examinare sf [At: TIN. ROM. 10 / P: egz~ / V: (înv) esa~, ~men~, eza~ / Pl: ~nări / E: examina] 1 Supunere a cuiva unui examen (4) Si: ascultare, interogare, (rar) examinat¹ (1), examinație (1), (îvr) examenuire (1), examenuit¹ (1), examinăluire (1), examinăluit¹ (1). 2 (Înv) Supunere a unui acuzat unui interogatoriu Si: interogare, (rar) examinat¹ (2), examinație (2), (îvr) examenuire (2), examenuit¹ (2) examinăluire (2), examinăluit¹ (2). 3 Supunere studiului, cercetării amănunțite, a unui obiect, a unei ființe sau a unui fenomen, pentru a trage concluzii teoretice, pentru a stabili un diagnostic sau pentru a stabili compoziția unei substanțe Si: cercetare, (rar) examinat¹ (3), examinație (3). 4 Privire insistentă a unei persoane, a unui obiect etc. Si: (rar) examinat¹ (4), examinație (4). 5 (Îlv) A lua în ~ A examina (4).

EXAMINARE, examinări, s. f. Acțiunea de a examina și rezultatul ei. 1. Cercetare amănunțită a unui lucru (concret sau abstract) făcută cu scopul de a ajunge la o justă cunoaștere a lui. Examinarea planului de venituri și cheltuieli. ▭ Sisești se întrerupse din examinarea tabloului și întoarse capul ca un animal gata de atac. CAMIL PETRESCU, N. 119. ♦ Examen medical. După fiecare examinare, [doctorul] dădea nemulțumit din cap, fără să spună ceva precis. BART, E. 376. 2. Verificare, cercetare a cunoștințelor dobîndite de un elev ori de un student într-o anumită perioadă, sau a aptitudinilor și a nivelului pregătirii unui aspirant la un post, la un titlu, la o diplomă etc. Examinarea clasei a II-a a durat două zile.

EXAMINARE s.f. Acțiunea de a examina și rezultatul ei; cercetare, întrebare, ascultare. [Pron. eg-za-. / < examina].

esamina v vz examina

esaminare sf vz examinare

examena vt vz examina

examenare sf vz examinare

examina vt [At: PETROVICI, P. 53/21 / P: egz~ / V: (înv) esa~, ~mena, eza~ / Pzi: ~nez și (rar) ~amin / E: fr examiner, lat examinare] 1 A supune pe cineva unui examen (4) Si: a asculta, a interoga, (îvr) a examenui (1), a examinălui (1). 2 (Înv) A supune un acuzat unui interogatoriu Si: a interoga, (îvr) a examenui (2), a examinălui (2). 3 A supune studiului, cercetării amănunțite un obiect, o ființă sau un fenomen, pentru a trage anumite concluzii teoretice, pentru a stabili un diagnostic sau pentru a stabili compoziția unei substanțe Si: a cerceta. 4 (Îe) A-și ~ conștiința A-și cerceta atent propria conduită, din punct de vedere moral. 5 A privi cu insistență o persoană, un obiect etc.

ezamina vt vz examina

ezaminare sf vz examinare

*EXAMINA (-inez) vb. tr. 1 A observa, a cerceta cu luare aminte, a privi cu băgare de seamă ¶ 2 🖋 A supune unui examen, a pune întrebări unui candidat spre a constata ce știe [fr.].

EXAMINA, examinez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a privi cu atenție, a studia amănunțit un lucru (concret sau abstract) pentru a ajunge la o justă cunoaștere a lui. Cererile de înscriere vor fi examinate de adunarea generală, care va decide asupra primirii membrilor în gospodărie. STAT. GOSP. AGR. 19. ◊ Refl. reciproc. Și unul și altul au rămas la distanță, examinîndu-se cu ochii. GALACTION, O. I 134. ♦ (Despre medici) A cerceta amănunțit un bolnav sau o parte bolnavă a corpului, pentru a pune diagnosticul. După ce-i examină rana și-i făcu un pansament nou, doctorul se așeză mut pe scaun. BART, E. 341. 2. A supune (un elev, un student, un aspirant la un post, la un titlu etc.) unei probe de verificare și apreciere a cunoștințelor dobîndite. [Profesorul] examina foarte rar. VLAHUȚĂ, O. A. 249.

EXAMINA vb. I. tr. 1. A observa, a cerceta, a privi atent ceva. ♦ A cerceta starea sănătății cuiva. 2. A întreba, a supune la un examen (un elev, un student etc.). [Pron. eg-za-. / < fr. examiner, cf. lat. examinare].

EXAMINA vb. tr. 1. a observa, a cerceta, a privi atent ceva. ◊ a cerceta starea sănătății cuiva. 2. a supune la un examen (un elev, un student). (< fr. examiner, lat. examinare)

A EXAMINA ~ez tranz. 1) (elevi sau studenți) A supune unui examen oral; a întreba; a interoga; a asculta. 2) (lucruri, situații etc.) A privi cu atenție (pentru a cunoaște mai bine); a cerceta; a studia. 3) (bolnavi) A cerceta pentru a pune diagnosticul și pentru a stabili tratamentul. /<fr. examiner, lat. examinare

examinà v. 1. a observa cu luare aminte; 2. a face să treacă un examen: a examina un candidat.

*examinéz v. tr. (lat. exámino, -áre). Cercetez, observ atent: a examina o chestiune. Supun uneĭ probe un candidat ca să văd ce știe. – Ob. egz- (după fr.).

examinare [x pron. gz] s. f., g.-d. art. examinării; pl. examinări

examinare [x pron. gz] s. f., g.-d. art. examinării; pl. examinări

examinare s. f. [x pron. gz], g.-d. art. examinării; pl. examinări

examina (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 1 sg. examinez, 3 examinează; conj. prez. 1 sg. să examinez, 3 să examineze

examina (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 examinează

examina vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. examinez, 3 sg. și pl. examinează

EXAMINARE s. 1. v. analiză. 2. v. cercetare. 3. analiză, cercetare, observare, observație, scrutare, studiere, studiu, (pop.) iscodire, (înv.) iscoadă, ispită, ispitire. (~ atentă a cuiva.) 4. v. ascultare. 5. v. consultare.

EXAMINARE s. 1. analizare, analiză, cercetare, examen, investigare, investigație, studiere, studiu, (pop.) cercare, (înv.) răspicare, (fig.) explorare. (O ~ critică a problemelor.) 2. cercetare, privire. (La o ~ mai adîncă...) 3. analiză, cercetare, observare, observație, scrutare, studiere, studiu, (pop.) iscodire, (înv.) iscoadă, ispită, ispitire. (~ atentă a cuiva.) 4. ascultare, chestionare, interogare, (înv.) procitanie. (~ unui elev.) 5. (MED.) consultare. (~ pacienților.)

EXAMINA vb. 1. v. analiza. 2. a analiza, a cerceta, a măsura, a observa, a scruta, a studia, a urmări, (pop.) a iscodi, (înv. și reg.) a oglindi, (înv.) a cerca, a ispiti. (Îl ~ cu atenție.) 3. v. căuta. 4. v. cerceta. 5. v. vedea. 6. v. sonda. 7. v. asculta. 8. v. consulta.

EXAMINA vb. 1. a analiza, a cerceta, a investiga, a studia, a urmări, (livr.) a considera, (înv.) a medita, a privi, a socoti, (fig.) a explora, (înv. fig.) a scărmăna. (A ~ cauzele unui fenomen.) 2. a analiza, a cerceta, a măsura, a observa, a scruta, a studia, a urmări, (pop.) a iscodi, (înv. și reg.) a oglindi, (înv.) a cerca, a ispiti. (Îl ~ cu atenție.) 3. a căuta, a cerceta, a studia, (înv.) a cerca. (Calul de dar nu se ~ în gură.) 4. a cerceta, a consulta, a studia. (Am ~ toate izvoarele.) 5. a cerceta, a vedea. (Trebuie să ~ cum stau lucrurile.) 6. a cerceta, a încerca, a sonda, (pop.) a cerca. (~ terenul să vezi ce putem face.) 7. a asculta, a chestiona, a interoga, a întreba, (înv.) a prociti. (A ~ un elev.) 8. (MED.) a consulta. (Medicul ~ un pacient.)