2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISCREDITÁRE s. f. Faptul de a (se) discredita; compromitere. – V. discredita.

DISCREDITÁRE s. f. Faptul de a (se) discredita; compromitere. – V. discredita.

discreditare sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) des~ / Pl: ~tări / E: discredita] Pierdere a creditului, a considerației, a bunei reputații Si: compromitere.

DISCREDITÁRE s. f. Faptul de a (se) discredita, de a face să-și piardă (sau de a-și pierde) creditul, considerația, reputația; pierdere a influenței, a considerației. V. defăimare, compromitere.

DISCREDITÁRE s.f. Acțiunea de a (se) discredita și rezultatul ei; pierdere a reputației, a creditului. [< discredita].

DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer.

DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite. – Din fr. discréditer.

discredita vtr [At: ASACHI, E. D. 23/12 / V: (înv) des~, dec~[1] / Pzi: ~tez / E: fr discréditer] (D. oameni) 1-2 A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, încrederea altora, buna reputație etc. Si: a (se) compromite.

  1. Varianta decredita nu este consemnată cuvânt-titlu în acest dicționar. — Ladislau Strifler

DISCREDITÁ, discreditez, vb. I. Tranz. (Cu privire la o persoană, o organizație, o concepție etc.) A face să-și piardă creditul, încrederea altora, considerația, a strica reputația. V. compromite, defăima. Prin pamflete... ai căutat să discreditezi pe membrii comitetului mîntuirii publice. CAMIL PETRESCU, T. II 603. Au inventat fabule nedemne ca să-l discrediteze. CARAGIALE, O. III 211. ◊ Refl. S-a discreditat printr-o acțiune nejustă.

DISCREDITÁ vb. I. tr., refl. A face ca cineva să-și piardă sau a-și pierde încrederea, creditul altora, a(-și) strica reputația. [< fr. discréditer, cf. it. discreditare].

DISCREDITÁ vb. tr., refl. a(-și) pierde reputația, a (se) compromite. (< fr. discréditer)

A SE DISCREDITÁ mă ~éz intranz. A-și pierde creditul, reputația; a se compromite. /<fr. discréditer

A DISCREDITÁ ~éz tranz. (persoane, teorii, organizații etc.) A face să se discrediteze; a compromite. /<fr. discréditer

discredità v. 1. a face să cază în discredit; 2. a pierde creditul.

* discreditéz v. tr. (fr. discréditer. V. a-creditez). Fac să cadă în discret, compromit, îm perd creditu: omu politic se poate discredita ca și negustoru.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

discreditáre s. f., g.-d. art. discreditắrii

discreditáre s. f., g.-d. art. discreditării

discreditá (a ~) vb., ind. prez. 3 discrediteáză

discreditá vb., ind. prez. 1 sg. discreditéz, 3 sg. și pl. discrediteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. discreditéze


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DISCREDITÁRE s. 1. v. calomniere. 2. compromitere, (rar) discredit. (~ unei cauze nobile.)

arată toate definițiile

Intrare: discreditare
discreditare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • discreditare
  • discreditarea
plural
  • discreditări
  • discreditările
genitiv-dativ singular
  • discreditări
  • discreditării
plural
  • discreditări
  • discreditărilor
vocativ singular
plural
Intrare: discredita
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • discredita
  • discreditare
  • discreditat
  • discreditatu‑
  • discreditând
  • discreditându‑
singular plural
  • discreditea
  • discreditați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • discreditez
(să)
  • discreditez
  • discreditam
  • discreditai
  • discreditasem
a II-a (tu)
  • discreditezi
(să)
  • discreditezi
  • discreditai
  • discreditași
  • discreditaseși
a III-a (el, ea)
  • discreditea
(să)
  • discrediteze
  • discredita
  • discredită
  • discreditase
plural I (noi)
  • discredităm
(să)
  • discredităm
  • discreditam
  • discreditarăm
  • discreditaserăm
  • discreditasem
a II-a (voi)
  • discreditați
(să)
  • discreditați
  • discreditați
  • discreditarăți
  • discreditaserăți
  • discreditaseți
a III-a (ei, ele)
  • discreditea
(să)
  • discrediteze
  • discreditau
  • discredita
  • discreditaseră
descredita
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

discreditare

etimologie:

  • vezi discredita
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

discredita descredita

  • 1. A face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: calomnia compromite attach_file 3 exemple
    exemple
    • Prin pamflete... ai căutat să discreditezi pe membrii comitetului mîntuirii publice. CAMIL PETRESCU, T. II 603.
      surse: DLRLC
    • Au inventat fabule nedemne ca să-l discrediteze. CARAGIALE, O. III 211.
      surse: DLRLC
    • S-a discreditat printr-o acțiune nejustă.
      surse: DLRLC

etimologie: