3 intrări

16 definiții

EMANÁT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care este un produs al unor evenimente politice la care nu a avut nici o contribuție, nici un merit, dar de care beneficiază. (< emana)

EMANÁ, emán, vb. I. 1. Tranz. A emite, a degaja, a răspândi un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. Intranz. A proveni, a veni de la...; a izvorî, a-și avea originea. – Din fr. émaner, lat. emanare.

EMANÁ, emán, vb. I. 1. Tranz. A emite, a degaja, a împrăștia un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. Intranz. A proveni, a veni de la...; a izvorî, a-și avea originea. – Din fr. émaner, lat. emanare.

EMANÁ, emán, vb. I. 1. Tranz. A degaja. Florile emană parfum. 2. Intranz. A proveni, a veni de la..., a izvorî, a-și avea originea. Decizia emană de la minister.Societatea Academică și-a făcut iluziune cum că dînsa va putea în fiecare sesiune anuală să revază și să corecteze lucrarea de peste an a comisiunii emanate din sînu-i. ODOBESCU, S. II 388.

emaná (a ~) vb., ind. prez. 3 emánă

emaná vb., ind. prez. 1 sg. emán, 3 sg. și pl. emánă

EMANÁ vb. 1. a degaja, a emite, a exala, a împrăștia, a răspândi, a scoate, (înv.) a răsfuga, a slobozi. (Soba ~ gaze.) 2. v. degaja. 3. a proveni, (fig.) a izvorî. (Decretul ~ de la puterea legiuitoare.)

EMANÁ vb. I. 1. tr. A degaja, a exala. 2. intr. A proveni, a-și trage originea. [P.i. emán și -nez. / < fr. émaner, it., lat. emanare].

EMANÁ vb. I. tr. 1. a degaja un gaz, un miros etc.; a exala. 2. a transmite, a remite. II. intr. 1. a proveni, a-și avea originea. 2. a (se) produce. (< fr. émaner, lat. emanare)

A EMANÁ emán 1. tranz. (mirosuri, gaze, vapori) A împrăștia în toate părțile; a face să cuprindă spații tot mai largi; a degaja; a exala. 2. intranz. A-și trage originea; a avea o anumită origine; a proveni; a deriva. Decretul emană de la guvern. /<fr. émaner, lat. emanare

emanà v. 1. a se scurge, a se exala din: parfumul ce emană din flori; 2. a proveni, a-și trage originea: orice ființă emană dela Ființa supremă.

*emán și -éz, a v. intr. (lat. e-máno, -áre). Provin, ĭes, decurg: toate lucrurile și ființele emană de la Dumnezeŭ. V. tr. Scot, răspîndesc: florile emană miros.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

emanát, -ă s.m.f., adj. (Folosit după decembrie 1989, deseori cu sens ironic, depreciativ) Ivit pe neașteptate cu ocazia Revoluției din decembrie 1989, propulsat într-o funcție înaltă în stat/într-un partid ◊ „Tot ce are mai emanat țara”,„Fiecare mai emanat decât celălalt [...]” R.l. 228/90 p. 1. ◊ „Despre părerea poporului nici nu se discută, el nu are de ce să se amestece într-o afacere de aleși («Azi» am zice emanați).” R.l. 14 III 91 p. 4. ◊ Emanații în fotolii, în pământ eroii.” R.l. 24 IV 91 p. 1. ◊ „O țară întreagă a asistat acum un an în sanctuarul Albei Iulia, la întinarea zâmbăreață a proaspetei noastre sărbători naționale de către aceeași regie de culise a emanaților revoluției [...]” R.l. 30 XI1 XII 91 p. 1. ◊ „De ce «emanații revoluției» s-au instalat în palate și vile luxoase?” R.l. 10 IX 93 p. 3; v. și D. 202/96 p. 3 (din emana; R. Zafiu în Luc. 25/91 p. 4, Irina Preda în LR 10/92 p. 547, D. Urițescu CV 5052)

EMANÁ vb. 1. a degaja, a emite, a exala, a împrăștia, a răspîndi, a scoate, (înv.) a răsfuga, a slobozi. (Soba ~ gaze.) 2. a degaja, a dezvolta, a emite, a produce, a radia. (O sursă care ~ căldură.) 3. a proveni, (fig.) a izvorî. (Decretul ~ de la puterea legiuitoare.)

emaná vb. I (Termen folosit frecvent după decembrie 1989, de obicei cu sens ironic, depreciativ) ♦ 1. A apărea, a irumpe ◊ „[...] și-au făcut apariția un număr mare de forțe de ordine [...] trupe de jandarmi, cu scuturi și căști, veniți simultan din două părți (Colțea, respectiv Batiște), care au emanat în piață [...]” R.l. 24 IV 91 p. 1. **2. A transmite, a remite ◊ „Într-un răspuns remis spre publicare [...] vioiul serviciu de presă al S.R.I. declară că nici un dosar nu a emanat din arhivele sale spre revistele controlate de (foști) securiști.” Caț. 1724 XII 91 p. 3. ♦ 3. A (se) produce, a (se) concretiza ◊ „Astfel, gândirea economiștilor de la această întreprindere a emanat în [...] hârtie Ediție tip C, mai scumpă decât cea clasică cu 163 la sută.” Contrast V 91 p. 2. **4. A naște ◊ „Maria [...] emanându-l din pântece pe fiul [...] cel dintâi [...]” Caț. 46/91 p. 4 (formal din fr. emaner; D. Urițescu CV 5355)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

emanat, -ă,, emanați, -te s. m., s,f. (pub., peior.) persoană ajunsă în mod misterios într-o funcție importantă după revoluția din decembrie 1989.

Intrare: emana (1 eman)
emana (1 eman) verb grupa I conjugarea I
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) emana emanare emanat emanând singular plural
ema emanați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) eman (să) eman emanam emanai emanasem
a II-a (tu) emani (să) emani emanai emanași emanaseși
a III-a (el, ea) ema (să) emane emana emană emanase
plural I (noi) emanăm (să) emanăm emanam emanarăm emanaserăm, emanasem*
a II-a (voi) emanați (să) emanați emanați emanarăți emanaserăți, emanaseți*
a III-a (ei, ele) ema (să) emane emanau emana emanaseră
Intrare: emanat
emanat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular emanat emanatul emana emanata
plural emanați emanații emanate emanatele
genitiv-dativ singular emanat emanatului emanate emanatei
plural emanați emanaților emanate emanatelor
vocativ singular
plural
Intrare: emana (1 emanez)
emana (1 emanez) verb grupa I conjugarea a II-a
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) emana emanare emanat emanând singular plural
emanea emanați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) emanez (să) emanez emanam emanai emanasem
a II-a (tu) emanezi (să) emanezi emanai emanași emanaseși
a III-a (el, ea) emanea (să) emaneze emana emană emanase
plural I (noi) emanăm (să) emanăm emanam emanarăm emanaserăm, emanasem*
a II-a (voi) emanați (să) emanați emanați emanarăți emanaserăți, emanaseți*
a III-a (ei, ele) emanea (să) emaneze emanau emana emanaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)