detronare sf [At: CR (1832), 314¹/28 / V: (îrg) dest~ / Pl: ~nări / E: detrona] 1 Înlăturare a unui monarh de la domnie Si: (rar) detronat¹ (1). 2 (Irn) Înlăturare a cuiva dintr-o funcție înaltă Si: (rar) detronat¹ (2). 3 (Pex; fig) Îndepărtare a cuiva din preajmă Si: (rar) detronat¹ (3). 4 Deposedare a unui sportiv de titlul de campion Si: (rar) detronat¹ (4).

DETRONARE s. f. Acțiunea de a detrona; alungare de pe tron, scoatere din domnie. Au votat o moțiune prin care se cerea detronarea regelui. CAMIL PETRESCU, T. II 345.

DETRONARE s.f. Acțiunea de a detrona și rezultatul ei; alungare de la tron. [< detrona].

destrona v vz detrona

destronare sf vz detronare

detrona vt [At: I. GOLESCU, C. / V: (îrg) ~ni, dest~ / Pzi: ~nez / E: fr détrôner] 1 (C.i. monarhi) A înlătura de la domnie. 2 (Irn) A înlătura dintr-o demnitate sau dintr-o funcție. 3 (Pex; fig; c.i. persoane) A îndepărta din preajma cuiva. 4 (Spt) A deposeda pe cineva de titlul de campion.

detroni v vz detrona

DETRONA, detronez, vb. I. Tranz. A alunga de pe tron, a scoate din domnie. Adunarea națională va detrona pe Ludovic. CAMIL PETRESCU, T. II 375. ♦ (Ironic) A scoate (pe cineva) dintr-o demnitate, dintr-o funcție. Te dușmănea însă Mircea, ucenicul pe care Borțosul îl detronase din funcția pe care o aveai tu acum. PAS, Z. I 270.

DETRONA vb. I. tr. A alunga de la tron, a scoate din domnie. ♦ (Ironic) A înlătura dintr-o demnitate, dintr-o funcție. [P.i. -nez. / < fr. détrôner].

DETRONA vb. tr. a înlătura de la tron, a scoate din domnie. ◊ (ir.) a înlătura dintr-o demnitate, dintr-o funcție. (< fr. détrôner)

A DETRONA ~ez tranz. 1) A deposeda de tron; a scoate din domnie. 2) A înlătura dintr-o funcție sau dintr-o demnitate; a destitui; a elibera; a concedia; a scoate. /<fr. détrôner

de(s)tronà v. a da jos de pe tron, a răsturna din domnie.

detronà v. V. destronà.

* detronéz v. tr. (fr. détrôner. V. tron). Scot din tron (din domnie), descăunez.

detronare (desp. de-tro-) s. f., g.-d. art. detronării; pl. detronări

detronare (de-tro-) s. f., g.-d. art. detronării; pl. detronări

detronare s. f. (sil. -tro-) → tronare

detrona (a ~) (desp. de-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. detronez, 3 detronează; conj. prez. 1 sg. să detronez, 3 să detroneze

detrona (a ~) (de-tro-) vb., ind. prez. 3 detronează

detrona vb. (sil. -tro-), ind. prez. 1 sg. detronez, 3 sg. și pl. detronează

DETRONARE s. v. mazilire.

DETRONARE s. mazilire, mazilit, (înv.) azlu, mazilie, surpare. (~ unui domnitor.)

DETRONA vb. v. mazili.

DETRONA vb. a mazili, (înv. și pop.) a surpa. (Domnitorul a fost ~.)

A detrona ≠ a încorona, a înscăuna, a întrona