DEZICE, dezic, vb. III. Tranz. (Și în forma deszice) A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație). Ce-un secol ne zice, ceilalți o deszic. Decît un vis sarbăd, mai bine nimic. EMINESCU, O. I 40. ◊ Refl. pas. Așa zise împăratul și așa trebuia să se facă. Că hîr, că mîr, pace; zisa împăratului nu se putea deszice. ISPIRESCU, L. 376. ♦ A retracta. Poporul ce fusese idolul meu pieri... Dau mîna cu boierii, mă fac boier fierbinte Și una cîte una dezic ce-am zis nainte. BOLINTINEANU, O. 164. ♦ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvîntul; a se lepăda de... – Variantă: deszice vb. III.