2 intrări

19 definiții

dezmắț sn [At: MACEDONSKI, O. IV, 126 / S și: (înv) desm~ / Pl: ~uri / E: drr dezmăța] 1 Comportament plin de excese, de extravaganță Si: destrăbălare, desfrâu, dezmățare (2). 2 (Ccr; lpl) Fapte, atitudini care denotă dezmățul (1). 3 (Rar) Exces în desăvârșirea unei acțiuni, a unui fenomen Si: abuz, exagerare. 4 (Fig) Debandadă. modificată

DEZMẮȚ, dezmățuri, s. n. 1. Purtare nerușinată, dezmățată, imorală; destrăbălare, deșănțare, dezmățare. 2. Fig. Debandadă, haos (2), anarhie. – Din dezmăța (derivat regresiv).

DEZMẮȚ, dezmățuri, s. n. 1. Purtare nerușinată, dezmățată, imorală; destrăbălare, deșănțare, dezmățare. 2. Fig. Debandadă, haos (2), anarhie. – Din dezmăța (derivat regresiv).

DEZMẮȚ, dezmățuri, s. n. Purtare nerușinată, destrăbălare, desfrînare, dezmățare. Ghiftuiți În dezmăț și huzur... DEȘLIU, G. 10. ♦ Fig. Debandadă, anarhie. Faptul că se cerea odinioară cel puțin oarecari cunoștințe ortografice... a ținut mult timp pe loc dezmățurile de condei. MACEDONSKI, O. IV 126.

dezmắț s. n., pl. dezmắțuri

dezmăț s. n., pl. dezmățuri

DEZMĂȚ s. 1. v. corupție. 2. v. orgie.

Dezmăț ≠ ordine, rânduială

DEZMẮȚ ~uri n. 1) Viață de plăceri ușoare; purtare desfrânată. 2) fig. Stare de dezordine; debandadă. /Din dezmățat

dezmắț n., pl. urĭ. Rar. Starea celuĭ dezmățat.

dezmățá [At: VALIAN, V. / S și: (înv) desm~ / Pzi: dezmắț / E: dezmățat] 1-2 vtr (Înv; d. țesături) A (se) zdrențui. 3 vr (D. oameni) A umbla cu hainele desfăcute, rupte, murdare etc. 4 vr (D. oameni) A duce o viață de dezmăț (1) Si: a se destrăbăla, a se desfrâna, a se deprava. 5 vt (Înv; c. i. bunuri materiale, bani) A risipi.

DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).

DEZMĂȚÁ, dezmắț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).

!dezmățá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmắț, 2 sg. te dezméți, 3 se dezmáță; conj. prez. 3 se dezméțe

dezmățá vb., ind. prez. 1 sg. dezmăț, 2 sg. dezméți, 3 sg. dezmáță; conj. prez. 3 sg. și pl. dezméțe

DEZMĂȚÁ vb. v. corupe, decădea, deprava, desfrâna, destrăbăla, perverti, strica, vicia.

A SE DEZMĂȚÁ mă dezmăț intranz. rar 1) A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în dezmăț; a se desfrâna; a se destrăbăla; a se strica; a se deprava. 2) A deveni neglijent, dezordonat; a se deșănța. /Din dezmățat


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEZMẮȚ s. 1. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, destrăbălare, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciúne, asélghie, desfătáre, preacurvíe, preacurvíre, preaiubíre, (fig.) descompúnere, putreziciúne, (rar fig.) putrefácție, (înv. fig.) putrejúne. (Starea de ~ din înalta societate.) 2. desfrîu, orgie, (livr.) bacanálă, libertináj, luxúră, (înv. și pop.) scîrnăvíe, (înv.) rușináre, slobozénie, slobozíe, zamparalî́c. (A fost un adevărat ~.)

dezmățá vb. v. CORUPE. DECĂDEA. DEPRAVA. DESFRÎNA. DESTRĂBĂLA. PERVERTI. STRICA. VICIA.

Intrare: dezmăț
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dezmăț dezmățul
plural dezmățuri dezmățurile
genitiv-dativ singular dezmăț dezmățului
plural dezmățuri dezmățurilor
vocativ singular
plural
Intrare: dezmăța (1 dezmăț)
dezmăța (1 dezmăț) verb grupa I conjugarea I
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezmăța dezmățare dezmățat dezmățând singular plural
dezmață dezmățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezmăț (să) dezmăț dezmățam dezmățai dezmățasem
a II-a (tu) dezmeți (să) dezmeți dezmățai dezmățași dezmățaseși
a III-a (el, ea) dezmață (să) dezmețe dezmăța dezmăță dezmățase
plural I (noi) dezmățăm (să) dezmățăm dezmățam dezmățarăm dezmățaserăm, dezmățasem*
a II-a (voi) dezmățați (să) dezmățați dezmățați dezmățarăți dezmățaserăți, dezmățaseți*
a III-a (ei, ele) dezmață (să) dezmețe dezmățau dezmăța dezmățaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)