diligént [At: FIS., 43 / V: ~gínt, del~, (reg) ~ijént / Pl: ~nți, ~e / E: fr diligent, lat diligens, -ntis] 1 (Liv) Harnic. 2 (Liv) Zelos. 3 (Înv) Cuminte.

diligență¹ sf [At: (a. 1767) IORGA, S. D. IV, 98 / V: (rar) ~ijan~, ~ije~, (îrg) ~ijean sn, ~ijanț sn, (înv) ~ijans sn, ~ijansă, dărăjanț sn, deligeanț sn, deligenț sn, del~, deligin~, delijan sn, delijant sn, delijanță, delijență, (reg) dilijancă, dirigeancă, delejanț, delijans / Pl: ~țe / E: fr diligence] Trăsură mare, acoperită, cu care se făcea în trecut transportul regulat de poștă și de călători pe distanțe lungi Si: poștalion. corectată

diligență² sf [At: MAG. IST. I, 58/16 / V: (rar) ~ije~, (înv) ~gin~, deligință / Pl: ~țe / E: fr diligence, lat diligentia] (Liv) 1 Sârguință. 2 Promptitudine.

DILIGÉNT, -Ă, diligenți, -te, adj. (Transilv.; latinism învechit) Sîrguitor, silitor.

DILIGÉNȚĂ², diligențe, s. f. (Transilv.; latinism învechit) Sîrguință, osteneală.

DILIGÉNȚĂ¹, diligențe, s. f. Trăsură mare, acoperită, care făcea (pînă la introducerea căilor ferate și a autotransportului) serviciul regulat de poștă și de transport al călătorilor; poștalion. Drumul e tare și lunecos ca sticla. Diligența merge cu greutate. GALACTION, O. I 468. La zile anumite sta-ntr-o piață O veche diligență-ncăpătoare Cu surugiii sprinteni de-a călare. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 160. Vîrgolici trebuia să sosească de la Neamț cu diligența de 8 dimineața. HOGAȘ, DR. II 131.

DILIGÉNT, -Ă adj. Sârguitor, silitor. [< lat. diligens, cf. fr. diligent].

DILIGÉNȚĂ¹ s.f. Silință, sârguință. [< lat. diligentia, cf. fr. diligence].

DILIGÉNȚĂ² s.f. (În trecut) Trăsură mare cu cai, folosită la transportul în comun al călătorilor, care mergea mai repede decât trăsurile obișnuite. [< fr. diligence].

DILIGÉNT, -Ă adj. sârguitor, silitor. (< lat. diligens, fr. diligent)

DILIGÉNȚĂ² s. f. trăsură mare cu cai, folosită în trecut, la transportul regulat de poștă și călători pe distanțe lungi; poștalion. (< fr. diligence)

DILIGÉNȚĂ¹ s. f. silință, sârguință, zel. (< lat. diligentia, fr. diligence)

DILIGÉNȚĂ ~e f. înv. Trăsură mare, cu multe locuri, care servea ca mijloc de transport pentru pasageri și poștă la distanțe mari; poștalion. /<fr. diligence

diligență f. 1. promptitudine: diligența întru îndeplinirea unei obligațiuni; 2. mare trăsură publică pentru călători.

* diligénță f., pl. e (fr. diligence, d. lat. diligentia. V. predilecțiune). Promptitudine. (Rar). Mare trăsură publică închisă (omnibus) pentru călătorie pe unde nu e cale ferată (Azĭ e înlocuită de automobilu de curse).

diligént (livr.) adj. m., pl. diligénți; f. diligéntă, pl. diligénte

diligénță s. f., g.-d. art. diligénței; pl. diligénțe