2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir.

DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) 1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa. 2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din fr. désunir.

dezuni vtr [At: TDRG / Pzi: ~nesc / E: fr désunir] (Rar) 1-2 A (se) desface. 3-4 A (se) dezlipi. 5-6 A (se) separa. 7-8 A (se) învrăjbi.

DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A despărți; fig. a dezbina, a învrăjbi. [Se legară] să lupte pe față și pe sub mînă împotriva dușmanilor ce ar mai voi să le strice frăția și să-i dezunească. ISPIRESCU, M. V. 47.

A SE DEZUNÍ mă dezunesc intranz. rar 1) (despre obiecte unite) A se desprinde unul de altul sau dintr-un tot. 2) (despre comunități) A-și pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezarticula; a se descompune; a se destrăma; a se dezagrega. 3) (despre două sau mai multe persoane) A trăi în vrajbă; a se vrăjmăși; a se dușmăni; a se învrăjbi; a se urî. /dez- + a uni

A DEZUNÍ dezunésc tranz. rar A face să se dezunească. /dez- + a uni

dezunì v. 1. a despărți ce era unit; 2. fig: a învrăjbi.

* dezunésc v. tr. (fr. désunir). Despart, stric unirea (propriŭ și fig.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!dezuní (a ~) (rar) (de-zu-/dez-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 dezuneáscă

dezuní vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezunésc, imperf. 3 sg. dezuneá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezuneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEZUNÍ vb. v. despărți, dezbina, învrăjbi, separa.

dezuni vb. v. DESPĂRȚI. DEZBINA. ÎNVRĂJBI. SEPARA.

A dezuni ≠ a îmbina, a împreuna, a uni

Intrare: dezuni
  • silabație: de-zu-ni, dez-u-ni info
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dezuni
  • dezunire
  • dezunit
  • dezunitu‑
  • dezunind
  • dezunindu‑
singular plural
  • dezunește
  • dezuniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dezunesc
(să)
  • dezunesc
  • dezuneam
  • dezunii
  • dezunisem
a II-a (tu)
  • dezunești
(să)
  • dezunești
  • dezuneai
  • dezuniși
  • dezuniseși
a III-a (el, ea)
  • dezunește
(să)
  • dezunească
  • dezunea
  • dezuni
  • dezunise
plural I (noi)
  • dezunim
(să)
  • dezunim
  • dezuneam
  • dezunirăm
  • dezuniserăm
  • dezunisem
a II-a (voi)
  • dezuniți
(să)
  • dezuniți
  • dezuneați
  • dezunirăți
  • dezuniserăți
  • dezuniseți
a III-a (ei, ele)
  • dezunesc
(să)
  • dezunească
  • dezuneau
  • dezuni
  • dezuniseră
verb (VT401)
Surse flexiune: IVO-III
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desuni
  • desunire
  • desunit
  • desunitu‑
  • desunind
  • desunindu‑
singular plural
  • desunește
  • desuniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desunesc
(să)
  • desunesc
  • desuneam
  • desunii
  • desunisem
a II-a (tu)
  • desunești
(să)
  • desunești
  • desuneai
  • desuniși
  • desuniseși
a III-a (el, ea)
  • desunește
(să)
  • desunească
  • desunea
  • desuni
  • desunise
plural I (noi)
  • desunim
(să)
  • desunim
  • desuneam
  • desunirăm
  • desuniserăm
  • desunisem
a II-a (voi)
  • desuniți
(să)
  • desuniți
  • desuneați
  • desunirăți
  • desuniserăți
  • desuniseți
a III-a (ei, ele)
  • desunesc
(să)
  • desunească
  • desuneau
  • desuni
  • desuniseră
Intrare: dezunit
dezunit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezunit
  • dezunitul
  • dezunitu‑
  • dezuni
  • dezunita
plural
  • dezuniți
  • dezuniții
  • dezunite
  • dezunitele
genitiv-dativ singular
  • dezunit
  • dezunitului
  • dezunite
  • dezunitei
plural
  • dezuniți
  • dezuniților
  • dezunite
  • dezunitelor
vocativ singular
plural
desunit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desunit
  • desunitul
  • desuni
  • desunita
plural
  • desuniți
  • desuniții
  • desunite
  • desunitele
genitiv-dativ singular
  • desunit
  • desunitului
  • desunite
  • desunitei
plural
  • desuniți
  • desuniților
  • desunite
  • desunitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dezuni desuni rar

etimologie: