DEOCHEA, deochi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diochea vb. I] – Din deochi.

deochea [At: BIBLIA (1688) 147/₁ / V: deochi, ~chia, ~oichea, dio~ / P: de-o~ / Pzi: deochi / E: deochi] 1 vt (În superstiții) A vătăma sănătatea sau bunăstarea cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2-3 vr A se îmbolnăvi de deochi¹ (2-3). 4 vr (D. vreme) A se strica.

deocheat¹ sn [At: ALECSANDRI, T. 1043 / V: ~et¹, ~chiat¹ / Pl: ~uri / E: deochea] 1-4 Deochere (1-4). 5-6 Deochi¹ (2-3).

deocheat², ~ă a [At: ALECSANDRI, ap. GCR. II, 338 / V: ~et², ~chiat², dio~ / Pl: ~ați, ~e / E: deochea] 1 (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului. 2 (Fig) Fermecat. 3 (Fig; d. lucruri) Stricat. 4 (Fig) Priceput. 5 (Cu sens hip.) Drăguț. 6 (Cu sens hip.) Nostim. 7 (Fig; imp) Exagerat. 8 (Fig) Caraghios. 9 (Fig) Ciudat. 10 (Fig; d. oameni) Cu reputație proastă Si: compromis. 11 (D. animale) Nărăvaș (din cauza deochiului). 12 (Îe) A bate ca într-un putinei ~ A încerca ceva în zadar.

deochet¹ sn vz deocheat¹

deochet², ~ă a vz deocheat² corectat(ă)

deochi² v vz deochea

deochia v vz deochea

deochiat², ~ă a vz deocheat²

deochiat¹ sn vz deocheat¹

deoichea v vz deochea

diochea v vz deochea

diochet, ~ă a vz deocheat

diochia v vz deochea

DEOCHIA, Ⓟ DIOCHIA (-chiu) I. vb. tr. A fermeca, după credința poporului, cu ochii, cu privirea, invidioasă sau răutăcioasă, producînd persoanei amețeli, dureri de cap, leșin, sau chiar alte boale mai serioase: au deochiat-o cu ochii lor de buhne cobitoare (ALECS.). II. vb. refl. 1 A fi lovit de deochiu: unele scuipără de trei ori în vînt, ca să nu se doache (DLVR.) ¶ 2 Ⓕ A se strica: s’a deochiat vremea (CRG.) [ochiu].

DEOCHIAT adj. 1 p. DEOCHIA ¶ 2 Ⓕ Cu vază; ce bate la ochiu: fiind încă nou și puțin ~ în partid (VLAH.) ¶ 3 Ⓕ Rău văzut, cu renume prost ¶ 4 Ⓕ F Prea din cale afară, exagerat: cînd vei vedea că încep a croi cîte una mai ~ă (ODOB.).

DEOCHEA, deochi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A vătăma sănătatea sau bunăstarea cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi. ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: -de-o-. – Var.: diochea, vb. I.] – Din deochi.

DEOCHEA, deochi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A vătăma sănătatea (sau bunăstarea) cuiva printr-o privire rea, invidioasă, mirată (de frumusețea, calitățile, succesul cuiva). Știi, cred că m-a deocheat omul acela. GALAN, Z. R. 97. E un copil minune. Mi-a crescut pe neștiute chiar subt ochi. Doamne, numai să nu mi-l deochi! CAMIL PETRESCU, T. III 392. Ce de mai cavaleri plăcuți se uită la d-voastră... De nu v-ar deochea! ALECSANDRI, T. 309. ◊ Absol. Ochiul ce deoache La el să nu cate. TEODORESCU, P. P. 366. ◊ Refl. S-a oprit în prag și a scuipat ușor într-o parte ca să nu mă deochi. SADOVEANU, N. F. 22. [Baba] lă purcelul, îl scaldă... îl strînge de nas și-l sumuță, ca să nu se deoache, odorul! CREANGĂ, P. 76. 2. Refl. Fig. (Despre vreme) A se strica. Deodată s-a schimbat vremea cea frumoasă într-o vijelie cumplită... – Așa-i că s-a deocheat vremea? zise unul dintre plăieși. CREANGĂ, A. 30.

DEOCHEAT, -Ă, deocheați, -te, adj. 1. (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului. (Atestat în forma regională diocheat) Iar capul cel diocheat Să rămîie luminat, Curat, de boală scăpat. ALECSANDRI, P. P. 10. 2. Fig. Indecent, necuviincios; decoltat, piperat, fără perdea. Trece peste toate glumele și frazele voastre, oricît de nesărate și deocheate sînt cîteodată. C. PETRESCU, A. R. 29. ♦ Cu reputație proastă; compromis, pătat. (Substantivat) Casa... era locul de întîlnire al lumii deocheaților și deșucheaților timpului. M. I. CARAGIALE, C. 133. 3. Fig. Exagerat. Să găsească două-trei mii de lei cu camătă mai puțin deocheată. C. PETRESCU, Î. II 138. Cît vei auzi că încep a croi cîte una [o minciună] mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei. ODOBESCU, S. III 46. – Variantă: (regional) diocheat, -ă adj.

A SE DEOCHEA mă deochi intranz. (în superstiții) A se îmbolnăvi de deochi. [Sil. de-o-chea] /Din deochi

A DEOCHEA deochi tranz. A face să se deoache. [Sil. de-o-chea] /Din deochi

DEOCHEAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DEOCHEA și A SE DEOCHEA. 2) fig. (despre persoane) Care are o reputație proastă; compromis. 3) fig. (despre glume, vorbe) Care depășește limitele bunei-cuviințe; indecent. [Sil. de-o-cheat] /v. a deochea

deochià v. 1. a fermeca cu privirea: să nu deoachie copilașul CR.; 2. fig. a se face mai rău: s’a deochiat vremea CR. [V. deochiu].

deochiat a. 1. fermecat prin deochiu (se zice și despre vacile cari nu stau la muls și nu primesc vițelul); 2. fig. frumos, nostim: deochiatule! 3; pop. ce bate la ochi: deochiat prin excluzivismul său; 4. fam. enorm, exagerat: încep a croi câte una mai deochiată.

deocheát, -ă adj. Bolnav de deochĭ. Compromis. O mincĭună deocheată, o mincĭună gogonată, patentă. Deocheatule! frumosule (iron. saŭ serios). – În vest -chĭát. În est, pop. diochét, -chétă. Cp. cu boghet.

deóchĭ, a -cheá v. tr. (de și ochĭ. – Deóchĭ, deochĭ, deoáche, deochém, deocheáțĭ, deoáche; deocheám; deocheáĭ, -cheáșĭ, -ché; să deoáche; deochind). Farmec, îmbolnăvesc, fac să decadă aruncînd o privire rea, invidioasă, de mirare ș.a.: nu te uita așa mult la copil să nu-l deochĭ! V. refl. Mă îmbolnăvesc, încep să decad din cauza deochĭuluĭ. Fig. Mă compromit, perd prestigiu. Fac regrese, merg spre răŭ: timpu se deoache. – În vest a 2-chĭa. În Mold. sud dióchĭ, diochét, a diocheá, în nord a dioché. Cp. cu trunchez.

deochea (a ~) (desp. de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deochi, 3 deoache, 1 pl. deochem; conj. prez. 1 și 2 sg. să deochi, 3 să deoache; imper. 2 sg. afirm. deoache; ger. deochind

deochea (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deochi, 3 deoache, 1 pl. deochem, 2 pl. deocheați; conj. prez. 1 și 2 sg. să deochi, 3 să deoache; ger. deochind; part. deocheat

deochea vb. (sil. de-o-chea), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. deochi, 3 sg. și pl. deoache, 1 pl. deochem, 2 pl. deocheați; ger. deochind; part. deocheat

deocheat adj. m., pl. deocheați; f. sg. deocheată, pl. deocheate

deochiu, deoache 3 conj., -chiam 1 imp., -chiat prt., -chiere inf. s.

DEOCHEA vb. v. invidia, pizmui.

DEOCHEA vb. (pop.) a poci, (reg.) a pocita, (reg.) a săgeta, a strica. (Crede că l-a ~ cineva pe copil.)

DEOCHEAT adj. v. deșănțat, imoral, impudic, indecent, interlop, necuviincios, nerușinat, obscen, pornografic, scabros, scârbos, suspect, trivial, vulgar.

deochea vb. v. INVIDIA. PIZMUI.

DEOCHEA vb. (pop.) a poci, (reg.) a pocita, a săgeta, a strica. (Crede că l-a ~ cineva pe copil.)

deocheat adj. v. DEȘĂNȚAT. IMORAL. IMPUDIC. INDECENT. INTERLOP. NECUVIINCIOS. NERUȘINAT. OBSCEN. PORNOGRAFIC. SCABROS. SCÎRBOS. SUSPECT. TRIVIAL. VULGAR.

deocheá, deochi, v.t. A fermeca cu privirea. – Din deochi (DEX, MDA).

deocheát, -ă, deocheați, -te, adj. Fermecat, vrăjit, îmbolnăvit. (Sec. XVI). – Din deochia.

deochea, deochi, vb. tranz. – A fermeca cu privirea. – Din deochi (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

deocheat, -ă, deocheați, -te, adj. – Fermecat, vrăjit, îmbolnăvit. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din deochia (MDA).