ELEV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, adept. – Din fr. élève.

ELEV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. 2. Persoană care urmează în concepții și în acțiuni pe maestrul său; discipol, învățăcel, urmaș, adept. – Din fr. élève.

ELEV, -Ă, elevi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care învață într-o școală sau care este instruită de cineva; școlar. Elev ești încă. Mă privești Cu ochi adînci, cu ochi de smoală. Ce gînd de fapte mari nutrești, Șezînd pe băncile de școală? CASSIAN, H. 65. Nu sînt student, sînt elev în clasa a opta. DUMITRIU, N. 12. Întoarse capul către un elev. CAMIL PETRESCU, O. I 201. Elevul de la școala de poduri și șosele, așezat pe scările ceardacului, privea cu nesaț satul în vale. BUJOR, S. 116. 2. Persoană care urmează în concepții și acțiuni pe maestrul său; adept al unei doctrine; discipol, învățăcel.

ELEV, -Ă s.m. și f. 1. Cel care învață într-o școală, care urmează o formă de învățămînt mediu sau elementar. 2. Discipol, adept, urmaș, învățăcel al unui maestru, al unei școli literare, al unei doctrine etc. [< fr. élève, cf. élever – a educa].

ELEV, -Ă s. m. f. 1. cel care învață într-o școală, care urmează o formă de învățământ mediu sau elementar. 2. discipol, adept, urmaș, învățăcel al unui maestru, al unei școli literare, doctrine etc. (< fr. élève)

ELEV elevă (elevi, eleve) m. și f. 1) Persoană care învață într-o școală; școlar. 2) Adept și continuator al unei persoane într-un anumit domeniu de activitate; discipol; ucenic. /<fr. éleve

*elév, -ă s. (fr. élève, d. élever, a educa, lat. élevo, -áre, a înălța. V. ĭaŭ). Școlar, discipul, acela care învață de la un profesor.

elevă s. f., g.-d. art. elevei; pl. eleve

elevă s. f., g.-d. art. elevei; pl. eleve

elevă s. f., g.-d. art. elevei; pl. eleve

ELEVĂ s. școlăriță.

ELEVĂ s. școlăriță.

ELEV s. 1. școlar, (înv.) scolastic, ucenic. (Profesorul și ~ii săi.) 2. v. discipol.

ELEV s. 1. școlar, (înv.) scolastic, ucenic. (Profesorul și ~ii săi.) 2. discipol, învățăcel, ucenic, (livr.) cirac, (înv.) școlar. (~ al unui maestru celebru.)

ELEV. Subst. Elev, școlar, gimnazist, gimnazier (rar), licean, colegian (înv.); ucenic; seminarist; seralist; cursant, cursist; începător, novice, boboc (fig.); candidat, stagiar; absolvent; bacalaureat. Promoție. Discipol, învățăcel (fam.), adept. Școlarizare. Școlărime. Școlaritate; ucenicie. Școală, gimnaziu, colegiu, seminar; liceu. Adj. Școlar, de școală, de școlar, școlăresc; gimnazial, liceal. Vb. A fi elev, a se înscrie la școală, a umbla (a merge) la școală, a învăța la școală, a urma cursurile unei școli, a da examen de admitere, a absolvi, a promova (o școală), a susține examenul de bacalaureat, a obține diploma de absolvire. A școlări, a ucenici. A școlariza. Adv. Școlărește. V. educație, învățare, școală.