2 intrări

28 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

examinare sf [At: TIN. ROM. 10 / P: egz~ / V: (înv) esa~, ~men~, eza~ / Pl: ~nări / E: examina] 1 Supunere a cuiva unui examen (4) Si: ascultare, interogare, (rar) examinat1 (1), examinație (1), (îvr) examenuire (1), examenuit1 (1), examinăluire (1), examinăluit1 (1). 2 (Înv) Supunere a unui acuzat unui interogatoriu Si: interogare, (rar) examinat1 (2), examinație (2), (îvr) examenuire (2), examenuit1 (2) examinăluire (2), examinăluit1 (2). 3 Supunere studiului, cercetării amănunțite, a unui obiect, a unei ființe sau a unui fenomen, pentru a trage concluzii teoretice, pentru a stabili un diagnostic sau pentru a stabili compoziția unei substanțe Si: cercetare, (rar) examinat1 (3), examinație (3). 4 Privire insistentă a unei persoane, a unui obiect etc. Si: (rar) examinat1 (4), examinație (4). 5 (Îlv) A lua în ~ A examina (4).

EXAMINÁRE, examinări, s. f. Acțiunea de a examina și rezultatul ei. [Pr.: eg-za-] – V. examina.

EXAMINÁRE, examinări, s. f. Acțiunea de a examina și rezultatul ei. [Pr.: eg-za-] – V. examina.

EXAMINARE, examinări, s. f. Acțiunea de a examina și rezultatul ei. 1. Cercetare amănunțită a unui lucru (concret sau abstract) făcută cu scopul de a ajunge la o justă cunoaștere a lui. Examinarea planului de venituri și cheltuieli.Sisești se întrerupse din examinarea tabloului și întoarse capul ca un animal gata de atac. CAMIL PETRESCU, N. 119. ♦ Examen medical. După fiecare examinare, [doctorul] dădea nemulțumit din cap, fără să spună ceva precis. BART, E. 376. 2. Verificare, cercetare a cunoștințelor dobîndite de un elev ori de un student într-o anumită perioadă, sau a aptitudinilor și a nivelului pregătirii unui aspirant la un post, la un titlu, la o diplomă etc. Examinarea clasei a II-a a durat două zile.

examináre [x pron. gz] s. f., g.-d. art. examinắrii; pl. examinắri

examináre s. f. [x pron. gz], g.-d. art. examinării; pl. examinări

EXAMINÁRE s. 1. v. analiză. 2. v. cercetare. 3. analiză, cercetare, observare, observație, scrutare, studiere, studiu, (pop.) iscodire, (înv.) iscoadă, ispită, ispitire. (~ atentă a cuiva.) 4. v. ascultare. 5. v. consultare.

EXAMINÁRE s.f. Acțiunea de a examina și rezultatul ei; cercetare, întrebare, ascultare. [Pron. eg-za-. / < examina].

examina vt [At: PETROVICI, P. 53/21 / P: egz~ / V: (înv) esa~, ~mena, eza~ / Pzi: ~nez și (rar) ~amin / E: fr examiner, lat examinare] 1 A supune pe cineva unui examen (4) Si: a asculta, a interoga, (îvr) a examenui (1), a examinălui (1). 2 (Înv) A supune un acuzat unui interogatoriu Si: a interoga, (îvr) a examenui (2), a examinălui (2). 3 A supune studiului, cercetării amănunțite un obiect, o ființă sau un fenomen, pentru a trage anumite concluzii teoretice, pentru a stabili un diagnostic sau pentru a stabili compoziția unei substanțe Si: a cerceta. 4 (Îe) A-și ~ conștiința A-și cerceta atent propria conduită, din punct de vedere moral. 5 A privi cu insistență o persoană, un obiect etc.

EXAMINÁ, examinez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a studia amănunțit ceva sau pe cineva. ♦ A cerceta un bolnav pentru a pune diagnosticul și pentru a stabili tratamentul. 2. A supune un elev, un student, un candidat la un post etc. la o probă de verificare și de apreciere a cunoștințelor; a asculta; a chestiona, a întreba. [Pr.: eg-za-] – Din fr. examiner, lat. examinare.

EXAMINÁ, examinez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a studia amănunțit ceva sau pe cineva. ♦ A cerceta un bolnav pentru a pune diagnosticul și pentru a stabili tratamentul. 2. A supune un elev, un student, un candidat la un post etc. la o probă de verificare și de apreciere a cunoștințelor; a asculta; a chestiona, a întreba. [Pr.: eg-za-] – Din fr. examiner, lat. examinare.

EXAMINÁ, examinez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a privi cu atenție, a studia amănunțit un lucru (concret sau abstract) pentru a ajunge la o justă cunoaștere a lui. Cererile de înscriere vor fi examinate de adunarea generală, care va decide asupra primirii membrilor în gospodărie. STAT. GOSP. AGR. 19. ◊ Refl. reciproc. Și unul și altul au rămas la distanță, examinîndu-se cu ochii. GALACTION, O. I 134. ♦ (Despre medici) A cerceta amănunțit un bolnav sau o parte bolnavă a corpului, pentru a pune diagnosticul. După ce-i examină rana și-i făcu un pansament nou, doctorul se așeză mut pe scaun. BART, E. 341. 2. A supune (un elev, un student, un aspirant la un post, la un titlu etc.) unei probe de verificare și apreciere a cunoștințelor dobîndite. [Profesorul] examina foarte rar. VLAHUȚĂ, O. A. 249.

examiná (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 examineáză

examiná vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. examinéz, 3 sg. și pl. examineáză

arată toate definițiile

Intrare: examina
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) examina examinare examinat examinând singular plural
examinea examinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) examinez (să) examinez examinam examinai examinasem
a II-a (tu) examinezi (să) examinezi examinai examinași examinaseși
a III-a (el, ea) examinea (să) examineze examina examină examinase
plural I (noi) examinăm (să) examinăm examinam examinarăm examinaserăm, examinasem*
a II-a (voi) examinați (să) examinați examinați examinarăți examinaserăți, examinaseți*
a III-a (ei, ele) examinea (să) examineze examinau examina examinaseră
esamina
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
examena
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
ezamina
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: examinare
examinare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular examinare examinarea
plural examinări examinările
genitiv-dativ singular examinări examinării
plural examinări examinărilor
vocativ singular
plural
esaminare
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
examenare
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
ezaminare
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)