2 intrări

20 de definiții

EXAMINÁRE, examinări, s. f. Acțiunea de a examina și rezultatul ei. [Pr.: eg-za-] – V. examina.

EXAMINÁRE, examinări, s. f. Acțiunea de a examina și rezultatul ei. [Pr.: eg-za-] – V. examina.

EXAMINARE, examinări, s. f. Acțiunea de a examina și rezultatul ei. 1. Cercetare amănunțită a unui lucru (concret sau abstract) făcută cu scopul de a ajunge la o justă cunoaștere a lui. Examinarea planului de venituri și cheltuieli.Sisești se întrerupse din examinarea tabloului și întoarse capul ca un animal gata de atac. CAMIL PETRESCU, N. 119. ♦ Examen medical. După fiecare examinare, [doctorul] dădea nemulțumit din cap, fără să spună ceva precis. BART, E. 376. 2. Verificare, cercetare a cunoștințelor dobîndite de un elev ori de un student într-o anumită perioadă, sau a aptitudinilor și a nivelului pregătirii unui aspirant la un post, la un titlu, la o diplomă etc. Examinarea clasei a II-a a durat două zile.

examináre [x pron. gz] s. f., g.-d. art. examinắrii; pl. examinắri

examináre s. f. [x pron. gz], g.-d. art. examinării; pl. examinări

EXAMINÁRE s. 1. v. analiză. 2. v. cercetare. 3. analiză, cercetare, observare, observație, scrutare, studiere, studiu, (pop.) iscodire, (înv.) iscoadă, ispită, ispitire. (~ atentă a cuiva.) 4. v. ascultare. 5. v. consultare.

EXAMINÁRE s.f. Acțiunea de a examina și rezultatul ei; cercetare, întrebare, ascultare. [Pron. eg-za-. / < examina].

EXAMINÁ, examinez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a studia amănunțit ceva sau pe cineva. ♦ A cerceta un bolnav pentru a pune diagnosticul și pentru a stabili tratamentul. 2. A supune un elev, un student, un candidat la un post etc. la o probă de verificare și de apreciere a cunoștințelor; a asculta; a chestiona, a întreba. [Pr.: eg-za-] – Din fr. examiner, lat. examinare.

EXAMINÁ, examinez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a studia amănunțit ceva sau pe cineva. ♦ A cerceta un bolnav pentru a pune diagnosticul și pentru a stabili tratamentul. 2. A supune un elev, un student, un candidat la un post etc. la o probă de verificare și de apreciere a cunoștințelor; a asculta; a chestiona, a întreba. [Pr.: eg-za-] – Din fr. examiner, lat. examinare.

EXAMINÁ, examinez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a privi cu atenție, a studia amănunțit un lucru (concret sau abstract) pentru a ajunge la o justă cunoaștere a lui. Cererile de înscriere vor fi examinate de adunarea generală, care va decide asupra primirii membrilor în gospodărie. STAT. GOSP. AGR. 19. ◊ Refl. reciproc. Și unul și altul au rămas la distanță, examinîndu-se cu ochii. GALACTION, O. I 134. ♦ (Despre medici) A cerceta amănunțit un bolnav sau o parte bolnavă a corpului, pentru a pune diagnosticul. După ce-i examină rana și-i făcu un pansament nou, doctorul se așeză mut pe scaun. BART, E. 341. 2. A supune (un elev, un student, un aspirant la un post, la un titlu etc.) unei probe de verificare și apreciere a cunoștințelor dobîndite. [Profesorul] examina foarte rar. VLAHUȚĂ, O. A. 249.

examiná (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 examineáză

examiná vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. examinéz, 3 sg. și pl. examineáză

EXAMINÁ vb. 1. v. analiza. 2. a analiza, a cerceta, a măsura, a observa, a scruta, a studia, a urmări, (pop.) a iscodi, (înv. și reg.) a oglindi, (înv.) a cerca, a ispiti. (Îl ~ cu atenție.) 3. v. căuta. 4. v. cerceta. 5. v. vedea. 6. v. sonda. 7. v. asculta. 8. v. consulta.

EXAMINÁ vb. I. tr. 1. A observa, a cerceta, a privi atent ceva. ♦ A cerceta starea sănătății cuiva. 2. A întreba, a supune la un examen (un elev, un student etc.). [Pron. eg-za-. / < fr. examiner, cf. lat. examinare].

EXAMINÁ vb. tr. 1. a observa, a cerceta, a privi atent ceva. ◊ a cerceta starea sănătății cuiva. 2. a supune la un examen (un elev, un student). (< fr. examiner, lat. examinare)

A EXAMINÁ ~éz tranz. 1) (elevi sau studenți) A supune unui examen oral; a întreba; a interoga; a asculta. 2) (lucruri, situații etc.) A privi cu atenție (pentru a cunoaște mai bine); a cerceta; a studia. 3) (bolnavi) A cerceta pentru a pune diagnosticul și pentru a stabili tratamentul. /<fr. examiner, lat. examinare

examinà v. 1. a observa cu luare aminte; 2. a face să treacă un examen: a examina un candidat.

*examinéz v. tr. (lat. exámino, -áre). Cercetez, observ atent: a examina o chestiune. Supun uneĭ probe un candidat ca să văd ce știe. – Ob. egz- (după fr.).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EXAMINÁRE s. 1. analizare, analiză, cercetare, examen, investigare, investigație, studiere, studiu, (pop.) cercáre, (înv.) răspicáre, (fig.) exploráre. (O ~ critică a problemelor.) 2. cercetare, privire. (La o ~ mai adîncă...) 3. analiză, cercetare, observare, observație, scrutare, studiere, studiu, (pop.) iscodíre, (înv.) iscoádă, ispítă, ispitíre. (~ atentă a cuiva.) 4. ascultare, chestionare, interogare, (înv.) procitánie. (~ unui elev.) 5. (MED.) consultare. (~ pacienților.)

EXAMINÁ vb. 1. a analiza, a cerceta, a investiga, a studia, a urmări, (livr.) a considera, (înv.) a medita, a privi, a socoti, (fig.) a explora, (înv. fig.) a scărmăna. (A ~ cauzele unui fenomen.) 2. a analiza, a cerceta, a măsura, a observa, a scruta, a studia, a urmări, (pop.) a iscodi, (înv. și reg.) a oglindi, (înv.) a cerca, a ispiti. (Îl ~ cu atenție.) 3. a căuta, a cerceta, a studia, (înv.) a cerca. (Calul de dar nu se ~ în gură.) 4. a cerceta, a consulta, a studia. (Am ~ toate izvoarele.) 5. a cerceta, a vedea. (Trebuie să ~ cum stau lucrurile.) 6. a cerceta, a încerca, a sonda, (pop.) a cerca. (~ terenul să vezi ce putem face.) 7. a asculta, a chestiona, a interoga, a întreba, (înv.) a prociti. (A ~ un elev.) 8. (MED.) a consulta. (Medicul ~ un pacient.)

Intrare: examina
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) examina examinare examinat examinând singular plural
examinea examinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) examinez (să) examinez examinam examinai examinasem
a II-a (tu) examinezi (să) examinezi examinai examinași examinaseși
a III-a (el, ea) examinea (să) examineze examina examină examinase
plural I (noi) examinăm (să) examinăm examinam examinarăm examinaserăm, examinasem*
a II-a (voi) examinați (să) examinați examinați examinarăți examinaserăți, examinaseți*
a III-a (ei, ele) examinea (să) examineze examinau examina examinaseră
Intrare: examinare
examinare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular examinare examinarea
plural examinări examinările
genitiv-dativ singular examinări examinării
plural examinări examinărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)