opțiuni
  • info

12 definiții pentru învățăcel

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVĂȚĂCEL, învățăcei, s. m. (Fam.) Școlar, elev, discipol; ucenic. – Învățat + suf. -el.

ÎNVĂȚĂCEL, învățăcei, s. m. (Fam.) Școlar, elev, discipol; ucenic. – Învățat + suf. -el.

învățăcel sm [At: (cca 1750-1761) URICARIUL, V, 146/6/ V: (fam) ~ățel / Pl: ~cei / E: învățat + -el] 1 Școlar. 2 Discipol. 3 Ucenic. 4 (Îf învățățel) Pseudo-savant.

ÎNVĂȚĂCEL, învățăcei, s. m. (Învechit; azi arhaizant sau familiar) Școlar, elev, discipol; ucenic. Boierul Ștefan a fost învățăcel la venețieni și luptător la Trapezunt. SADOVEANU, F. J. 517. Nici un fierar n-avea în fierăria sa atîția învățăcei ca dînsul. SBIERA, P. 248. Învățături pe care zeiasca dădacă le împărtășise învățăcelului ei. ODOBESCU, S. III 286.

ÎNVĂȚĂCEL ~i m. fam. 1) Tânăr care învață într-o școală; elev; școlar. 2) Persoană care urmează un maestru; discipol. 3) Tânăr care învață o meserie; ucenic. /învățat + suf. ~el

învățăcel m. 1. școlar; 2. ucenic.

învățăcél m., pl. eĭ (după germ. lehrling). Trans. Bucov. Barb. Ucenic, elev.

învățățel sm vz învățăcel

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

învățăcel s. m., pl. învățăcei, art. învățăceii

învățăcel s. m., pl. învățăcei, art. învățăceii

învățăcel s. m., pl. învățăcei, art. învățăceii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNVĂȚĂCEL s. v. discipol.

ÎNVĂȚĂCEL s. discipol, elev, ucenic, (livr.) cirac, (înv.) școlar. (~ al unui maestru.)

Intrare: învățăcel
substantiv masculin (M12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învățăcel
  • ‑nvățăcel
  • învățăcelul
  • învățăcelu‑
  • ‑nvățăcelul
  • ‑nvățăcelu‑
plural
  • învățăcei
  • ‑nvățăcei
  • învățăceii
  • ‑nvățăceii
genitiv-dativ singular
  • învățăcel
  • ‑nvățăcel
  • învățăcelului
  • ‑nvățăcelului
plural
  • învățăcei
  • ‑nvățăcei
  • învățăceilor
  • ‑nvățăceilor
vocativ singular
  • învățăcelule
  • ‑nvățăcelule
  • învățăcele
  • ‑nvățăcele
plural
  • învățăceilor
  • ‑nvățăceilor
învățățel
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

învățăcel, învățăceisubstantiv masculin

  • 1. familiar Discipol, elev, ucenic, școlar. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: discipol elev ucenic școlar
    • format_quote Boierul Ștefan a fost învățăcel la venețieni și luptător la Trapezunt. SADOVEANU, F. J. 517. DLRLC
    • format_quote Nici un fierar n-avea în fierăria sa atîția învățăcei ca dînsul. SBIERA, P. 248. DLRLC
    • format_quote Învățături pe care zeiasca dădacă le împărtășise învățăcelului ei. ODOBESCU, S. III 286. DLRLC
etimologie:
  • Învățat + sufix -el. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.