3 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dumicat2, ~ă [At: (a. 1638) IORGA, S. N. 72 / V: (înv) dem~, (reg) demni~, (îrg) dim~, (reg) dimni~, (reg) dumni~ / Pl: ~ați, ~e, ~uri sn / E: dumica] 1 a (Înv; d. alimente) Rupt în bucățele. 2 sm Bucată mică dintr-un aliment Si: (înv) dumicătură (7), (reg) dumicuș, îmbucătură. 3 sm (Reg) Un fel de supă preparată din bucățele de pâine, brânză, mămăligă etc fierte în lapte, vin sau apă. 4 sm (Ban) Umplutură de carne de porc făcută cu pâine și mațe tocate. 5 a (Înv) Fărâmițat. 6 a (Îvr) Rănit. 7 (Îvp; d. oameni) Tăiat în bucăți Si: ciopârțit2. 8 a (Îrg) Zdrobit2. 9 (Îrg; d. oameni) Omorât pe câmpul de luptă Si: nimicit2.

dumicat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dumica] (Pop) 1-2 Dumicare (1-2). 3 (Reg) Îmbucătură. 4-5 Dumicare (4-5).

DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DUMICÁT, dumicați, s. m. Bucată mică (de carne, pîine, mămăligă etc.), ruptă din una mai mare, cît se bagă o dată în gură; îmbucătură. În jurul focului lor, cinci oameni mușcau încet dumicați mari de mămăligă. GALAN, Z. R. 372. Am înghițit vreo douăzeci-treizeci de dumicați și m-am suit iar la mașină. PREDA, Î. 22. De bună ce era ș-ar fi dat și dumicatul din gură. DELAVRANCEA, S. 14.

DUMICÁT ~ți m. pop. Cantitate dintr-un aliment cât poate fi mușcată cu gura o dată; îmbucătură. /v. a dumica

dumicat n. 1. îmbucătură; 2. Mold. un fel de supă cu cocoloașe de meiu fiert.

dumicát m. (d. dumic). Bucățică de pîne cîtă înghițĭ odată. Îmbucătură, gălătuc.

dumica [At: BIBLIA (1688), 693 2/41 / V: (reg) dăm~, (reg) dămni~, (îrg) dem~, (îrg) dim~, (reg) dumeca, (reg) dumni~ / Pzi: dumic (A și: dumic) / E: ml *demicare] 1 vt A rupe în bucăți un aliment. 2 vt A mânca mestecând încet Si: a savura. 3 vt (Pan) A fărâmița. 4 (Pan) A măcina. 5 vr A se fărâmița. 6 (Îvp) A omorî pe cineva tăindu-l în bucăți Si: a ciopărți[1]. 7-8 vtr (Îrg) A (se) răni. 9-10 vtr (Îrg) A (se) zdrobi. 11 vt (Îrg) A omorî pe câmpul de luptă Si: a nimici.

  1. Această variantă a verbului nu este consemnată în dicționar. — Ladislau Strifler

DUMICÁ, dumíc, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A sfărâma, a rupe, a tăia în bucățele, a fărâmița un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment. 2. A tăia pe cineva în bucăți; a ciopârți; p. ext. a distruge, a nimici. [Prez. ind. acc. și: dúmic] – Probabil lat. *demicare (< mica „bucățică, fărâmitură”).

DUMICÁ, dumíc, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A sfărâma, a rupe, a tăia în bucățele, a fărâmița un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment. 2. A tăia pe cineva în bucăți; a ciopârți; p. ext. a distruge, a nimici. [Prez. ind. acc. și: dúmic] – Probabil lat. *demicare (< mica „bucățică, fărâmitură”).

DUMICÁ, dumíc, vb. I. Tranz. 1. (De obicei cu privire la un aliment) A rupe, a tăia în bucăți mici; a fărîmița. În acel blid se turnă zară-n care se dumică mămăligă. RETEGANUL, P. I 65. S-au apucat s-o dumice mărunțel; unul ținea slănina în mîni, iar celalalt tot tăia cu un cuțit bucățele dintr-însa. SBIERA, P. 270. 2. A tăia pe cineva în bucăți; a ciopîrți, p. ext. a distruge, a nimici. Cum amerința numai cu săbiile, pe loc sta și oștile neclintite pînă ce venea ei la dînsele și le dumica toate, ca cum dumici niște curechi. SBIERA, P. 120. ◊ Refl. reciproc. Amîndouă taberile erau acuma gata a începe război între dînsele și a se dumica una pe alta. BĂLCESCU, O. II 270. – Prez. ind. accentuat și: dúmic. – Variantă: (regional) îndumicá (ANT. LIT. POP. I 150) vb. I.

A DUMICÁ dumíc tranz. pop. 1) A rupe în bucăți; a bucăți; a fărâma. 2) (alimente) A sfărâma în gură cu dinții; a mesteca. 3) reg. A tăia la nimereală în bucăți; a bucăți; a ciocârti. 4) reg. A face să nu mai existe; a distruge; a nimici; a prăpădi. /<lat. demicare

dumicà v. 1. a fărăma în bucăți; 2. se zice în special de pâinea sau de mămăliga fărâmată în lapte. [Vechiu-rom. demica = lat. *DEMICARE (din MICA, fărâmă)].

dumíc și (vechĭ) démic și dímic, -á v. tr. (lat. de-míco, -áre, d. mica, fărmătură, ca fr. émietter, a fărămița, d. mie, mez de pîne, miette, fărămătură, tot d. lat. mica. D. rom. vine cen. slovac. demikát, ung. domika, supă de brînză. V. ni-mica, răz-dumic, z-drumic). Vechĭ. Prefac în bucățĭ, sfîrtic (o ființă, ca cum aș vrea s’o mănînc de furie). Azĭ. Bucățesc (pînea, mîncarea) ca s’o mănînc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți

dumicát s. m., pl. dumicáți

arată toate definițiile

Intrare: dumicat (adj.)
dumicat2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dumicat
  • dumicatul
  • dumicatu‑
  • dumica
  • dumicata
plural
  • dumicați
  • dumicații
  • dumicate
  • dumicatele
genitiv-dativ singular
  • dumicat
  • dumicatului
  • dumicate
  • dumicatei
plural
  • dumicați
  • dumicaților
  • dumicate
  • dumicatelor
vocativ singular
plural
dumnicat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: dumicat (bucată)
dumicat1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dumicat
  • dumicatul
  • dumicatu‑
plural
  • dumicați
  • dumicații
genitiv-dativ singular
  • dumicat
  • dumicatului
plural
  • dumicați
  • dumicaților
vocativ singular
plural
dumicat3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dumicat
  • dumicatul
  • dumicatu‑
plural
  • dumicaturi
  • dumicaturile
genitiv-dativ singular
  • dumicat
  • dumicatului
plural
  • dumicaturi
  • dumicaturilor
vocativ singular
plural
Intrare: dumica
  • pronunție: dumic, dumic
verb (VT10)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dumica
  • dumicare
  • dumicat
  • dumicatu‑
  • dumicând
  • dumicându‑
singular plural
  • dumi
  • dumicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dumic
(să)
  • dumic
  • dumicam
  • dumicai
  • dumicasem
a II-a (tu)
  • dumici
(să)
  • dumici
  • dumicai
  • dumicași
  • dumicaseși
a III-a (el, ea)
  • dumi
(să)
  • dumice
  • dumica
  • dumică
  • dumicase
plural I (noi)
  • dumicăm
(să)
  • dumicăm
  • dumicam
  • dumicarăm
  • dumicaserăm
  • dumicasem
a II-a (voi)
  • dumicați
(să)
  • dumicați
  • dumicați
  • dumicarăți
  • dumicaserăți
  • dumicaseți
a III-a (ei, ele)
  • dumi
(să)
  • dumice
  • dumicau
  • dumica
  • dumicaseră
verb (VT10)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndumica
  • ‑ndumica
  • îndumicare
  • ‑ndumicare
  • îndumicat
  • ‑ndumicat
  • îndumicatu‑
  • ‑ndumicatu‑
  • îndumicând
  • ‑ndumicând
  • îndumicându‑
  • ‑ndumicându‑
singular plural
  • îndumi
  • ‑ndumi
  • îndumicați
  • ‑ndumicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndumic
  • ‑ndumic
(să)
  • îndumic
  • ‑ndumic
  • îndumicam
  • ‑ndumicam
  • îndumicai
  • ‑ndumicai
  • îndumicasem
  • ‑ndumicasem
a II-a (tu)
  • îndumici
  • ‑ndumici
(să)
  • îndumici
  • ‑ndumici
  • îndumicai
  • ‑ndumicai
  • îndumicași
  • ‑ndumicași
  • îndumicaseși
  • ‑ndumicaseși
a III-a (el, ea)
  • îndumi
  • ‑ndumi
(să)
  • îndumice
  • ‑ndumice
  • îndumica
  • ‑ndumica
  • îndumică
  • ‑ndumică
  • îndumicase
  • ‑ndumicase
plural I (noi)
  • îndumicăm
  • ‑ndumicăm
(să)
  • îndumicăm
  • ‑ndumicăm
  • îndumicam
  • ‑ndumicam
  • îndumicarăm
  • ‑ndumicarăm
  • îndumicaserăm
  • ‑ndumicaserăm
  • îndumicasem
  • ‑ndumicasem
a II-a (voi)
  • îndumicați
  • ‑ndumicați
(să)
  • îndumicați
  • ‑ndumicați
  • îndumicați
  • ‑ndumicați
  • îndumicarăți
  • ‑ndumicarăți
  • îndumicaserăți
  • ‑ndumicaserăți
  • îndumicaseți
  • ‑ndumicaseți
a III-a (ei, ele)
  • îndumi
  • ‑ndumi
(să)
  • îndumice
  • ‑ndumice
  • îndumicau
  • ‑ndumicau
  • îndumica
  • ‑ndumica
  • îndumicaseră
  • ‑ndumicaseră
dumeca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dumnica
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dumicat (bucată)

  • 1. popular Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: îmbucătură 3 exemple
    exemple
    • În jurul focului lor, cinci oameni mușcau încet dumicați mari de mămăligă. GALAN, Z. R. 372.
      surse: DLRLC
    • Am înghițit vreo douăzeci-treizeci de dumicați și m-am suit iar la mașină. PREDA, Î. 22.
      surse: DLRLC
    • De bună ce era ș-ar fi dat și dumicatul din gură. DELAVRANCEA, S. 14.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi dumica
    surse: DEX '09 DEX '98

dumica dumeca dumnica îndumica popular

  • 1. A sfărâma, a rupe, a tăia în bucățele, a fărâmița un aliment; (în special) a mesteca în gură un aliment.
    exemple
    • În acel blid se turnă zară-n care se dumică mămăligă. RETEGANUL, P. I 65.
      surse: DLRLC
    • S-au apucat s-o dumice mărunțel; unul ținea slănina în mîni, iar celalalt tot tăia cu un cuțit bucățele dintr-însa. SBIERA, P. 270.
      surse: DLRLC
  • 2. A tăia pe cineva în bucăți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ciopârți tăia un exemplu
    exemple
    • Cum amerința numai cu săbiile, pe loc sta și oștile neclintite pînă ce venea ei la dînsele și le dumica toate, ca cum dumici niște curechi. SBIERA, P. 120.
      surse: DLRLC

etimologie: