2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

DESZÍCE vb. III. v. dezice.

deszice v. a se lepăda de cele zise, a-și lua vorba înapoi: ce un secol ne zice, ceilalți o deszic EM.

dezíce1 [At: LM / V: (înv) dezz~ / Pzi: dezíc / E: dez- + zice (după fr dédire)] 1-2 vtr A (se) retrage cele spuse sau susținute înainte (recunoscându-și greșeala) Si: a se contrazice, a retracta. 3-4 vtrp A (se) recunoaște ca neadevărat (ceea ce a susținut înainte) Si: a (se) nega, a (se) infirma, a (se) tăgădui. 5-6 vtr A (se) dezminți. 7 vr (În forma negativă) A nu se abate de la atitudinea sau conduita cunoscută. 8 vt A arăta că este altfel decât se pare, că nu se potrivește, că este în dezacord cu... 9 vr A se desolidariza.

dezíce2 vr [At: COD. VOR 2/18 / V: desz~] Pzi: dezíc / E: de- + zice] (Îvr) A se despărți (de cineva), luându-și rămas-bun.

DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice).

DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice).

DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. (Și în forma deszice) A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație). Ce-un secol ne zice, ceilalți o deszic. Decît un vis sarbăd, mai bine nimic. EMINESCU, O. I 40. ◊ Refl. pas. Așa zise împăratul și așa trebuia să se facă. Că hîr, că mîr, pace; zisa împăratului nu se putea deszice. ISPIRESCU, L. 376. ♦ A retracta. Poporul ce fusese idolul meu pieri... Dau mîna cu boierii, mă fac boier fierbinte Și una cîte una dezic ce-am zis nainte. BOLINTINEANU, O. 164. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvîntul; a se lepăda de... – Variantă: deszíce vb. III.

dezíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, 1 pl. dezícem, 2 pl. dezíceți; imper. 2 sg. dezí, neg. nu dezíce

dezíce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezíc, perf. s. 1 sg. deziséi, 1 pl. dezíserăm

DEZÍCE vb. 1. v. retracta. 2. a se contrazice. (Te rog să nu te ~.)

DEZÍCE vb. III. tr. A nega, a retrage, a retracta (ceva). ♦ refl. A-și retrage cuvântul, a se dezminți. [P.i. dezíc, var. deszice vb. III. / < de- + zice, cf. fr. dédire].

DEZÍCE vb. I. tr. a nega, a retracta (ceva). II. refl. a-și retrage cuvântul, a dezminți. (după fr. dédire)

A DEZÍCE dezíc tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A pune la îndoială. /<fr. dédire

A SE DEZÍCE mă dezíc intranz. A-și retrage cele spuse sau scrise anterior. /<fr. dédire

Intrare: dezice
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezice dezicere dezis dezicând singular plural
dezi, dezice deziceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezic (să) dezic deziceam dezisei dezisesem
a II-a (tu) dezici (să) dezici deziceai deziseși deziseseși
a III-a (el, ea) dezice (să) dezi dezicea dezise dezisese
plural I (noi) dezicem (să) dezicem deziceam deziserăm deziseserăm, dezisesem*
a II-a (voi) deziceți (să) deziceți deziceați deziserăți deziseserăți, deziseseți*
a III-a (ei, ele) dezic (să) dezi deziceau deziseră deziseseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deszice deszicere deszis deszicând singular plural
deszi, deszice desziceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deszic (să) deszic desziceam deszisei deszisesem
a II-a (tu) deszici (să) deszici desziceai desziseși desziseseși
a III-a (el, ea) deszice (să) deszi deszicea deszise deszisese
plural I (noi) deszicem (să) deszicem desziceam desziserăm desziseserăm, deszisesem*
a II-a (voi) desziceți (să) desziceți desziceați desziserăți desziseserăți, desziseseți*
a III-a (ei, ele) deszic (să) deszi desziceau desziseră desziseseră
Intrare: deszice
deszice
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)