DEVORA, devorez, vb. I. Tranz. 1. (Despre animale) A mînca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. Răzbunam vrabia pe care o devorase animalul nesuferit. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 191. ◊ (Glumeț sau ironic, despre oameni) Un pilaf de ficat de pasăre nu avu prea mare căutare, dar puii fripți, trecuți prin mujdei de usturoi, fură devorați cu entuziasm. CAMIL PETRESCU, N. 70. (Absol.) Gogu Vlahopol devora ca o fiară, își umplea farfuriile, își turna singur, vorbea tare. C. PETRESCU, S. 125. 2. Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Cîteva zeci de mașini... zvîcneau ziua întreagă, devorînd colaci după colaci de sîrmă și revărsînd în jgheaburi milioane de copci și ace. PAS, Z. I 290. Devoră scrisoarea mai lacom ca anunțul unei moșteniri căzută din cer. C. PETRESCU, O. P. I 12. – Prez. ind. și: devor (BOLINTINEANU, O. 193).