16 definiții pentru etern


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

etern, ~ă [At: BĂLCESCU, M. V. 4 / Pl: ~i, ~e / E: lat aeternus] 1 a (În concepțiile religioase și în unele concepții filozofice) Care nu are început și sfârșit Si: atemporal. 2 a Care aparține divinității. 3 a Care vine de la Dumnezeu. 4 a (În filozofia idealistă, despre lumea ideilor) Imuabil. 5 sm (La sg, uneori articulat sau precedat de cel) Dumnezeu. 6 sm (La vocativ) Formulă de adresare către Dumnezeu. 7 sn Eternitate. 8 a Care există dintotdeauna. 9 a Veșnic. 10 a Nemuritor. 11 a Neschimbat. 12 a Continuu. 13 sn (Îs) ~ul feminin Totalitatea caracteristicilor, presupuse imuabile, care aparțin psihologiei feminine. 14 a (Îs) Prezentul ~ Modalitate stilistică prin care se realizează trecerea de la o serie de fapte particulare la o concluzie ce exprimă un adevăr valabil oricând. 15 a Infinit. 16 a (În concepțiile religioase; îs) Viața (sau fericirea) Viața (sau fericirea) spirituală de după moarte. 17 a (Îas) Viața (sau fericirea) veșnică. 18 a (Îs) Repaus (sau înv, somn) ~ sau liniște (ori, rar, stingere, trecere) ~ă Moartea. 19 s (Îe) A trece la cele ~e A muri. 20 a Care durează foarte mult. 21 a Căruia nu i se poate prevedea sfârșitul. 22 a Constant. 23 a (Prin exagerare) Care nu pare să se sfârșească. 24 a Care plictisește prin repetare.

ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există dintotdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. – Din lat. aeternus.

ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există de totdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. – Din lat. aeternus.

ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. Care este nesfîrșit în timp, care există de totdeauna și nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. Asupra pădurii veghează de sus Cetatea eternelor stele. GOGA, P. 52. Din ce în ce mai singur mă-ntunec și îngheț Cînd tu te pierzi în zarea eternei dimineți. EMINESCU, O. I 114. Muntele Olimpului, cu a lui cunună De ninsori eterne, se zărește-n fund. BOLINTINEANU, O. 106. ◊ (Adverbial) Pe frunzele de iederi etern va cădea rouă Și vînt în zorii zilei cu drag va scutura Etern picurii limpezi din frunzele ce-i plouă. COȘBUC, P. II 193. Înecat de iubire pentru o ființă ce nu mai exista, ar fi dorit ca etern să ție astă-noapte. EMINESCU, N. 39. ♦ Care se repetă necontenit, cu perfectă regularitate. Acest etern răsărit de soare... este amintirea vremilor copilăriei. GALACTION, O. I 329.

ETÉRN, -Ă adj. Care nu are limite în timp; veșnic, nesfârșit, nepieritor. [< lat. aeternus, cf. it. eterno].

ETÉRN, -Ă adj. (și adv.) care nu are limite în timp; veșnic, nepieritor. (< lat. aeternus)

ETÉRN ~ă (~i, ~e) și adverial Care durează la infinit; fără sfârșit; în afara timpului; veșnic. /<lat. aeternus

etern a.1 veșnic: 1. fără început și fără sfârșit: D-zeu e etern; 2. care va dura totdeuna: osândă eternă; Cetatea eternă, Roma.[1]

  1. 1. În original: v., evident greșit. — LauraGellner

*etérn, -ă adj. (lat. aeternus [din aeviternus], d. aevum, ev. V. etate). Fără început și sfîrșit, veșnic: Dumnezeŭ e etern. Perpetuŭ: recunoștință eternă. Orașu etern, Roma. Adv. În mod etern, tot-de-a-una: a exista etern.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

etérn adj. m., pl. etérni; f. etérnă, pl. etérne

etérn adj. m., pl. etérni; f. sg. etérnă, pl. etérne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ETÉRN adj., adv. 1. adj. v. continuu. 2. adj. v. veșnic. 3. adv. v. veșnic.

ETERN adj., adv. 1. adj. continuu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfîrșit, permanent, perpetuu, veșnic, (înv. și reg.) mereu, (reg.) necunten, (înv.) neîncontenit, neprecurmat, nesăvîrșit, pururelnic. (O luptă ~ între contrarii.) 2. adj. nemuritor, nepieritor, nesfîrșit, neuitat, perpetuu, veșnic, viu, (livr.) sempitern, (înv.) neapus, pururelnic, nesăvîrșit, (fig.) nestins. (O amintire ~.) 3. adv. pururi, totdeauna, veșnic. (~ va rămîne în inimile noastre.)

Etern ≠ efemer, pieritor, temporar, trecător, vremelnic


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

etern (etérnă), adj. – Veșnic, nepieritor. Lat. aeternus (sec. XIX). – Der. eternitate, s. f., din fr. éternité; eterniza, vb., din fr. éterniser.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DAS EWIG-WEIBLICHE (germ.) eternul feminin – Goethe, „Faust”, II, act. 5: „Das Ewig-Weibliche zieht uns hinan” („Etern-feminin ne-nalță-n tării”). Feminitatea văzută în esența ei tulburătoare și în veșnicia ei.

Intrare: etern
etern adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • etern
  • eternul
  • eternu‑
  • eternă
  • eterna
plural
  • eterni
  • eternii
  • eterne
  • eternele
genitiv-dativ singular
  • etern
  • eternului
  • eterne
  • eternei
plural
  • eterni
  • eternilor
  • eterne
  • eternelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)