devorare sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~rări / E: devora] 1 Sfâșiere cu dinții a prăzii Si: devorat¹ (1). 2 Consumare cu lăcomie, în mare grabă, a hranei Si: devorat¹ (2). 3 (Fig) Lectură făcută cu mare interes Si: devorat¹ (3). 4 (Fig) Mistuire. 5 (Fig) Trăire intensă a unei senzații, a unei stări neplăcute etc. Si: consumare, frământare, măcinare, (rar) devorat¹ (5).

DEVORARE s.f. Acțiunea de a devora. [< devora].

devora vt [At: HELIADE, O. I, 353 / Pzi: ~rez, (rar) devor / E: fr dévorer] 1 (C.i. prăzi) A mânca sfâșiind cu dinții. 2 (C.i. hrană) A mânca în grabă, cu lăcomie. 3 (Fig; c.i. scrieri) A citi cu mare interes. 4 (Fig) A dori cu nerăbdare Si: a pofti, a râvni. 5 (Prc; fig) A privi cu lăcomie. 6 (D. viermi, agenți fizici sau chimici etc.) A distruge în întregime. 7 (C.i. bunuri materiale, bani) A risipi. 8 (Îvr; pex) A delapida. 9 (C.i. spații, distanțe) A parcurge foarte repede. 10 (Fig) A face să dispară Si: a distruge, a mistui, a nimici. 11 (Fig) A trăi intens o senzație, o stare neplăcută, o tulburare Si: a consuma, a frământa, a măcina.

DEVORA, devorez, vb. I. Tranz. 1. (Despre animale) A mînca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. Răzbunam vrabia pe care o devorase animalul nesuferit. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 191. ◊ (Glumeț sau ironic, despre oameni) Un pilaf de ficat de pasăre nu avu prea mare căutare, dar puii fripți, trecuți prin mujdei de usturoi, fură devorați cu entuziasm. CAMIL PETRESCU, N. 70. (Absol.) Gogu Vlahopol devora ca o fiară, își umplea farfuriile, își turna singur, vorbea tare. C. PETRESCU, S. 125. 2. Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Cîteva zeci de mașini... zvîcneau ziua întreagă, devorînd colaci după colaci de sîrmă și revărsînd în jgheaburi milioane de copci și ace. PAS, Z. I 290. Devoră scrisoarea mai lacom ca anunțul unei moșteniri căzută din cer. C. PETRESCU, O. P. I 12. – Prez. ind. și: devor (BOLINTINEANU, O. 193).

DEVORA vb. I. tr. 1. A mînca prada, sfîșiind-o cu dinții; a mînca lacom. 2. (Fig.) A sfîșia, a mistui, a înghiți. [P.i. -rez. / < fr. dévorer, lat. devorare].

DEVORA vb. tr. 1. a mânca prada, sfâșiind-o cu dinții; a mânca lacom. 2. (fig.) a mistui, a înghiți. ◊ a devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes. (< fr. dévorer, lat. devorare)

A DEVORA ~ez tranz. 1) (despre animale) A mânca sfâșiind cu dinții. 2) (despre persoane) A mânca repede și cu lăcomie (înghițind fără a mesteca). 3) (despre flăcări) A arde până la temelie; a mistui. 4) fig. A citi repede și cu aviditate. /<fr. dévorer, lat. devorare

devorà v. 1. a sfășia cu dinții: tigrul devoră prada sa; 2. a mânca cu lăcomie: a devora pâinea; 3. fig. a consuma, a risipi: focul a devorat casa; 4. a citi cu nesațiu: a devora cărțile; 5. a sorbi cu privirea: a devora cu ochii.

* devór și -éz, a -á v. tr. (lat. dévoro, -voráre). Mănînc, sfîșiĭ cu dințiĭ, vorbind de feare. Mănînc cu lăcomie. Fig. Consum, distrug: flacăra devorează tot, urîtu-l devorează. A devora o carte, a o citi cu nesaț. A devora cu ochiĭ, a sorbi din ochĭ, a privi cu lăcomie, cu pasiune.

devorare s. f., g.-d. art. devorării; pl. devorări

devora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. devorez, 3 devorează; conj. prez. 1 sg. să devorez, 3 să devoreze

devora (a ~) vb., ind. prez. 3 devorează

devora vb., ind. prez. 3 sg. și pl. devorează

devora (ind. prez. 1 sg. devorez)

devorez.