dispús, ~ă a [At: BĂLĂȘESCU, GR. 121/14 / V: (îvr) des~ / Pl: ~úși, ~e / E: dispune] 1 (Înv) Aranjat într-o anumită ordine. 2 Aflat într-o stare sufletească potrivită pentru a face ceva. 3 Înclinat să... 4 (Îe) A fi (bine) ~ A avea bună dispoziție. 5 (Îae) A fi ușor amețit de băutură. 6 (Îe) A fi rău (sau prost) ~ A fi într-o stare sufletească proastă.

DISPÚS, -Ă, dispuși, -se, adj. (Adesea construit cu verbul «a fi» și urmat de o completivă) Aflat într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru, înclinat să..., gata de a... Ca bun camarad, e dispus să facă asta cu toată plăcerea. SADOVEANU, P. M. 114. Mîine... ați fi dispuși să primiți pe cineva la dejun? CARAGIALE, O. VII 25. Eram dispus să petrec. ALECSANDRI, T. 747. ◊ Expr. A fi (bine) dispus = a) a avea bună dispoziție, a fi vesel, mulțumit. Toată ziua am fost bine dispus. ▭ Ioana [era] dispusă, cu ochii strălucitori, cu un zîmbet batjocoritor. CAMIL PETRESCU, T. I 108; b) fig. a fi amețit de băutură. A fi rău (sau prost) dispus = a fi indispus, a fi fără chef.

DISPÚS, -Ă adj. Aflat într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru; gata să... ◊ A fi bine dispus = a avea bună dispoziție, a fi vesel; (fig.) a fi ușor amețit de băutură; a fi prost dispus = a fi indispus. [< dispune].

DISPÚS, -Ă adj. aflat într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru. ♦ a fi bine ~ = a avea bună dispoziție, a fi vesel.; (fig.) a fi ușor amețit de băutură; a fi prost ~ = a fi indispus. (< dispune)

DISPÚS ~să (~și, ~se) Care este gata să facă ceva. ◊ A fi (bine sau prost) ~ a) a avea bună (sau rea) dispoziție; b) a fi vesel, mulțumit (sau nemulțumit). /v. a dispune

dispus a. 1. gata de a lucra; 2. în dispozițiune (bună sau rea): nu-i bine dispus azi.

* dispús, -ă adj. Gata de, gata să: om dispus la muncă, să muncească, a munci. Vesel, vioĭ: îs bine dispus astăzĭ.

despune vi vz dispune

dispune [At: CANTEMIR, HR. 243 / V: despone, (înv) des~, (îvr) ~nui / Pzi: dispun, (înv) dispui / E: lat disponere, fr disposer (după pune)] 1 vt A așeza într-o anumită ordine Si: a ordona, a orândui, (înv) a dispoza (1) 2 vi A avea posibilitatea de a utiliza ceva sau pe cineva după propria dorință Si: (înv) a dispoza (2). 3 vt A da dispoziții (3) Si: a hotărî, a decide, (înv) a dispoza (3), (îvr) a dispozarisi (1) 4 vt (Pex) A stipula. 5 vt (Înv) A conduce (într-un anumit fel). 6 vt (Îvr) A desemna printr-o dispoziție (4). 7 vt A fi înclinat să... 8-9 vtr A face să devină sau a deveni bine dispus Si: a (se) înveseli. 10 vt (Înv) A pregăti pentru un scop anume. 11 vi A învinge într-o competiție sportivă.

DISPÚNE, dispún, vb. III. 1. Tranz. A hotărî, a decide; a ordona. (Absol.) Imediat ce va putea dispune singură, va lichida [moșia] Babaroaga. REBREANU, R. I 259. 2. Intranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») A avea la dispoziție, a avea posibilitatea de a utiliza după bunul plac. Azi minerii dispun de școli de calificare, biblioteci, cluburi, tot mai multe locuințe spațioase și luminoase, dispensare, magazine de stat pentru aprovizionarea cu alimente și produse industriale. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 27, 1/1. Unde și cum s-a petrecut lucrul? Rogu-te comunică-mi toate amănuntele de care poți dispune. CARAGIALE, O. VII 143. 3.. Intranz. (Franțuzism) A ieși învingător într-o întîlnire sportivă. Echipa locală a dispus de adversara ei. 4. Tranz. A așeza într-o anumită ordine, a aranja. Zările sînt umede, viorii, și aburi ușor se înalță, dezvelind orizontul dispus în coline. ANGHEL, PR. 173. Copii veseli... aleargă, sub piciorușele lor sună prundul de pe aleile dispuse în amfiteatru. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. Alte două strofe, dispuse într-același chip, împlinesc partea curat vînătorească și, negreșit, cea mai interesantă a baladei. ODOBESCU, S. III 89. 5. Refl. A căpăta bună dispoziție, a se înveseli.

DISPÚNE vb. III. 1. tr. A hotărî, a decide; a ordona. 2. intr. A avea la dispoziție; a avea posibilitatea de a decide după plac. 3. intr. A învinge într-o competiție sportivă. 4. tr. A așeza, a pune într-o anumită ordine. 5. refl. A căpăta bună dispoziție, a se înveseli. [P.i. dispún, conj. -nă. / după fr. disposer, lat. disponere].

DISPÚNE vb. I. tr. 1. a hotărî, a decide; a ordona. 2. a așeza, a aranja într-o anumită ordine. II. intr. 1. a avea la dispoziție; a avea posibilitatea de a decide după plac. 2. a învinge într-o competiție sportivă. III. refl. a căpăta bună dispoziție, a se înveseli. (după fr. disposer, lat. disponere)

A DISPÚNE dispún 1. tranz. 1) (soluții, persoane etc.) A alege cu fermitate; a hotărî. 2) A cere în mod autoritar și oficial; a porunci; a ordona; a comanda. 3) (obiecte, ființe) A așeza într-o anumită ordine; a aranja; a orândui; a rândui; a ordona. 2. intranz. 1) A se folosi după bunul plac. 2) A repurta o victorie într-o competiție sportivă; a învinge; a birui. /<fr. disposer, lat. disponere

A SE DISPÚNE mă dispún intranz. A căpăta o bună dispoziție; a deveni vesel; a se înveseli. /<fr. disposer, lat. disponere

dispune v. 1. a pune într’o ordine oarecare: a dispune trupele; 2. a prepara la sau pentru ceva: a dispune o sală pentru bal; 3. a face ce vrea, a întrebuința după plac: a dispune de averea sa; 4. a lua dispozițiuni, a ordona: legea dispune numai pentru viitor.

despúĭ și -pún, -pús, a -púne v. tr. (lat. dĭspóno, -pónere, a dispune, a așeza). Vechĭ. Stăpînesc. V. refl. Mă așez, mă stabilesc.

* dispún, -pús, a -púne v. tr. (lat. dis-pono, -pónere. V. pun, despun). Așez, rînduĭesc: a dispune trupele în semicerc. Prepar, pun la dispozițiune: a dispune o sală pentru bal. Hotărăsc, decid: comandantu a spus ca nimenĭ să nu treacă. Fig. Înveselesc: vestea asta la dispus (saŭ l-a dispus bine). V. intr. Pot face ce vreaŭ cu ceva, am: a dispune de banĭ, de amicĭ. V. refl. Mă prepar, staŭ gata: mă dispun să plec.

dispune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispun, 2 sg. dispui, 3 sg. dispune, perf. s. 1 sg. dispusei, 1 pl. dispuserăm, m.m.c.p. 1 pl. dispuseserăm; conj. prez. 1 sg. să dispun, 3 să dispună; ger. dispunând; part. dispus

dispune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispun, 2 sg. dispui, 1 pl. dispunem; conj. prez. 3 să dispună; ger. dispunând; part. dispus

dispúne vb. → pune

dispune (conj. dispună)

dispun, -nă 3 conj.

DISPÚNE vb. 1. v. ordona. 2. decreta. 3. v. aranja. 4. v. întrece. 5. v. distra. 6. v. avea.

DISPUNE vb. 1. a comanda, a decide, a fixa, a hotărî, a ordona, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (înv. și pop.) a orîndui, a rîndui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel...) 2. (JUR.) a decreta, (înv.) a lega. (Prin prezenta, ~...) 3. a aranja, a așeza, a clasa, a clasifica, a distribui, a grupa, a împărți, a întocmi, a ordona, a organiza, a orîndui, a potrivi, a pune, a repartiza, a rîndui. a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drege, a tocmi. (A ~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 4. (SPORT) a bate, a întrece, a învinge. (A ~ la puncte de adversar.) 5. a se amuza, a se desfăta, a se distra, a se înveseli, a petrece, a rîde, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Beau și se ~.) 6. a avea, a se bucura. (~ în sfîrșit de un ceas tihnit.)

A se dispune ≠ a se indispune, a se întrista

despúne (-n, -ús), vb. – A guverna, a domina, a cîrmui, a conduce. Lat. dĭspōnĕre (Pușcariu 527; REW 2682; Candrea-Dens., 1465; Tiktin; Rosetti, I, 166). Este înv. (sec. XVI-XVII), și der. despuitor, s. m. (conducător, șef, căpetenie); despus, s. n. (dominație, cîrmuire). Cf. dispune.

dispúne (dispún, ús), vb. – 1. A hotărî, a decide. – 2. A avea la dispoziție. – 3. A învinge (în sport). – 4. A aranja. – 5. (Refl.) A se înveseli. Lat. disponere (sec. XIX). Este dublet neol. de la despune. – Der. disponibil, adj., din fr.; disponibilitate, s. f., din fr.; disponenda, s. f. (restituire), termen comercial, din lat. disponenda prin intermediul germ.; dispoziți(un)e, s. f., din fr.; indispune, vb. (a indispune); indispoziție, s. f. (stare a celui bolnav); predispune, vb., din fr.

L’HOMME PROPOSE, DIEU DISPOSE (fr.) omul propune, Dumnezeu dispune – Finalizarea unor acțiuni ale omului nu depinde, totdeauna, de voința sau dorința lui.