2 intrări

13 definiții

EDUCATÓR, -OÁRE, educatori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care educă copiii, tineretul (în școli); profesor, învățător. 2. S. f. Persoană cu o pregătire specială care se ocupă de educația copiilor preșcolari (în cămine și în grădinițe). – Din fr. éducateur, lat. educator.

EDUCATÓR, -OÁRE, educatori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care educă copiii, tineretul (în școli); profesor, învățător. 2. S. f. Persoană cu o pregătire specială care se ocupă de educația copiilor preșcolari (în cămine și în grădinițe). – Din fr. éducateur, lat. educator, -oris.

EDUCATÓR2, -OÁRE, educatori, -oare, s. m. și f. Persoană cu o pregătire specială care se ocupă de educația copiilor, a tineretului în instituțiile școlare; învățător, profesor. V. pedagog. ♦ Îndrumător, conducător. Partidul este educatorul de zi de zi al poporului muncitor, ridicînd necontenit nivelul politic, ideologic al maselor, făcîndu-le conștiente de adevăratele lor interese, dezvoltîndu-le încrederea în forțele proprii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2029. ♦ (Numai la f.) Persoană cu pregătire specială care se ocupă de educația copiilor de vîrstă preșcolară, în cămine și in grădinițe. Succesele pe care le-a dobîndit... în activitatea sa de educatoare se datoresc studierii și însușirii operelor pedagogice sovietice. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2842.

EDUCATÓR1, -OÁRE, educatori, -oare, adj. Care educă. Rol educator.

educatór adj. m., s. m., pl. educatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. educatoáre

educatór adj. m., s. m., pl. educatóri; f. sg. și pl. educatoáre

EDUCATÓR s. pedagog. (Un bun ~.)

EDUCATÓR, -OÁRE adj. Care educă. // s.m. și f. Persoană care educă copiii, tineretul (în școli); profesor, învățător. ♦ Persoană care se ocupă cu educația copiilor în cămine și grădinițe. [Cf. fr. éducateur, lat. educator].

EDUCATÓR, -OÁRE I. adj., s. m. f. (persoană) care educă copiii, tineretul (în școli); mentor, preceptor. II. s. f. persoană care se ocupă cu educația copiilor preșcolari. (< fr. éducateur, lat. educator)

EDUCATÓR ~oáre ( ~óri, ~oáre) m. și f. Persoană cu pregătire specială care se ocupă de educația copiilor și a tineretului (în instituțiile preșcolare și școlare sau în cămine). /<fr. éducateur, lat. educator, ~oris

educator a. privitor la educațiune. ║ m. cel ce dă educațiune.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EDUCATÓR s. pedagog. (Un bun ~.)

învățătór-educatór s.m. Învățător care este și educator ◊ „Posturile de educatoare și învățători-educatori din municipiul București [...] se ocupă fără concurs.” I.B. 25 III 74 p. 5 (din învățător + educator)

Intrare: educator (adj.)
educator adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular educator educatorul educatoare educatoarea
plural educatori educatorii educatoare educatoarele
genitiv-dativ singular educator educatorului educatoare educatoarei
plural educatori educatorilor educatoare educatoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: educator (s.m.)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular educator educatorul
plural educatori educatorii
genitiv-dativ singular educator educatorului
plural educatori educatorilor
vocativ singular
plural