◊ (Substantivat) Executor testamentar = persoană însărcinată să aducă la îndeplinire dispozițiile din testamentul cuiva. Executor judecătoresc = funcționar însărcinat cu îndeplinirea unor acte de procedură și cu executarea unor hotărâri judecătorești. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécuteur, lat. executor, -oris.

EXECUTÓR, -OÁRE, executori, -oare, adj. Care execută, care aduce la îndeplinire ceva; executant. ◊ (Substantivat) Executor testamentar = persoană însărcinată de un testator să aducă la îndeplinire dispozițiile din testamentul lui. Executor judecătoresc = funcționar însărcinat cu îndeplinirea unor acte de procedură și cu executarea hotărîrilor judecătorești; (în vechea organizare judecătorească) portărel.

executór (care execută) [x pron. gz] adj. m., s. m., pl. executóri; adj. f., s. f. sg. și pl. executoáre

executór (care execută) adj. m. [x pron. gz], pl. executóri; f. sg. și pl. executoáre

EXECUTÓR adj., s. 1. adj., s. v. executant. 2. s. (JUR.) (pop.) împlinitor, (înv.) zapciu. (~ al unui datornic.)

EXECUTÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Persoană) care execută ceva. ◊ Executor testamentar = persoană însărcinată cu aducerea la îndeplinire a unui testament după moartea testatorului; executor judecătoresc = funcționar care îndeplinește acte de procedură și execută hotărâri judecătorești. [Pron. eg-ze-. / cf. fr. exécuteur, lat. exsecutor].

EXECUTÓR, -OÁRE adj. executant. ♦ ~ (jur.; s. m. f.) ~ testamentar = persoană însărcinată cu aducerea la îndeplinire a unui testament după moartea testatorului; ~ judecătoresc = funcționar care îndeplinește acte de procedură și execută hotărâri judecătorești. (< fr. exécuteur, lat. exsecutor)

EXECUTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival v. EXECUTIV.~ judecătoresc persoană autorizată să execute hotărârile unei instanțe judecătorești. ~ testamentar persoană care asigură executarea ultimei voințe a autorului unui testament. /<fr. exécuteur, lat. executor, ~oris

executor a. cel ce execută: executor testamentar.

*executór, -oáre adj. (lat. ex-secútor, -óris. V. per-secutor). Care execută: executor testamentar. – Ob. egz- (după fr.).

eczecutắr, ~toáre smf, a vz executor

egzăcutắr, ~toáre smf, a vz executor

egzăcutor, ~oare smf, a vz executor

ezăcutăr[1], ~toare smf, a vz executor

  1. În original, greșit accentuat: ezăcutăr LauraGellner

ezecutăr, ~toare smf, a vz executor

ezecutor[1], ~oare smf, a vz executor modificată

  1. În original, incorect: ezecutoriu cata

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EXECUTOR adj., s. 1. adj., s. executant, (înv.) săvîrșitor. (~ al unei lucrări.) 2. s. (JUR.) (pop.) împlinitor, (înv.) zapciu. (~ al unui datornic.)

Intrare: executor
executor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • executor
  • executorul
  • executoru‑
  • executoare
  • executoarea
plural
  • executori
  • executorii
  • executoare
  • executoarele
genitiv-dativ singular
  • executor
  • executorului
  • executoare
  • executoarei
plural
  • executori
  • executorilor
  • executoare
  • executoarelor
vocativ singular
plural
eczecutăr
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
egzăcutăr
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
egzăcutor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ezăcutăr
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ezecutăr
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)