ECOU, ecouri, s. n. 1. Repetare a unui sunet datorită reflectării undelor sonore pe un obstacol. ♦ Unde reflectate care pot fi percepute distinct în raport cu undele directe. 2. Fig. Răsunet, vâlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. ◊ Expr. A se face ecoul cuiva = a repeta, a răspândi cuvintele sau ideile cuiva. – Din fr. écho, lat. echo.