2 intrări

21 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

deznădăjduíre sf [At: COD. PUȘC. 76 / V: ~dejd~, ~nedejd~, dasnădej~, dăz~, diz~ / S și: desn~ / Pl: ~ri / E: dez- + nădăjduire] (Înv) 1 Deznădejde (1). 2 (Îlav) Cu (sau în, înv, întru) ~ În mod desperat, deznădăjduit. 3 (Îlav) La ~ Fără ieșire, la desperare. 4 (Îlv) A duce (sau a aduce, a arunca) la ~ ori, înv, a cădea în (sau la) ~ (ori ~ri) A deznădăjdui (1). 5 (Îal) A exaspera.

DEZNĂDĂJDUÍRE s. f. Faptul de a deznădăjdui; p. ext. deznădejde. ◊ Loc. vb. (Înv.) A aduce (pe cineva) la (sau în) deznădăjduire = a deznădăjdui; a exaspera. – V. deznădăjdui.

DEZNĂDĂJDUÍRE s. f. Faptul de a deznădăjdui; p. ext. deznădejde. ◊ Loc. vb. (Înv.) A aduce (pe cineva) la (sau în) deznădăjduire = a deznădăjdui; a exaspera. – V. deznădăjdui.

DEZNĂDĂJDUÍRE s. f. (Învechit) Deznădejde. își smulgea mustețile de deznădăjduire. ALECSANDRI, T. I 132. Suspinînd își frîngea mîinile cu deznădăjduire. NEGRUZZI, S. I 27. Durerea mea e mută ca deznădăjduirea, E neagră ca și ziua cînd nu te întîlnesc. ALEXANDRESCU, M. 58. ◊ Expr. A aduce (pe cineva) la (sau în) deznădăjduire = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea, a pune la grea încercare răbdarea cuiva, a exaspera. Moșule, mă aduci în deznădăjduire. ALECSANDRI, T. 1031. Fie-ți milă de mine și nu mă aduce la deznădăjduire ! NEGRUZZI, S. I 26.

deznădăjduíre s. f., g.-d. art. deznădăjduírii

deznădăjduíre s. f., g.-d. art. deznădăjduírii

DEZNĂDĂJDUÍRE s. v. desperare, deznădejde.

Deznădăjduire ≠ nădăjduire

deznădăjduí [At: IST. Ț. R. 34 / V: (înv) ~dejd~, den~, dăz~ / S și: desn~ / Pzi: ~ésc; Mp: 6 (îvr) ~isă / E: dez- + nădăjdui] 1-2 vir (Îoc nădăjdui, spera) A-și pierde orice speranță (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații) Si: a se descuraja, a despera. 3 vtf A face să-și piardă orice speranță, a duce la disperare.

DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Pref. dez- + nădăjdui.

DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Dez- + nădăjdui.

DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. A pierde orice nădejde, a despera. Acum începu a deznădăjdui, nici nu mai gîndea să meargă acasă la frații lui, după ce prăpădise și darurile lor și al lui. RETEGANUL, P. II 77. ◊ Refl. (Învechit) Mai că-mi vine a mă deznădăjdui de dragostea părintească ce mi-ai arătat și a crede că ea nu este decît o mască pentru ochii oamenilor. KOGĂLNICEANU, S. 193. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A aduce la deznădejde. Arată-i [lui vodă] că prin asemine măsuri își deznădăjduiește singur norodul. KOGĂLNICEANU, S. 193.

deznădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 deznădăjduiáscă

deznădăjduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deznădăjduiésc, imperf. 3 sg. deznădăjduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. deznădăjduiáscă

DEZNĂDĂJDUÍ vb. a despera, (înv.) a apelpisi. (A ~ să mai aștepte.)

A deznădăjdui ≠ a spera

A DEZNĂDĂJDUÍ ~iésc 1. intranz. A ajunge în stare de deznădejde; a-și pierde speranța; a despera. 2. tranz. A aduce în stare de deznădejde; a face să-și piardă speranța; a despera. /dez- + a nădăjdui

desnădăjduì v. a pierde orice nădejde, a despera.

deznădăjduĭésc v. intr. (d. nădăjduĭesc). Desper, perd, nădejdea: am deznădăjduit de soarta luĭ. V. tr. Aduc la desperare. V. refl. (ca și v. intr.) Desper: nu deznădăjdui!


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

deznădăjduíre s. v. DESPERARE. DEZNĂDEJDE.

Intrare: deznădăjdui
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deznădăjdui deznădăjduire deznădăjduit deznădăjduind singular plural
deznădăjduiește deznădăjduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deznădăjduiesc (să) deznădăjduiesc deznădăjduiam deznădăjduii deznădăjduisem
a II-a (tu) deznădăjduiești (să) deznădăjduiești deznădăjduiai deznădăjduiși deznădăjduiseși
a III-a (el, ea) deznădăjduiește (să) deznădăjduiască deznădăjduia deznădăjdui deznădăjduise
plural I (noi) deznădăjduim (să) deznădăjduim deznădăjduiam deznădăjduirăm deznădăjduiserăm, deznădăjduisem*
a II-a (voi) deznădăjduiți (să) deznădăjduiți deznădăjduiați deznădăjduirăți deznădăjduiserăți, deznădăjduiseți*
a III-a (ei, ele) deznădăjduiesc (să) deznădăjduiască deznădăjduiau deznădăjdui deznădăjduiseră
Intrare: deznădăjduire
deznădăjduire substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deznădăjduire deznădăjduirea
plural deznădăjduiri deznădăjduirile
genitiv-dativ singular deznădăjduiri deznădăjduirii
plural deznădăjduiri deznădăjduirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)