Din totalul de 22 sunt afișate 20 definiții pentru discredita, discreditare   conjugări / declinări

DISCREDITÁRE s. f. Faptul de a (se) discredita; compromitere. – V. discredita.

DISCREDITÁRE s. f. Faptul de a (se) discredita; compromitere. – V. discredita.

DISCREDITÁRE s. f. Faptul de a (se) discredita, de a face să-și piardă (sau de a-și pierde) creditul, considerația, reputația; pierdere a influenței, a considerației. V. defăimare, compromitere.

discreditáre s. f., g.-d. art. discreditắrii

discreditáre s. f., g.-d. art. discreditării

DISCREDITÁRE s. 1. v. calomniere. 2. compromitere, (rar) discredit. (~ unei cauze nobile.)

DISCREDITÁRE s.f. Acțiunea de a (se) discredita și rezultatul ei; pierdere a reputației, a creditului. [< discredita].

DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer.

DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer.

DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. (Cu privire la o persoană, o organizație, o concepție etc.) A face să-și piardă creditul, încrederea altora, considerația, a strica reputația. V. compromite, defăima. Prin pamflete... ai căutat să discreditezi pe membrii comitetului mîntuirii publice. CAMIL PETRESCU, T. II 603. Au inventat fabule nedemne ca să-l discrediteze. CARAGIALE, O. III 211. ◊ Refl. S-a discreditat printr-o acțiune nejustă.

discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză

discreditá vb., ind. prez. 1 sg. discreditéz, 3 sg. și pl. discrediteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. discreditéze

DISCREDITÁ vb. 1. v. calomnia. 2. v. compromite.

DISCREDITÁ vb. I. tr., refl. A face ca cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea, creditul altora, a(-și) strica reputația. [< fr. discréditer, cf. it. discreditare].

DISCREDITÁ vb. tr., refl. a(-și) pierde reputația, a (se) compromite. (< fr. discréditer)

A SE DISCREDITÁ mă ~éz intranz. A-și pierde creditul, reputația; a se compromite. /<fr. discréditer

A DISCREDITÁ ~éz tranz. (persoane, teorii, organizații etc.) A face să se discrediteze; a compromite. /<fr. discréditer

discredità v. 1. a face să cază în discredit; 2. a pierde creditul.

* discreditéz v. tr. (fr. discréditer. V. a-creditez). Fac să cadă în discret, compromit, îm perd creditu: omu politic se poate discredita ca și negustoru.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DISCREDITÁRE s. 1. bîrfă, bîrfeală, bîrfire, bîrfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, ponegreală, ponegrire, șoaptă, (pop.) húlă, hulíre, năpăstuíre, pî́ră, (înv. și reg.) ponosluíre, (Ban.) tonocíe, (înv.) balamuțíe, catigoríe, clevétă, mozaviríe, (fam. fig.) încondeiére, înnegrire. (Nu te pleca la ~ lor; o ~ ordinară.) 2. compromitere, (rar) discrédit. (~ unei cauze nobile.)