2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ELÉV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, adept. – Din fr. élève.

eleva [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~vez / E: fr élever, lat elevare] (Liv; rar) 1 vt A ridica. 2-3 vtr A evolua. 4-5 vtr A (se) instrui.

ELÉV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, urmaș, adept. – Din fr. élève.

ELÉV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. Elev ești încă. Mă privești Cu ochi adînci, cu ochi de smoală. Ce gînd de fapte mari nutrești, Șezînd pe băncile de școală? CASSIAN, H. 65. Nu sînt student, sînt elev în clasa a opta. DUMITRIU, N. 12. Întoarse capul către un elev. CAMIL PETRESCU, O. I 201. Elevul de la școala de poduri și șosele, așezat pe scările ceardacului, privea cu nesaț satul în vale. BUJOR, S. 116. 2. Persoană care urmează în concepții și acțiuni pe maestrul său; adept al unei doctrine; discipol, învățăcel.

ELÉV, -Ă s.m. și f. 1. Cel care învață într-o școală, care urmează o formă de învățământ mediu sau elementar. 2. Discipol, adept, urmaș, învățăcel al unui maestru, al unei școli literare, al unei doctrine etc. [< fr. élève, cf. élever – a educa].

ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

ELÉV, -Ă s. m. f. 1. cel care învață într-o școală, care urmează o formă de învățământ mediu sau elementar. 2. discipol, adept, urmaș, învățăcel al unui maestru, al unei școli literare, doctrine etc. (< fr. élève)

ELEVÁ vb. tr. a ridica. (< fr. élever)

ELÉV elevă (elevi, eleve) m. și f. 1) Persoană care învață într-o școală; școlar. 2) Adept și continuator al unei persoane într-un anumit domeniu de activitate; discipol; ucenic. /<fr. éleve

*elév, -ă s. (fr. élève, d. élever, a educa, lat. élevo, -áre, a înălța. V. ĭaŭ). Școlar, discipul, acela care învață de la un profesor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

elévă s. f., g.-d. art. elévei; pl. eléve

elévă s. f., g.-d. art. elévei; pl. eléve

elevá vb., ind. prez. 1 sg. elevéz, 3 sg. și pl. eleveáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ELÉVĂ s. școlăriță.

ELÉV s. 1. școlar, (înv.) scolastic, ucenic. (Profesorul și ~ii săi.) 2. v. discipol.

ELEV s. 1. școlar, (înv.) scolastic, ucenic. (Profesorul și ~ii săi.) 2. discipol, învățăcel, ucenic, (livr.) cirac, (înv.) școlar. (~ al unui maestru celebru.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ELEV. Subst. Elev, școlar, gimnazist, gimnazier (rar), licean, colegian (înv.); ucenic; seminarist; seralist; cursant, cursist; începător, novice, boboc (fig.); candidat, stagiar; absolvent; bacalaureat. Promoție. Discipol, învățăcel (fam.), adept. Școlarizare. Școlărime. Școlaritate; ucenicie. Școală, gimnaziu, colegiu, seminar; liceu. Adj. Școlar, de școală, de școlar, școlăresc; gimnazial, liceal. Vb. A fi elev, a se înscrie la școală, a umbla (a merge) la școală, a învăța la școală, a urma cursurile unei școli, a da examen de admitere, a absolvi, a promova (o școală), a susține examenul de bacalaureat, a obține diploma de absolvire. A școlări, a ucenici. A școlariza. Adv. Școlărește. V. educație, învățare, școală.

Intrare: elevă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ele
  • eleva
plural
  • eleve
  • elevele
genitiv-dativ singular
  • eleve
  • elevei
plural
  • eleve
  • elevelor
vocativ singular
  • ele
  • elevo
plural
  • elevelor
Intrare: eleva
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • eleva
  • elevare
  • elevat
  • elevatu‑
  • elevând
  • elevându‑
singular plural
  • elevea
  • elevați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • elevez
(să)
  • elevez
  • elevam
  • elevai
  • elevasem
a II-a (tu)
  • elevezi
(să)
  • elevezi
  • elevai
  • elevași
  • elevaseși
a III-a (el, ea)
  • elevea
(să)
  • eleveze
  • eleva
  • elevă
  • elevase
plural I (noi)
  • elevăm
(să)
  • elevăm
  • elevam
  • elevarăm
  • elevaserăm
  • elevasem
a II-a (voi)
  • elevați
(să)
  • elevați
  • elevați
  • elevarăți
  • elevaserăți
  • elevaseți
a III-a (ei, ele)
  • elevea
(să)
  • eleveze
  • elevau
  • eleva
  • elevaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

elev, -ă elev elevă

  • 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: școlar (elev) școlăriță 4 exemple
    exemple
    • Elev ești încă. Mă privești Cu ochi adînci, cu ochi de smoală. Ce gînd de fapte mari nutrești, Șezînd pe băncile de școală? CASSIAN, H. 65.
      surse: DLRLC
    • Nu sînt student, sînt elev în clasa a opta. DUMITRIU, N. 12.
      surse: DLRLC
    • Întoarse capul către un elev. CAMIL PETRESCU, O. I 201.
      surse: DLRLC
    • Elevul de la școala de poduri și șosele, așezat pe scările ceardacului, privea cu nesaț satul în vale. BUJOR, S. 116.
      surse: DLRLC
  • 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său.

etimologie: