opțiuni
  • info
2 intrări
21 de definiții

Explicative DEX

DEZMĂȚ, dezmățuri, s. n. 1. Purtare nerușinată, dezmățată, imorală; destrăbălare, deșănțare, dezmățare. 2. Fig. Debandadă, haos (2), anarhie. – Din dezmăța (derivat regresiv).

DEZMĂȚ, dezmățuri, s. n. 1. Purtare nerușinată, dezmățată, imorală; destrăbălare, deșănțare, dezmățare. 2. Fig. Debandadă, haos (2), anarhie. – Din dezmăța (derivat regresiv).

dezmăț sn [At: MACEDONSKI, O. IV, 126 / S și: (înv) desm~ / Pl: ~uri / E: drr dezmăța] 1 Comportament plin de excese, de extravaganță Si: destrăbălare, desfrâu, dezmățare (2). 2 (Ccr; lpl) Fapte, atitudini care denotă dezmățul (1). 3 (Rar) Exces în desăvârșirea unei acțiuni, a unui fenomen Si: abuz, exagerare. 4 (Fig) Debandadă. modificată

DEZMĂȚ, dezmățuri, s. n. Purtare nerușinată, destrăbălare, desfrînare, dezmățare. Ghiftuiți În dezmăț și huzur... DEȘLIU, G. 10. ♦ Fig. Debandadă, anarhie. Faptul că se cerea odinioară cel puțin oarecari cunoștințe ortografice... a ținut mult timp pe loc dezmățurile de condei. MACEDONSKI, O. IV 126.

DEZMĂȚ ~uri n. 1) Viață de plăceri ușoare; purtare desfrânată. 2) fig. Stare de dezordine; debandadă. /Din dezmățat

dezmăț n., pl. urĭ. Rar. Starea celuĭ dezmățat.

DEZMĂȚA, dezmăț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).

DEZMĂȚA, dezmăț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).

dezmăța [At: VALIAN, V. / S și: (înv) desm~ / Pzi: dezmăț / E: dezmățat] 1-2 vtr (Înv; d. țesături) A (se) zdrențui. 3 vr (D. oameni) A umbla cu hainele desfăcute, rupte, murdare etc. 4 vr (D. oameni) A duce o viață de dezmăț (1) Si: a se destrăbăla, a se desfrâna, a se deprava. 5 vt (Înv; c.i. bunuri materiale, bani) A risipi.

DEZMĂȚA, dezmățez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din des1- + maț(e).

A SE DEZMĂȚA mă dezmăț intranz. rar 1) A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în dezmăț; a se desfrâna; a se destrăbăla; a se strica; a se deprava. 2) A deveni neglijent, dezordonat; a se deșănța. /Din dezmățat

Ortografice DOOM

dezmăț s. n., pl. dezmățuri

dezmăț s. n., pl. dezmățuri

dezmăț s. n., pl. dezmățuri

dezmăț

dezmăța (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmăț, 2 sg. te dezmeți, 3 se dezmață; conj. prez. 1 sg. să mă dezmăț, 3 să se dezmețe; imper. 2 sg. afirm. dezmață-te; ger. dezmățându-mă

!dezmăța (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmăț, 2 sg. te dezmeți, 3 se dezmață; conj. prez. 3 să se dezmețe

dezmăța vb., ind. prez. 1 sg. dezmăț, 2 sg. dezmeți, 3 sg. dezmață; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmețe

Sinonime

DEZMĂȚ s. 1. v. corupție. 2. v. orgie.

DEZMĂȚ s. 1. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, destrăbălare, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.) 2. desfrîu, orgie, (livr.) bacanală, libertinaj, luxură, (înv. și pop.) scîrnăvie, (înv.) rușinare, slobozenie, slobozie, zamparalîc. (A fost un adevărat ~.)

DEZMĂȚA vb. v. corupe, decădea, deprava, desfrâna, destrăbăla, perverti, strica, vicia.

dezmăța vb. v. CORUPE. DECĂDEA. DEPRAVA. DESFRÎNA. DESTRĂBĂLA. PERVERTI. STRICA. VICIA.

Antonime

Dezmăț ≠ ordine, rânduială

Intrare: dezmăț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezmăț
  • dezmățul
  • dezmățu‑
plural
  • dezmățuri
  • dezmățurile
genitiv-dativ singular
  • dezmăț
  • dezmățului
plural
  • dezmățuri
  • dezmățurilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: dezmăța
dezmăța1 (1 -ț) verb grupa I conjugarea I reflexiv
verb (V34)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezmăța
  • dezmățare
  • dezmățat
  • dezmățatu‑
  • dezmățând
  • dezmățându‑
 singular plural
  • dezmață
  • dezmățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezmăț
 (să)
  • dezmăț
  • dezmățam
  • dezmățai
  • dezmățasem
a II-a (tu)
  • dezmeți
 (să)
  • dezmeți
  • dezmățai
  • dezmățași
  • dezmățaseși
a III-a (el, ea)
  • dezmață
 (să)
  • dezmețe
  • dezmăța
  • dezmăță
  • dezmățase
plural I (noi)
  • dezmățăm
 (să)
  • dezmățăm
  • dezmățam
  • dezmățarăm
  • dezmățaserăm
  • dezmățasem
a II-a (voi)
  • dezmățați
 (să)
  • dezmățați
  • dezmățați
  • dezmățarăți
  • dezmățaserăți
  • dezmățaseți
a III-a (ei, ele)
  • dezmață
 (să)
  • dezmețe
  • dezmățau
  • dezmățară
  • dezmățaseră
dezmăța2 (1 -țez) verb grupa I conjugarea a II-a reflexiv
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezmăța
  • dezmățare
  • dezmățat
  • dezmățatu‑
  • dezmățând
  • dezmățându‑
 singular plural
  • dezmățează
  • dezmățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezmățez
 (să)
  • dezmățez
  • dezmățam
  • dezmățai
  • dezmățasem
a II-a (tu)
  • dezmățezi
 (să)
  • dezmățezi
  • dezmățai
  • dezmățași
  • dezmățaseși
a III-a (el, ea)
  • dezmățează
 (să)
  • dezmățeze
  • dezmăța
  • dezmăță
  • dezmățase
plural I (noi)
  • dezmățăm
 (să)
  • dezmățăm
  • dezmățam
  • dezmățarăm
  • dezmățaserăm
  • dezmățasem
a II-a (voi)
  • dezmățați
 (să)
  • dezmățați
  • dezmățați
  • dezmățarăți
  • dezmățaserăți
  • dezmățaseți
a III-a (ei, ele)
  • dezmățează
 (să)
  • dezmățeze
  • dezmățau
  • dezmățară
  • dezmățaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dezmăț, dezmățurisubstantiv neutru

etimologie:

dezmăța, dezmățverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „dezmăț” (13 clipuri)
Clipul 1 / 13