2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISTÍNGERE, distingeri, s. f. Faptul de a (se) distinge.V. distinge.

distingere sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (îvr) ~ngare / Pl: ~ri / E: distinge] 1 Distincție (1). 2 Deosebire cu ajutorul simțurilor. 3 Observare. 4 (Înv; îlav) În ~ de Spre deosebire de. 5 Evidențiere prin merite, calități deosebite. 6 Caracterizare. 7 Acordare a unei dinstincții (4) pentru merite deosebite.

DISTÍNGERE, distingeri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) distinge.V. distinge.

DISTÍNGERE, distingeri, s. f. (Rar, mai ales în legătură cu verbul «a face») Faptul de a (se) distinge; deosebire, distincție. [Negruzzi] nu face distingere între Moldova și Muntenia. IBRĂILEANU, SP. CR. 18. Analiza acestei bucăți ne poate ajuta să facem unele distingeri interesante între posibilitățile talentului acestui scriitor. IBRĂILEANU, S. 3.

DISTÍNGERE s.f. Acțiunea de a (se) distinge și (rar) rezultatul ei; deosebire. [< distinge].

DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere.

DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere.

distínge [At: HELIADE, O. I, 360 / V: (înv) destenguí, (înv) des~, (îvr) ~ngá / Pzi: distíng / E: fr distinguer, lat distingere] 1-2 vtr A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice Si: (îvp) a (se) osebi. 3 vt A deosebi cu ajutorul simțurilor Si: a desluși. 4 vt A băga de seamă Si: a observa. 5 vt A vedea clar, limpede, lămurit. 6 vr A se evidenția (prin calități, merite, realizări deosebite etc.) Si: (îvr) a se distengherisi. 7 vt A constitui nota specifică (a cuiva sau ceva) Si: a caracteriza. 8 vt A acorda cuiva o distincție (4) pentru merite, calități deosebite etc.

DISTÍNGE, distíng, vb. III. 1. Tranz. A deosebi un lucru de altul, grație însușirilor diferite pe care le posedă fiecare dintre ele; a deosebi. A distinge binele de rău.Versul mai trebuie să procedeze și prin inversiunea frazei, care contribuiește a-l distinge de proză. MACEDONSKI, O. IV 42. ◊ Refl. pas. Diferite specii [de păsări]... se disting prin mărime, prin coloritul penelor. ODOBESCU, S. III 27. 2. Refl. A se remarca, a se evidenția (printr-o însușire caracteristică). Copilul s-a distins prin bună-purtare.Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu. Numeroși fruntași au fost distinși cu medalia muncii. 3. Tranz. A vedea lămurit, precis; a desluși. Prin zăbranicul serii, distingeam în depărtări dealurile Serbiei. GALACTION, O. I 29. În fața ochilor, deschiși în beznă, mari pînă la durere, ca să pot distinge ceva înainte, îmi jucau flăcări albastre. G. M. Zamfirescu, M. D. I 253. Adela va rămîne pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei, atît de apropiată, că poți distinge micile steluțe catifelate. IBRĂILEANU, A. 186. ♦ A observa. Cu o atențiune nu tocmai încordată, am putea distinge, în poezia poporului simplicitatea ca formă, adîncimea ca sentiment, naturalul ca mod de simțire și cugetare. HOGAȘ, DR. II 178. – Forme gramaticale: perf. s. distinsei; part. distins.

DISTÍNGE vb. III. 1. tr. A deosebi un lucru de altul. ♦ A vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. refl. A ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. 3. tr. A acorda cuiva o distincție, un premiu. [P.i. distíng, perf. s. -insei, part. -ins. / < fr. distinguer, it. distinguere, lat. distinguere].

DISTÍNGE vb. I. tr. 1. a deosebi un lucru de altul. ◊ a vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. a acorda cuiva o distincție, un premiu. II. refl. a ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. (< fr. distinguer, lat. distinguere)

A DISTÍNGE distíng tranz. 1) (persoane) A învesti pentru meritele deosebite. ~ pe cineva cu o medalie. 2) (obiecte, fenomene) A identifica după anumite semne distinctive; a discerne; a desluși; a desprinde; a deosebi. 3) A face să se distingă. /<fr. distinguer, lat. distinguere

A SE DISTÍNGE mă distíng intranz. 1) A se manifesta în mod deosebit; a se impune prin trăsături distincte; a se remarca; a se evidenția; a excela; a se afirma; a bria. 2) A se afirma prin merite, rezultate sau realizări. /<fr. distinguer, lat. distinguere

distinge a. 1. a deosebi cu simțurile, cu mintea: a distinge binele de rău; 2. a stabili o diferență: a distinge timpurile; 3. a ridica mai presus de ceilalți: virtutea și meritul disting pe oameni; 4. a se face cunoscut.

* distíng, stíns, a -stínge v. tr. (lat. distinguere. V. sting). Discern, deosebesc. Divid, separ, stabilesc diferența: a distinge timpu, locu, etatea. Caracterizez, deosebesc: rațiunea îl distinge pe om. Acord o distincțiune, daŭ atențiune: profesoru l-a distins pe acest elev. V. refl. Mă semnalez, ĭes din relief: acest regiment s’a distind pin vitejie. – Vechĭ (Dos.) a destinge.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

distíngere s. f., g.-d. art. distíngerii; pl. distíngeri

distíngere s. f., g.-d. art. distíngerii; pl. distíngeri

distínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem, imperf. 3 sg. distingeá; ger. distingấnd; part. distíns

distínge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem; part. distíns


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DISTÍNGERE s. v. deosebire, diferență, diferențiere, discriminare, discriminație, distincție.

arată toate definițiile

Intrare: distingere
distingere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • distingere
  • distingerea
plural
  • distingeri
  • distingerile
genitiv-dativ singular
  • distingeri
  • distingerii
plural
  • distingeri
  • distingerilor
vocativ singular
plural
distingare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • distingare
  • distingarea
plural
  • distingări
  • distingările
genitiv-dativ singular
  • distingări
  • distingării
plural
  • distingări
  • distingărilor
vocativ singular
plural
Intrare: distinge
verb (VT622)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • distinge
  • distingere
  • distins
  • distinsu‑
  • distingând
  • distingându‑
singular plural
  • distinge
  • distingeți
  • distingeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • disting
(să)
  • disting
  • distingeam
  • distinsei
  • distinsesem
a II-a (tu)
  • distingi
(să)
  • distingi
  • distingeai
  • distinseși
  • distinseseși
a III-a (el, ea)
  • distinge
(să)
  • distingă
  • distingea
  • distinse
  • distinsese
plural I (noi)
  • distingem
(să)
  • distingem
  • distingeam
  • distinserăm
  • distinseserăm
  • distinsesem
a II-a (voi)
  • distingeți
(să)
  • distingeți
  • distingeați
  • distinserăți
  • distinseserăți
  • distinseseți
a III-a (ei, ele)
  • disting
(să)
  • distingă
  • distingeau
  • distinseră
  • distinseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

distingere distingare

  • 1. Faptul de a (se) distinge.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: deosebire distincție attach_file 2 exemple
    exemple
    • [Negruzzi] nu face distingere între Moldova și Muntenia. IBRĂILEANU, SP. CR. 18.
      surse: DLRLC
    • Analiza acestei bucăți ne poate ajuta să facem unele distingeri interesante între posibilitățile talentului acestui scriitor. IBRĂILEANU, S. 3.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi distinge
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

distinge

  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: deosebi (vb.) antonime: asemăna attach_file 3 exemple
    exemple
    • A distinge binele de rău.
      surse: DLRLC
    • Versul mai trebuie să procedeze și prin inversiunea frazei, care contribuiește a-l distinge de proză. MACEDONSKI, O. IV 42.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Diferite specii [de păsări]... se disting prin mărime, prin coloritul penelor. ODOBESCU, S. III 27.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: evidenția remarca attach_file un exemplu
    exemple
    • Copilul s-a distins prin bună-purtare.
      surse: DLRLC
    • 2.1. tranzitiv A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
      exemple
      • Numeroși fruntași au fost distinși cu medalia muncii.
        surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A vedea limpede, lămurit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: desluși observa vedea attach_file 4 exemple
    exemple
    • Prin zăbranicul serii, distingeam în depărtări dealurile Serbiei. GALACTION, O. I 29.
      surse: DLRLC
    • În fața ochilor, deschiși în beznă, mari pînă la durere, ca să pot distinge ceva înainte, îmi jucau flăcări albastre. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 253.
      surse: DLRLC
    • Adela va rămîne pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei, atît de apropiată, că poți distinge micile steluțe catifelate. IBRĂILEANU, A. 186.
      surse: DLRLC
    • Cu o atențiune nu tocmai încordată, am putea distinge, în poezia poporului simplicitatea ca formă, adîncimea ca sentiment, naturalul ca mod de simțire și cugetare. HOGAȘ, DR. II 178.
      surse: DLRLC

etimologie: