2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

examinare sf [At: TIN. ROM. 10 / P: egz~ / V: (înv) esa~, ~men~, eza~ / Pl: ~nări / E: examina] 1 Supunere a cuiva unui examen (4) Si: ascultare, interogare, (rar) examinat1 (1), examinație (1), (îvr) examenuire (1), examenuit1 (1), examinăluire (1), examinăluit1 (1). 2 (Înv) Supunere a unui acuzat unui interogatoriu Si: interogare, (rar) examinat1 (2), examinație (2), (îvr) examenuire (2), examenuit1 (2) examinăluire (2), examinăluit1 (2). 3 Supunere studiului, cercetării amănunțite, a unui obiect, a unei ființe sau a unui fenomen, pentru a trage concluzii teoretice, pentru a stabili un diagnostic sau pentru a stabili compoziția unei substanțe Si: cercetare, (rar) examinat1 (3), examinație (3). 4 Privire insistentă a unei persoane, a unui obiect etc. Si: (rar) examinat1 (4), examinație (4). 5 (Îlv) A lua în ~ A examina (4).

EXAMINÁRE, examinări, s. f. Acțiunea de a examina și rezultatul ei. [Pr.: eg-za-] – V. examina.

EXAMINÁRE, examinări, s. f. Acțiunea de a examina și rezultatul ei. [Pr.: eg-za-] – V. examina.

EXAMINARE, examinări, s. f. Acțiunea de a examina și rezultatul ei. 1. Cercetare amănunțită a unui lucru (concret sau abstract) făcută cu scopul de a ajunge la o justă cunoaștere a lui. Examinarea planului de venituri și cheltuieli.Sisești se întrerupse din examinarea tabloului și întoarse capul ca un animal gata de atac. CAMIL PETRESCU, N. 119. ♦ Examen medical. După fiecare examinare, [doctorul] dădea nemulțumit din cap, fără să spună ceva precis. BART, E. 376. 2. Verificare, cercetare a cunoștințelor dobîndite de un elev ori de un student într-o anumită perioadă, sau a aptitudinilor și a nivelului pregătirii unui aspirant la un post, la un titlu, la o diplomă etc. Examinarea clasei a II-a a durat două zile.

EXAMINÁRE s.f. Acțiunea de a examina și rezultatul ei; cercetare, întrebare, ascultare. [Pron. eg-za-. / < examina].

examina vt [At: PETROVICI, P. 53/21 / P: egz~ / V: (înv) esa~, ~mena, eza~ / Pzi: ~nez și (rar) ~amin / E: fr examiner, lat examinare] 1 A supune pe cineva unui examen (4) Si: a asculta, a interoga, (îvr) a examenui (1), a examinălui (1). 2 (Înv) A supune un acuzat unui interogatoriu Si: a interoga, (îvr) a examenui (2), a examinălui (2). 3 A supune studiului, cercetării amănunțite un obiect, o ființă sau un fenomen, pentru a trage anumite concluzii teoretice, pentru a stabili un diagnostic sau pentru a stabili compoziția unei substanțe Si: a cerceta. 4 (Îe) A-și ~ conștiința A-și cerceta atent propria conduită, din punct de vedere moral. 5 A privi cu insistență o persoană, un obiect etc.

EXAMINÁ, examinez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a studia amănunțit ceva sau pe cineva. ♦ A cerceta un bolnav pentru a pune diagnosticul și pentru a stabili tratamentul. 2. A supune un elev, un student, un candidat la un post etc. la o probă de verificare și de apreciere a cunoștințelor; a asculta; a chestiona, a întreba. [Pr.: eg-za-] – Din fr. examiner, lat. examinare.

EXAMINÁ, examinez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a studia amănunțit ceva sau pe cineva. ♦ A cerceta un bolnav pentru a pune diagnosticul și pentru a stabili tratamentul. 2. A supune un elev, un student, un candidat la un post etc. la o probă de verificare și de apreciere a cunoștințelor; a asculta; a chestiona, a întreba. [Pr.: eg-za-] – Din fr. examiner, lat. examinare.

EXAMINÁ, examinez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a privi cu atenție, a studia amănunțit un lucru (concret sau abstract) pentru a ajunge la o justă cunoaștere a lui. Cererile de înscriere vor fi examinate de adunarea generală, care va decide asupra primirii membrilor în gospodărie. STAT. GOSP. AGR. 19. ◊ Refl. reciproc. Și unul și altul au rămas la distanță, examinîndu-se cu ochii. GALACTION, O. I 134. ♦ (Despre medici) A cerceta amănunțit un bolnav sau o parte bolnavă a corpului, pentru a pune diagnosticul. După ce-i examină rana și-i făcu un pansament nou, doctorul se așeză mut pe scaun. BART, E. 341. 2. A supune (un elev, un student, un aspirant la un post, la un titlu etc.) unei probe de verificare și apreciere a cunoștințelor dobîndite. [Profesorul] examina foarte rar. VLAHUȚĂ, O. A. 249.

EXAMINÁ vb. I. tr. 1. A observa, a cerceta, a privi atent ceva. ♦ A cerceta starea sănătății cuiva. 2. A întreba, a supune la un examen (un elev, un student etc.). [Pron. eg-za-. / < fr. examiner, cf. lat. examinare].

EXAMINÁ vb. tr. 1. a observa, a cerceta, a privi atent ceva. ◊ a cerceta starea sănătății cuiva. 2. a supune la un examen (un elev, un student). (< fr. examiner, lat. examinare)

A EXAMINÁ ~éz tranz. 1) (elevi sau studenți) A supune unui examen oral; a întreba; a interoga; a asculta. 2) (lucruri, situații etc.) A privi cu atenție (pentru a cunoaște mai bine); a cerceta; a studia. 3) (bolnavi) A cerceta pentru a pune diagnosticul și pentru a stabili tratamentul. /<fr. examiner, lat. examinare

examinà v. 1. a observa cu luare aminte; 2. a face să treacă un examen: a examina un candidat.

*examinéz v. tr. (lat. exámino, -áre). Cercetez, observ atent: a examina o chestiune. Supun uneĭ probe un candidat ca să văd ce știe. – Ob. egz- (după fr.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

examináre [x pron. gz] s. f., g.-d. art. examinắrii; pl. examinắri

examináre s. f. [x pron. gz], g.-d. art. examinării; pl. examinări

arată toate definițiile

Intrare: examinare
examinare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • examinare
  • examinarea
plural
  • examinări
  • examinările
genitiv-dativ singular
  • examinări
  • examinării
plural
  • examinări
  • examinărilor
vocativ singular
plural
esaminare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
examenare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ezaminare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: examina
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • examina
  • examinare
  • examinat
  • examinatu‑
  • examinând
  • examinându‑
singular plural
  • examinea
  • examinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • examinez
(să)
  • examinez
  • examinam
  • examinai
  • examinasem
a II-a (tu)
  • examinezi
(să)
  • examinezi
  • examinai
  • examinași
  • examinaseși
a III-a (el, ea)
  • examinea
(să)
  • examineze
  • examina
  • examină
  • examinase
plural I (noi)
  • examinăm
(să)
  • examinăm
  • examinam
  • examinarăm
  • examinaserăm
  • examinasem
a II-a (voi)
  • examinați
(să)
  • examinați
  • examinați
  • examinarăți
  • examinaserăți
  • examinaseți
a III-a (ei, ele)
  • examinea
(să)
  • examineze
  • examinau
  • examina
  • examinaseră
esamina
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
examena
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ezamina
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)