16 definiții pentru ecou

ECÓU, ecouri, s. n. 1. Undă reflectată de un obstacol și receptată de un observator. ♦ Undă reflectată care poate fi percepută distinct în raport cu undele directe. 2. Fig. Răsunet, vâlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. ◊ Expr. A se face ecoul cuiva = a repeta, a răspândi cuvintele sau ideile cuiva. – Din fr. écho, lat. echo.

ECÓU, ecouri, s. n. 1. Repetare a unui sunet datorită reflectării undelor sonore pe un obstacol. ♦ Unde reflectate care pot fi percepute distinct în raport cu undele directe. 2. Fig. Răsunet, vâlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. ◊ Expr. A se face ecoul cuiva = a repeta, a răspândi cuvintele sau ideile cuiva. – Din fr. écho, lat. echo.

ECÓU, ecouri, s. n. 1. (Fiz.) Fenomenul de reflectare a sunetelor pe o suprafață discontinuă. Se face mai albastru-adîncul... mai viu al stîncilor ecou. MACEDONSKI, O. I 63. ♦ Unde sonore, sunete reflectate de o suprafață de discontinuitate și ajunse într-un punct de unde pot fi percepute distinct în raport cu undele directe (primare). Văile toate răsună de metalice și asurzitoare ecouri. BOGZA, C. O. 170. Pașii, pe lespezi reci, deșteptară ecouri prelungi. SADOVEANU, 0. I 293. Un șuier lung... trezește somnul codrilor, toată valea auiește de-un ecou frumos, muzical. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. ◊ Fig. Să spună comandatura că ne facem ecoul nemulțumirilor și încurajăm răzvrătirea? PAS, Z. III 157. 2. Fig. Răsunet, vîlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. Luptele revoluționare din Rusia (răscoalele țăranilor din Rusia conduse de Pugacev) și influența revoluției burgheze din Franța au avut ecouri în țara noastră. IST. R.P.R. 244. În toate flamurile dimineții, În toate adevărurile vieții, În tot ce e freamăt puternic și nou Răzbate, străbate mărețul ecou Al zilei mărețe, ce-n veci nu va trece: Noiembrie șapte din șaptesprezece! DEȘLIU, G. 46. Problemele discutate... au avut ecou mondial. SAHIA, U.R.S.S. 158. – Variante: (învechit) echó (ODOBESCU, S. III 36), ehó (NEGRUZZI, S. I 154) s. n.

ecóu s. n., art. ecóul; pl. ecóuri

ecóu s. n., art. ecóul; pl. ecóuri

ECÓU s. răsunet, (pop.) hăuit, sunet, (prin Transilv. și Olt.) sun, (înv.) eho. (Un ~ în munți.)

ECÓU s. v. răsunet, vâlvă.

ECÓU s.n. 1. Reflectare a unui sunet pe o suprafață discontinuă; repetarea unui sunet prin reflectarea lui de un corp; sunetele astfel repetate. 2. (Fig.) Răsunet produs de un eveniment etc. 3. (Fig.) Persoană care repetă mereu ceea ce zice altcineva. [Pl. -uri, var. echo și eho s.n. / < lat. echo, gr. echo – sunet, cf. Echo – nimfă pedepsită de Hera să repete mereu ultima silabă a cuvintelor auzite].

ECÓU s. n. 1. repetare a unui sunet datorit reflectării undelor sonore pe un obstacol. ♦ sunetul astfel repetat. ♦ ~ semnal = înregistrare optică pe ecranul unui radar. 2. (fig.) răsunet, vâlvă produsă de un eveniment etc. (< fr. écho, lat. echo)

ecóu (ecóuri), s. n.1. Repetare a unui sunet datorită reflectării undelor sonore pe un obstacol. – 2. (Fig.) Răsunet, vîlvă. – Var. eho. Fr. écho. Var., din sec. XVIII, astăzi înv., direct din ngr. ἠχὼ.

ECÓU ~ri n. 1) Repetare a unui sunet datorită reflectării undelor sonore de un obstacol. 2) fig. Efect produs de ceva asupra cuiva; răsunet; rezonanță. /<fr. écho, lat. echo

ecou n. 1. răsunet, repețirea distinctă a sunetului repercutat de un corp dur; 2 ceeace produce această repețire; 3. fig. cel ce repetă spusa altuia: a se face ecoul calomniilor; 4. știri de ale zilei, într’un ziar.

*ecóŭ n., pl. urĭ (fr. écho, lat. echo, d. vgr. ehó, răsunet). Răsunet, întoarcerea unuĭ sunet care s'a izbit de ceva. Locu unde se produce ecou. Fig. Loc unde se vorbesc anumite lucrurĭ: Parisu e ecou lumiĭ întregĭ. Reproducere, repetare a unuĭ zvon, a uneĭ știrĭ. Aceste știrĭ repetate: a face ecourile într'un ziar. Persoană care repetă: a te face ecou unuĭ zvon.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ECÓU s. răsunet, (pop.) hăuít, súnet, (prin Transilv. și Olt.) sun, (înv.) ého. (Un ~ în munți.)

ecou (‹ gr. ἠχώ, de la numele nimfei Echo, „[ră]sunet”) I. Efect acustic produs de sunetul* reflectat de un obstacol (suprafață, zid, stâncă, margine de pădure) și perceput cu o mică întârziere de către emițătorul sunetului direct. Întârzierea trebuie să fie de cel puțin 0,1 s pentru ca perceperea să fie clară. Deoarece viteza sunetului este de c. 340 m/s, rezultă că unda sonoră trebuie să parcurgă în total minimum 34 m dus-întors, astfel că distanța dintre emițătorul-receptor și obstacol trebuie să fie de cel puțin 17 m. II. Manual* al orgii* dotat cu un registru (1) de sunete dulci și și care face e. registrelor acționate de alte manuale. III. (it. eco; fr. écho; engl. echo; germ. Echo; sp. echo) Procedeu componistic care constă în repetarea unei scurte teme* sau a unui motiv* muzical la o intensitate* sonoră mai scăzută. A fost mult folosit încă din sec. 15 și 16 în muzica vocală polif. de către compozitori ca Josquin Desprez, Luca Marenzio și Orlando di Lasso (în celebra vilanelă*, Ecoul, 1581), ca tehnică imitativă specială. În sec. 17 prima etapă a dezvoltării operei*, aduce o avalanșă de subiecte pastorale în care, de multe ori, este zugrăvită figura mitologică a lui Eco plângându-și iubirea neîmpărtășită; de aici nenumărate arii* în această perioadă folosesc procedeul de e., procedeu care se va extinde însă și în opere care nu au o legătură cu legenda. Rămânând un efect muzical de sine stătător, e. va fi cultivat și în scriitura instr., întreaga epocă a barocului* fiind dominată de această manieră de repetare în piano* a unei fraze* mai înainte enunțată în forte*. Procedeu este preluat în lucrări de factură concertantă sau responsorială, ca efect special (Stamitz, Simfonia in eco a 2 chori; Mozart, Notturno pentru 4 orch.; Chabrier, España; Rimski-Korsakov, Capriciul spaniol; Strauss, Ariadna la Naxos), sau ca principiu general al compoziției (Hindemith, Echo pentru flaut și pian), vizând uneori stereofonia*.

Intrare: ecou
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ecou ecoul
plural ecouri ecourile
genitiv-dativ singular ecou ecoului
plural ecouri ecourilor
vocativ singular
plural