2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EDUCATÓR, -OÁRE, educatori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care educă copiii, tineretul (în școli); profesor, învățător. 2. S. f. Persoană cu o pregătire specială care se ocupă de educația copiilor preșcolari (în cămine și în grădinițe). – Din fr. éducateur, lat. educator.

educator, ~oare [At: VASICI, M. I, 97/1 / V: (îvr) ~cătoriu smf, a / Pl: ~i, ~oare / E: lat educator, -oris fr éducateur] 1 smf Persoană (cu o pregătire specială) care se ocupă de educația (1) copiilor, a tineretului sau a oamenilor, a colectivităților umane. 2-3 smf Persoană (cu o pregătire specială) care educă (1-2) copii, tineretul (în școli) Si: învățător, profesor. 4-5 a Care educă (1-2). 6 a Care se ocupă de educație (1). 7 a (Rar) Care aparține educației (1). 8 a Privitor la educație Si: educativ. 9 sf Persoană cu o pregătire specială care se ocupă de educația (1) copiilor preșcolari (în cămine și grădinițe).

EDUCATÓR, -OÁRE, educatori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care educă copiii, tineretul (în școli); profesor, învățător. 2. S. f. Persoană cu o pregătire specială care se ocupă de educația copiilor preșcolari (în cămine și în grădinițe). – Din fr. éducateur, lat. educator, -oris.

EDUCATÓR2, -OÁRE, educatori, -oare, s. m. și f. Persoană cu o pregătire specială care se ocupă de educația copiilor, a tineretului în instituțiile școlare; învățător, profesor. V. pedagog. ♦ Îndrumător, conducător. Partidul este educatorul de zi de zi al poporului muncitor, ridicînd necontenit nivelul politic, ideologic al maselor, făcîndu-le conștiente de adevăratele lor interese, dezvoltîndu-le încrederea în forțele proprii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2029. ♦ (Numai la f.) Persoană cu pregătire specială care se ocupă de educația copiilor de vîrstă preșcolară, în cămine și în grădinițe. Succesele pe care le-a dobîndit... în activitatea sa de educatoare se datoresc studierii și însușirii operelor pedagogice sovietice. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2842.

EDUCATÓR1, -OÁRE, educatori, -oare, adj. Care educă. Rol educator.

EDUCATÓR, -OÁRE adj. Care educă. // s.m. și f. Persoană care educă copiii, tineretul (în școli); profesor, învățător. ♦ Persoană care se ocupă cu educația copiilor în cămine și grădinițe. [Cf. fr. éducateur, lat. educator].

EDUCATÓR, -OÁRE I. adj., s. m. f. (persoană) care educă copiii, tineretul (în școli); mentor, preceptor. II. s. f. persoană care se ocupă cu educația copiilor preșcolari. (< fr. éducateur, lat. educator)

EDUCATÓR ~oáre ( ~óri, ~oáre) m. și f. Persoană cu pregătire specială care se ocupă de educația copiilor și a tineretului (în instituțiile preșcolare și școlare sau în cămine). /<fr. éducateur, lat. educator, ~oris

educator a. privitor la educațiune. ║ m. cel ce dă educațiune.

educătoriu, ~ie smf, a vz educator

învățătór-educatór s. m. Învățător care este și educator ◊ „Posturile de educatoare și învățători-educatori din municipiul București [...] se ocupă fără concurs.” I.B. 25 III 74 p. 5 (din învățător + educator)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

educatór adj. m., s. m., pl. educatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. educatoáre

educatór adj. m., s. m., pl. educatóri; f. sg. și pl. educatoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EDUCATÓR s. pedagog. (Un bun ~.)

EDUCATOR s. pedagog. (Un bun ~.)

Intrare: educator (adj.)
educator1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • educator
  • educatorul
  • educatoru‑
  • educatoare
  • educatoarea
plural
  • educatori
  • educatorii
  • educatoare
  • educatoarele
genitiv-dativ singular
  • educator
  • educatorului
  • educatoare
  • educatoarei
plural
  • educatori
  • educatorilor
  • educatoare
  • educatoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: educator (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • educator
  • educatorul
  • educatoru‑
plural
  • educatori
  • educatorii
genitiv-dativ singular
  • educator
  • educatorului
plural
  • educatori
  • educatorilor
vocativ singular
  • educatorule
plural
  • educatorilor
educătoriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

educator, -oare educatoare educătoriu

  • 1. (Persoană) care educă copiii, tineretul (în școli).
    exemple
    • Rol educator.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Partidul este educatorul de zi de zi al poporului muncitor, ridicînd necontenit nivelul politic, ideologic al maselor, făcîndu-le conștiente de adevăratele lor interese, dezvoltîndu-le încrederea în forțele proprii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2029.
        surse: DLRLC
  • 2. substantiv feminin Persoană cu o pregătire specială care se ocupă de educația copiilor preșcolari (în cămine și în grădinițe).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Succesele pe care le-a dobîndit... în activitatea sa de educatoare se datoresc studierii și însușirii operelor pedagogice sovietice. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2842.
      surse: DLRLC

etimologie: