2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISTRÁGERE s. f. (Rar) Acțiunea de a distrage.V. distrage.

DISTRÁGERE s. f. (Rar) Acțiunea de a distrage.V. distrage.

distragere sf [At: CONV. LIT. II, 27 / V: (înv) des~ / Pl: ~ri / E: distrage] 1-3 (Înv) Distracție (1-2, 5). 4 Lipsă (trecătoare) de atenție, de concentrare Si: abatere, neatenție, (înv) distracție (3), distrat1.

DISTRÁGERE s.f. (Rar) Acțiunea de a distrage. [< distrage].

DISTRÁGE, distrág, vb. III. Tranz. A abate atenția cuiva de la un lucru, de la o preocupare, de la o grijă etc.; a distra. [Part. distras] – Din fr. distraire (după trage).

DISTRÁGE, distrág, vb. III. Tranz. A abate atenția cuiva de la un lucru, de la o preocupare, de la o grijă etc.; a distra. [Part. distras] – Din fr. distraire (după trage).

distráge [At: HELIADE, O. II, 83 / Pzi: distrág / E: fr distraire, lat distrahere] 1 vtf A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare sufletească Si: (înv) a distra (1). 2 vt (C.i. gânduri, idei, atenția etc.) A îndepărta de la anumite preocupări, griji, obsesii etc. 3-4 vtr (Înv) A (se) distra (2-3). 5 vt (Înv) A separa o parte dintr-un întreg.

DISTRÁGE, distrág, vb. III. Tranz. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A abate atenția cuiva de la un lucru, de la o preocupare, de la o grijă. Amfiteatrele și circurile romane prilejuiau spectacole deseori sîngeroase, mijloc de diversiune cu ajutorul căruia aristocrația romană încerca să distragă masele de la frămîntările și luptele sociale. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 356, 2/5. 2. (Învechit) A distra, a amuza. Dacă n-aș fi reținut aici... m-aș repezi îndată să vă văz, cu speranța că v-aș putea oarecum distrage. CARAGIALE, O. VII 22. – Formă gramaticală: part. distras.

DISTRÁGE vb. A abate gândul, atenția cuiva de la ceva care îl preocupă, îl obsedează etc. [P.i. distrág, perf. s. -trăsei, part. -tras. / < fr. distraire, lat. distrahere, după trage].

DISTRÁGE vb. tr. a abate gândul, atenția cuiva de la ceva care îl preocupă, îl obsedează etc. (după fr. distraire)

A DISTRÁGE distrág tranz. A abate de la o preocupare sau de la un gând; a sustrage; a distra. /<fr. distraire

distrage v. 1. a abate dela cugetările, dela ocupațiunile sale; 2. a-și procura distracțiuni. [Formă paralelă cu distra, de unde un participiu distrat (= fr. distrait), alăturea cu distras].

* distrág, -strás, a -tráge v. tr. (dis- și trag, după fr. dis-traire, lat. dis-tráhere). Fac să nu fiĭ atent, distrez: huĭetu de afară îĭ distrage pe elevĭ, distrage atențiunea elevilor. Rar. Distrez, amuz.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

distrágere (rar) s. f., g.-d. art. distrágerii

distrágere s. f., g.-d. art. distrágerii

distráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrág, 1 pl. distrágem, imperf. 3 sg. distrăgeá; ger. distrăgấnd; part. distrás

distráge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distrág; part. distrás


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DISTRÁGE vb. v. amuza, desfăta, dispune, distra, înveseli, petrece, râde, veseli.

distrage vb. v. AMUZA. DESFĂTA. DISPUNE. DISTRA. ÎNVESELI. PETRECE. RÎDE. VESELI.

Intrare: distragere
distragere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • distragere
  • distragerea
plural
  • distrageri
  • distragerile
genitiv-dativ singular
  • distrageri
  • distragerii
plural
  • distrageri
  • distragerilor
vocativ singular
plural
destragere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • destragere
  • destragerea
plural
  • destrageri
  • destragerile
genitiv-dativ singular
  • destrageri
  • destragerii
plural
  • destrageri
  • destragerilor
vocativ singular
plural
Intrare: distrage
verb (VT649)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • distrage
  • distragere
  • distras
  • distrasu‑
  • distrăgând
  • distrăgându‑
singular plural
  • distrage
  • distrageți
  • distrăgeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • distrag
(să)
  • distrag
  • distrăgeam
  • distrăsei
  • distrăsesem
a II-a (tu)
  • distragi
(să)
  • distragi
  • distrăgeai
  • distrăseși
  • distrăseseși
a III-a (el, ea)
  • distrage
(să)
  • distra
  • distrăgea
  • distrase
  • distrăsese
plural I (noi)
  • distragem
(să)
  • distragem
  • distrăgeam
  • distraserăm
  • distrăseserăm
  • distrăsesem
a II-a (voi)
  • distrageți
(să)
  • distrageți
  • distrăgeați
  • distraserăți
  • distrăseserăți
  • distrăseseți
a III-a (ei, ele)
  • distrag
(să)
  • distra
  • distrăgeau
  • distraseră
  • distrăseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

distragere destragere

  • 1. rar Acțiunea de a distrage.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • vezi distrage
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

distrage

  • 1. A abate atenția cuiva de la un lucru, de la o preocupare, de la o grijă etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: amuza distra sustrage attach_file 2 exemple
    exemple
    • Amfiteatrele și circurile romane prilejuiau spectacole deseori sîngeroase, mijloc de diversiune cu ajutorul căruia aristocrația romană încerca să distragă masele de la frămîntările și luptele sociale. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 356, 2/5.
      surse: DLRLC
    • Dacă n-aș fi reținut aici... m-aș repezi îndată să vă văz, cu speranța că v-aș putea oarecum distrage. CARAGIALE, O. VII 22.
      surse: DLRLC

etimologie: