emanat², ~ă a [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ~ați, ~e / E: emana] 1 (D. acte, documente) Provenit de la ceva sau cineva. 2 Izvorât. 3 (D. mirosuri, gaze, căldură etc.) Ieșit din ceva sau cineva 4 (Pex) Răspândit în mediul înconjurător. 5 Emis (2).

emanat¹ sn [At: MDA / Pl: ~uri / E: emana] 1 Emanare (1). 2 (Înv) Izvorâre. 3-4 Emanare (3-4). 5 Emitere (2).

EMANÁT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care este un produs al unor evenimente politice la care nu a avut nici o contribuție, nici un merit, dar de care beneficiază. (< emana)

emanát, -ă s. m. f., adj. (Folosit după decembrie 1989, deseori cu sens ironic, depreciativ) Ivit pe neașteptate cu ocazia Revoluției din decembrie 1989, propulsat într-o funcție înaltă în stat/într-un partid ◊ „Tot ce are mai emanat țara”, ◊ „Fiecare mai emanat decât celălalt [...]” R.l. 228/90 p. 1. ◊ „Despre părerea poporului nici nu se discută, el nu are de ce să se amestece într-o afacere de aleși («Azi» am zice emanați).” R.l. 14 III 91 p. 4. ◊ „Emanații în fotolii, în pământ eroii.” R.l. 24 IV 91 p. 1. ◊ „O țară întreagă a asistat acum un an în sanctuarul Albei Iulia, la întinarea zâmbăreață a proaspetei noastre sărbători naționale de către aceeași regie de culise a emanaților revoluției [...]” R.l. 30 XI1 XII 91 p. 1. ◊ „De ce «emanații revoluției» s-au instalat în palate și vile luxoase?” R.l. 10 IX 93 p. 3; v. și D. 202/96 p. 3 (din emana; R. Zafiu în Luc. 25/91 p. 4, Irina Preda în LR 10/92 p. 547, D. Urițescu CV 5052)

EMANÁ, emán, vb. I. 1. Tranz. A emite, a degaja, a răspândi un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. Intranz. A proveni, a veni de la...; a izvorî, a-și avea originea. – Din fr. émaner, lat. emanare.

emana [At: NEGULICI / Pzi: eman și (înv) emanez / E: fr émaner, lat emano, -are] 1 vi (D. hotărâri, legi, acte, documente etc.) A veni de la ceva sau cineva Si: a proveni. 2 vi (Înv) A-și avea originea Si: a izvorî. 3 vi (D. mirosuri, gaze, căldură etc.) A ieși din ceva sau cineva. 4 vt (C.i. mirosuri, gaze, căldură etc.) A răspândi în mediul înconjurător Si: a degaja, a exala, a iradia, a împrăștia. 5 vt A emite (2).

EMANÁ, emán, vb. I. 1. Tranz. A emite, a degaja, a împrăștia un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. Intranz. A proveni, a veni de la...; a izvorî, a-și avea originea. – Din fr. émaner, lat. emanare.

EMANÁ, emán, vb. I. 1. Tranz. A degaja. Florile emană parfum. 2. Intranz. A proveni, a veni de la..., a izvorî, a-și avea originea. Decizia emană de la minister. ▭ Societatea Academică și-a făcut iluziune cum că dînsa va putea în fiecare sesiune anuală să revază și să corecteze lucrarea de peste an a comisiunii emanate din sînu-i. ODOBESCU, S. II 388.

EMANÁ vb. I. 1. tr. A degaja, a exala. 2. intr. A proveni, a-și trage originea. [P.i. emán și -nez. / < fr. émaner, it., lat. emanare].

EMANÁ vb. I. tr. 1. a degaja un gaz, un miros etc.; a exala. 2. a transmite, a remite. II. intr. 1. a proveni, a-și avea originea. 2. a (se) produce. (< fr. émaner, lat. emanare)

emaná vb. I (Termen folosit frecvent după decembrie 1989, de obicei cu sens ironic, depreciativ) ♦ 1. A apărea, a irumpe ◊ „[...] și-au făcut apariția un număr mare de forțe de ordine [...] trupe de jandarmi, cu scuturi și căști, veniți simultan din două părți (Colțea, respectiv Batiște), care au emanat în piață [...]” R.l. 24 IV 91 p. 1. **2. A transmite, a remite ◊ „Într-un răspuns remis spre publicare [...] vioiul serviciu de presă al S.R.I. declară că nici un dosar nu a emanat din arhivele sale spre revistele controlate de (foști) securiști.” Caț. 1724 XII 91 p. 3. ♦ 3. A (se) produce, a (se) concretiza ◊ „Astfel, gândirea economiștilor de la această întreprindere a emanat în [...] hârtie Ediție tip C, mai scumpă decât cea clasică cu 163 la sută.” Contrast V 91 p. 2. **4. A naște ◊ „Maria [...] emanându-l din pântece pe fiul [...] cel dintâi [...]” Caț. 46/91 p. 4 (formal din fr. emaner; D. Urițescu CV 5355)

A EMANÁ emán 1. tranz. (mirosuri, gaze, vapori) A împrăștia în toate părțile; a face să cuprindă spații tot mai largi; a degaja; a exala. 2. intranz. A-și trage originea; a avea o anumită origine; a proveni; a deriva. Decretul emană de la guvern. /<fr. émaner, lat. emanare

emanà v. 1. a se scurge, a se exala din: parfumul ce emană din flori; 2. a proveni, a-și trage originea: orice ființă emană dela Ființa supremă.

*emán și -éz, a -á v. intr. (lat. e-máno, -áre). Provin, ĭes, decurg: toate lucrurile și ființele emană de la Dumnezeŭ. V. tr. Scot, răspîndesc: florile emană miros.

emaná (a ~) vb., ind. prez. 3 emánă

emaná vb., ind. prez. 1 sg. emán, 3 sg. și pl. emánă

eman, -nă 3.

EMANÁ vb. 1. a degaja, a emite, a exala, a împrăștia, a răspândi, a scoate, (înv.) a răsfuga, a slobozi. (Soba ~ gaze.) 2. v. degaja. 3. a proveni, (fig.) a izvorî. (Decretul ~ de la puterea legiuitoare.)

EMANA vb. 1. a degaja, a emite, a exala, a împrăștia, a răspîndi, a scoate, (înv.) a răsfuga, a slobozi. (Soba ~ gaze.) 2. a degaja, a dezvolta, a emite, a produce, a radia. (O sursă care ~ căldură.) 3. a proveni, (fig.) a izvorî. (Decretul ~ de la puterea legiuitoare.)

emanat, -ă, emanați, -te s. m., s, f. (pub., peior.) persoană ajunsă în mod misterios într-o funcție importantă după revoluția din decembrie 1989.