Din totalul de 22 sunt afișate 20 definiții pentru discredita, discreditare   conjugări / declinări

DISCREDITÁRE s. f. Faptul de a (se) discredita; compromitere. – V. discredita.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCREDITÁRE s. f. Faptul de a (se) discredita; compromitere. – V. discredita.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCREDITÁRE s. f. Faptul de a (se) discredita, de a face să-și piardă (sau de a-și pierde) creditul, considerația, reputația; pierdere a influenței, a considerației. V. defăimare, compromitere.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

discreditáre s. f., g.-d. art. discreditắrii

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

discreditáre s. f., g.-d. art. discreditării

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCREDITÁRE s. 1. v. calomniere. 2. compromitere, (rar) discredit. (~ unei cauze nobile.)

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCREDITÁRE s.f. Acțiunea de a (se) discredita și rezultatul ei; pierdere a reputației, a creditului. [< discredita].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. (Cu privire la o persoană, o organizație, o concepție etc.) A face să-și piardă creditul, încrederea altora, considerația, a strica reputația. V. compromite, defăima. Prin pamflete... ai căutat să discreditezi pe membrii comitetului mîntuirii publice. CAMIL PETRESCU, T. II 603. Au inventat fabule nedemne ca să-l discrediteze. CARAGIALE, O. III 211. ◊ Refl. S-a discreditat printr-o acțiune nejustă.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

discreditá vb., ind. prez. 1 sg. discreditéz, 3 sg. și pl. discrediteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. discreditéze

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCREDITÁ vb. 1. v. calomnia. 2. v. compromite.

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCREDITÁ vb. I. tr., refl. A face ca cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea, creditul altora, a(-și) strica reputația. [< fr. discréditer, cf. it. discreditare].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISCREDITÁ vb. tr., refl. a(-și) pierde reputația, a (se) compromite. (< fr. discréditer)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DISCREDITÁ mă ~éz intranz. A-și pierde creditul, reputația; a se compromite. /<fr. discréditer

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A DISCREDITÁ ~éz tranz. (persoane, teorii, organizații etc.) A face să se discrediteze; a compromite. /<fr. discréditer

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

discredità v. 1. a face să cază în discredit; 2. a pierde creditul.

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

* discreditéz v. tr. (fr. discréditer. V. a-creditez). Fac să cadă în discret, compromit, îm perd creditu: omu politic se poate discredita ca și negustoru.

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DISCREDITÁRE s. 1. bîrfă, bîrfeală, bîrfire, bîrfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, ponegreală, ponegrire, șoaptă, (pop.) húlă, hulíre, năpăstuíre, pî́ră, (înv. și reg.) ponosluíre, (Ban.) tonocíe, (înv.) balamuțíe, catigoríe, clevétă, mozaviríe, (fam. fig.) încondeiére, înnegrire. (Nu te pleca la ~ lor; o ~ ordinară.) 2. compromitere, (rar) discrédit. (~ unei cauze nobile.)

Sursa: Sinonime82 (1982) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink