12 definiții pentru dumicat (bucată)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

DUMICÁT, dumicați, s. m. (Pop.) Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură; îmbucătură. – V. dumica.

dumicat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dumica] (Pop) 1-2 Dumicare (1-2). 3 (Reg) Îmbucătură. 4-5 Dumicare (4-5).

DUMICÁT, dumicați, s. m. Bucată mică (de carne, pîine, mămăligă etc.), ruptă din una mai mare, cît se bagă o dată în gură; îmbucătură. În jurul focului lor, cinci oameni mușcau încet dumicați mari de mămăligă. GALAN, Z. R. 372. Am înghițit vreo douăzeci-treizeci de dumicați și m-am suit iar la mașină. PREDA, Î. 22. De bună ce era ș-ar fi dat și dumicatul din gură. DELAVRANCEA, S. 14.

DUMICÁT ~ți m. pop. Cantitate dintr-un aliment cât poate fi mușcată cu gura o dată; îmbucătură. /v. a dumica

dumicat n. 1. îmbucătură; 2. Mold. un fel de supă cu cocoloașe de meiu fiert.

dumicát m. (d. dumic). Bucățică de pîne cîtă înghițĭ odată. Îmbucătură, gălătuc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dumicát (pop.) s. m., pl. dumicáți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DUMICÁT s. v. gură, îmbucătură, înghițitură, mușcătură.

dumicat s. v. GURĂ. ÎMBUCĂTURĂ. ÎNGHIȚITURĂ. MUȘCĂTURĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

dumicát, dumicáți, s.m. (pop.) 1. bucată mică ruptă dintr-un aliment; îmbucătură. 2. supă cu cocoloașe de mei fiert.

Intrare: dumicat (bucată)
dumicat1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dumicat
  • dumicatul
  • dumicatu‑
plural
  • dumicați
  • dumicații
genitiv-dativ singular
  • dumicat
  • dumicatului
plural
  • dumicați
  • dumicaților
vocativ singular
plural
dumicat3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dumicat
  • dumicatul
  • dumicatu‑
plural
  • dumicaturi
  • dumicaturile
genitiv-dativ singular
  • dumicat
  • dumicatului
plural
  • dumicaturi
  • dumicaturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dumicat (bucată)

  • 1. popular Bucată mică ruptă dintr-un aliment, atât cât se bagă o dată în gură.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: îmbucătură attach_file 3 exemple
    exemple
    • În jurul focului lor, cinci oameni mușcau încet dumicați mari de mămăligă. GALAN, Z. R. 372.
      surse: DLRLC
    • Am înghițit vreo douăzeci-treizeci de dumicați și m-am suit iar la mașină. PREDA, Î. 22.
      surse: DLRLC
    • De bună ce era ș-ar fi dat și dumicatul din gură. DELAVRANCEA, S. 14.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi dumica
    surse: DEX '09 DEX '98