2 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dispús, ~ă a [At: BĂLĂȘESCU, GR. 121/14 / V: (îvr) des~ / Pl: ~úși, ~e / E: dispune] 1 (Înv) Aranjat într-o anumită ordine. 2 Aflat într-o stare sufletească potrivită pentru a face ceva. 3 Înclinat să... 4 (Îe) A fi (bine) ~ A avea bună dispoziție. 5 (Îae) A fi ușor amețit de băutură. 6 (Îe) A fi rău (sau prost) ~ A fi într-o stare sufletească proastă.

DISPÚS, -Ă, dispuși, -se, adj. Aflat într-o situație sau într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru; înclinat să..., gata să... ◊ Expr. A fi (bine) dispus = a) a avea bună dispoziție, a fi vesel, mulțumit; b) a fi ușor amețit de băutură. A fi rău (sau prost) dispus = a fi într-o stare sufletească rea. – V. dispune.

DISPÚS, -Ă, dispuși, -se, adj. Aflat într-o situație sau într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru; înclinat să..., gata să... ◊ Expr. A fi (bine) dispus = a) a avea bună dispoziție, a fi vesel, mulțumit; b) a fi ușor amețit de băutură. A fi rău (sau prost) dispus = a fi într-o stare sufletească rea. – V. dispune.

DISPÚS, -Ă, dispuși, -se, adj. (Adesea construit cu verbul «a fi» și urmat de o completivă) Aflat într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru, înclinat să..., gata de a... Ca bun camarad, e dispus să facă asta cu toată plăcerea. SADOVEANU, P. M. 114. Mîine... ați fi dispuși să primiți pe cineva la dejun? CARAGIALE, O. VII 25. Eram dispus să petrec. ALECSANDRI, T. 747. ◊ Expr. A fi (bine) dispus = a) a avea bună dispoziție, a fi vesel, mulțumit. Toată ziua am fost bine dispus.Ioana [era] dispusă, cu ochii strălucitori, cu un zîmbet batjocoritor. CAMIL PETRESCU, T. I 108; b) fig. a fi amețit de băutură. A fi rău (sau prost) dispus = a fi indispus, a fi fără chef.

DISPÚS, -Ă adj. Aflat într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru; gata să... ◊ A fi bine dispus = a avea bună dispoziție, a fi vesel; (fig.) a fi ușor amețit de băutură; a fi prost dispus = a fi indispus. [< dispune].

DISPÚS, -Ă adj. aflat într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru. ♦ a fi bine ~ = a avea bună dispoziție, a fi vesel.; (fig.) a fi ușor amețit de băutură; a fi prost ~ = a fi indispus. (< dispune)

DISPÚS ~să (~și, ~se) Care este gata să facă ceva. ◊ A fi (bine sau prost) ~ a) a avea bună (sau rea) dispoziție; b) a fi vesel, mulțumit (sau nemulțumit). /v. a dispune

dispus a. 1. gata de a lucra; 2. în dispozițiune (bună sau rea): nu-i bine dispus azi.

* dispús, -ă adj. Gata de, gata să: om dispus la muncă, să muncească, a munci. Vesel, vioĭ: îs bine dispus astăzĭ.

dispune [At: CANTEMIR, HR. 243 / V: despone, (înv) des~, (îvr) ~nui / Pzi: dispun, (înv) dispui / E: lat disponere, fr disposer (după pune)] 1 vt A așeza într-o anumită ordine Si: a ordona, a orândui, (înv) a dispoza (1) 2 vi A avea posibilitatea de a utiliza ceva sau pe cineva după propria dorință Si: (înv) a dispoza (2). 3 vt A da dispoziții (3) Si: a hotărî, a decide, (înv) a dispoza (3), (îvr) a dispozarisi (1) 4 vt (Pex) A stipula. 5 vt (Înv) A conduce (într-un anumit fel). 6 vt (Îvr) A desemna printr-o dispoziție (4). 7 vt A fi înclinat să... 8-9 vtr A face să devină sau a deveni bine dispus Si: a (se) înveseli. 10 vt (Înv) A pregăti pentru un scop anume. 11 vi A învinge într-o competiție sportivă.

DISPÚNE, dispún, vb. III. 1. Tranz. A hotărî, a decide; a ordona. 2. Intranz. A avea la dispoziție, a avea posibilitatea de a utiliza ceva sau pe cineva după propria dorință. 3. Intranz. A ieși învingător într-o competiție sportivă, într-un meci; a învinge. 4. Tranz. A așeza într-o anumită ordine; a aranja. 5. Refl. A căpăta o bună dispoziție, a deveni vesel; a se înveseli. – Din fr. disposer, lat. disponere (după pune).

DISPÚNE, dispún, vb. III. 1. Tranz. A hotărî, a decide; a ordona. 2. Intranz. A avea la dispoziție, a avea posibilitatea de a utiliza ceva sau pe cineva după propria dorință. 3. Intranz. A ieși învingător într-o competiție sportivă, într-un meci; a învinge. 4. Tranz. A așeza într-o anumită ordine; a aranja. 5. Refl. A căpăta o bună dispoziție, a deveni vesel; a se înveseli. – Din fr. disposer, lat. disponere (după pune).

DISPÚNE, dispún, vb. III. 1. Tranz. A hotărî, a decide; a ordona. (Absol.) Imediat ce va putea dispune singură, va lichida [moșia] Babaroaga. REBREANU, R. I 259. 2. Intranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») A avea la dispoziție, a avea posibilitatea de a utiliza după bunul plac. Azi minerii dispun de școli de calificare, biblioteci, cluburi, tot mai multe locuințe spațioase și luminoase, dispensare, magazine de stat pentru aprovizionarea cu alimente și produse industriale. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 27, 1/1. Unde și cum s-a petrecut lucrul? Rogu-te comunică-mi toate amănuntele de care poți dispune. CARAGIALE, O. VII 143. 3.. Intranz. (Franțuzism) A ieși învingător într-o întîlnire sportivă. Echipa locală a dispus de adversara ei. 4. Tranz. A așeza într-o anumită ordine, a aranja. Zările sînt umede, viorii, și aburi ușor se înalță, dezvelind orizontul dispus în coline. ANGHEL, PR. 173. Copii veseli... aleargă, sub piciorușele lor sună prundul de pe aleile dispuse în amfiteatru. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. Alte două strofe, dispuse într-același chip, împlinesc partea curat vînătorească și, negreșit, cea mai interesantă a baladei. ODOBESCU, S. III 89. 5. Refl. A căpăta bună dispoziție, a se înveseli.

DISPÚNE vb. III. 1. tr. A hotărî, a decide; a ordona. 2. intr. A avea la dispoziție; a avea posibilitatea de a decide după plac. 3. intr. A învinge într-o competiție sportivă. 4. tr. A așeza, a pune într-o anumită ordine. 5. refl. A căpăta bună dispoziție, a se înveseli. [P.i. dispún, conj. -nă. / după fr. disposer, lat. disponere].

DISPÚNE vb. I. tr. 1. a hotărî, a decide; a ordona. 2. a așeza, a aranja într-o anumită ordine. II. intr. 1. a avea la dispoziție; a avea posibilitatea de a decide după plac. 2. a învinge într-o competiție sportivă. III. refl. a căpăta bună dispoziție, a se înveseli. (după fr. disposer, lat. disponere)

A SE DISPÚNE mă dispún intranz. A căpăta o bună dispoziție; a deveni vesel; a se înveseli. /<fr. disposer, lat. disponere

A DISPÚNE dispún 1. tranz. 1) (soluții, persoane etc.) A alege cu fermitate; a hotărî. 2) A cere în mod autoritar și oficial; a porunci; a ordona; a comanda. 3) (obiecte, ființe) A așeza într-o anumită ordine; a aranja; a orândui; a rândui; a ordona. 2. intranz. 1) A se folosi după bunul plac. 2) A repurta o victorie într-o competiție sportivă; a învinge; a birui. /<fr. disposer, lat. disponere

dispune v. 1. a pune într’o ordine oarecare: a dispune trupele; 2. a prepara la sau pentru ceva: a dispune o sală pentru bal; 3. a face ce vrea, a întrebuința după plac: a dispune de averea sa; 4. a lua dispozițiuni, a ordona: legea dispune numai pentru viitor.

despúĭ și -pún, -pús, a -púne v. tr. (lat. dĭspóno, -pónere, a dispune, a așeza). Vechĭ. Stăpînesc. V. refl. Mă așez, mă stabilesc.

* dispún, -pús, a -púne v. tr. (lat. dis-pono, -pónere. V. pun, despun). Așez, rînduĭesc: a dispune trupele în semicerc. Prepar, pun la dispozițiune: a dispune o sală pentru bal. Hotărăsc, decid: comandantu a spus ca nimenĭ să nu treacă. Fig. Înveselesc: vestea asta la dispus (saŭ l-a dispus bine). V. intr. Pot face ce vreaŭ cu ceva, am: a dispune de banĭ, de amicĭ. V. refl. Mă prepar, staŭ gata: mă dispun să plec.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispún, 2 sg. dispúi, 1 pl. dispúnem; conj. prez. 3 să dispúnă; ger. dispunấnd; part. dispús

arată toate definițiile

Intrare: dispus
dispus adjectiv
adjectiv (A4)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dispus
  • dispusul
  • dispusu‑
  • dispu
  • dispusa
plural
  • dispuși
  • dispușii
  • dispuse
  • dispusele
genitiv-dativ singular
  • dispus
  • dispusului
  • dispuse
  • dispusei
plural
  • dispuși
  • dispușilor
  • dispuse
  • dispuselor
vocativ singular
plural
Intrare: dispune
verb (VT637)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dispune
  • dispunere
  • dispus
  • dispusu‑
  • dispunând
  • dispunându‑
singular plural
  • dispune
  • dispuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dispun
(să)
  • dispun
  • dispuneam
  • dispusei
  • dispusesem
a II-a (tu)
  • dispui
(să)
  • dispui
  • dispuneai
  • dispuseși
  • dispuseseși
a III-a (el, ea)
  • dispune
(să)
  • dispu
  • dispuie
  • dispunea
  • dispuse
  • dispusese
plural I (noi)
  • dispunem
(să)
  • dispunem
  • dispuneam
  • dispuserăm
  • dispuseserăm
  • dispusesem
a II-a (voi)
  • dispuneți
(să)
  • dispuneți
  • dispuneați
  • dispuserăți
  • dispuseserăți
  • dispuseseți
a III-a (ei, ele)
  • dispun
(să)
  • dispu
  • dispuie
  • dispuneau
  • dispuseră
  • dispuseseră
verb (VT637)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • despune
  • despunere
  • despus
  • despusu‑
  • despunând
  • despunându‑
singular plural
  • despune
  • despuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • despun
(să)
  • despun
  • despuneam
  • despusei
  • despusesem
a II-a (tu)
  • despui
(să)
  • despui
  • despuneai
  • despuseși
  • despuseseși
a III-a (el, ea)
  • despune
(să)
  • despu
  • despuie
  • despunea
  • despuse
  • despusese
plural I (noi)
  • despunem
(să)
  • despunem
  • despuneam
  • despuserăm
  • despuseserăm
  • despusesem
a II-a (voi)
  • despuneți
(să)
  • despuneți
  • despuneați
  • despuserăți
  • despuseserăți
  • despuseseți
a III-a (ei, ele)
  • despun
(să)
  • despu
  • despuie
  • despuneau
  • despuseră
  • despuseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)