2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

destulá [At: N. TEST. (1648) 246v/10 / V: (îrg) ~lí, dăstulí / Pzi: ~léz / E: destul] (Îrg) 1 vt A îndestula. 2 vr (îf destuli) A se răzbuna.

destúl, ~ă [At: COD. VOR. 157 / V: (înv) desătúl / Pl: ~úi, ~e / E: de4 + sătul] 1-2 a, av (Care este) în număr îndestulător Si: satisfăcător, suficient. 3-4 a, av (Care este) în cantitate (foarte) mare Si: mult. 5 sn (Pfm; lpl) Lucruri multe. 6 av (Îrg; îe) A face ~ A se răzbuna. 7 av (Îrg; îae) A pune capăt la ceva. 8 av (C. i. timpul) Atât cât este necesar. 9 av (C. i. timpul) Multă vreme. 10 av (Determină verbe abstracte) Într-un grad corespunzător de calitate, de intensitate etc. 11 av (Udp „de”) Suficient de... 12 sn (Înv) Belșug. 13 sn (Înv) Mulțumire. 14 av (Îrg; îlav) ~e ori Adesea. 15 av (Îrg; îlav) În ~ Atât cât trebuie. 16 av (Îrg; îal) Intens. 17 i Încetează!

DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ◊ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin prep. „de”) a) (Exprimă ideea de diminuare a calității pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au înțeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește). Destul de puțin. Destul de rău.De4 + sătul.

DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ◊ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin prep. „de”) a) (Exprimă ideea de diminuare a calității pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au înțeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește). Destul de puțin. Destul de rău.De4 + sătul.

DESTÚL1 adv. 1. (Adesea urmat de un adjectiv introdus prin prep. «de») Atît cît trebuie, atît cît ajunge, în cantitate suficientă; de ajuns, suficient. Timpul se încălzise destul, pentru ca Sîmbotina să poată sta peste zi afară. MIHALE, O. 503. Încerc să fiu destul de profund. SEBASTIAN, T. 64. Deși am iubit-o pînă la idolatrie, tot mi se pare că n-am iubit-o destul. M. I. CARAGIALE, C. 73. Nu-s destul de legate dulcețile. ALECSANDRI, T. I 31. ◊ A fi destul = a ajunge. Da, sîntem brațe și guri însetate, Nimic, nimic nu-i destul. De pîine, de soare, de aspră dreptate Nici unul din noi nu-i sătul. BANUȘ, B. 77. Dar oare viața-mi întreagă nu-i destul să-ți dovedească În toată clipa că Vidra știe și ea să iubească ? HASDEU, R. V. 127. E destul o măciucă la un car de oale. (Eliptic) Ivane, destul de-acum; ți-ai trăit traiul și ți-ai mîncat mălaiul. CREANGĂ, P. 319. ◊ (Întrebuințat ca adverb predicativ) Tu lasă, măi Grigore. Destul că eu mă duc... Ai grijă de pușcă și de scripcă. CAMILAR, N. I 273. Ce-mi pasă a cui ești? zise el. Destul că te iubesc. EMINESCU, N. 9. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge ! încetează ! Destul!... îl întrerupse colonelul. CAMILAR, N. I 349. O, bunul meu domn ! viteazul meu soț ! urmă ea, destul ! Ajungă atîta sînge vărsat, atîte văduvii, atîția sărimani. NEGRUZZI, S. I 146. 2. Mai mult decît trebuie, prea mult. M-a apăsat destul personalitatea marelui profesor. CAMIL PETRESCU, T. III 290. Destul ți-ai făcut mendrele pînă acum. CREANGĂ, P. 242. Destul m-am supărat Și nimic n-am căpătat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 215. ◊ Loc. adv. Din destul = din belșug, în mare cantitate. Porunci să mai aducă [mîncare], ca să fie din destul. ISPIRESCU, L. 216. ♦ (Regional) De multe ori, adesea. Cînd eram la mama fată, Mă culcam destul pe vatră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 443. 3. (Exprimă ideea de scădere a calității pozitive indicate prin adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește, echivalînd cu un diminutiv format de la adjectivul sau adverbul care urmează) Aproape..., suficient de... S-au înțeles destul de bine cu gospodarii localnici. SADOVEANU, P. M. 9. O răzeșie destul de mare, casa bătrînească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă... alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ, P. 3. ◊ (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate prin adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Prin unghere, se află celelalte obiecte pe care păstorii le-au adus cu ei din sat... Sînt destul de puține și de ciudat împerecheate. BOGZA, C. O. 69. Ei !... și ce-a făcut Destul de rău a fost. COȘBUC, P. I 229.

DESTÚL2, -Ă, destui, -le, adj. 1. Care este în cantitate suficientă, atît cît trebuie; de ajuns, suficient. Nu înțelegi că n-are ce căuta aici [aparatul de radio] ? Sîntem destule voci și fără el. SEBASTIAN, T. 77. Banii, cîți îi căpăta pentru lucru, îi erau numai buni și nu chiar destui pentru vinars. RETEGANUL, P. IV 8. Tata n-are destulă oștire să te scape ? ISPIRESCU, L. 51. 2. În cantitate sau în număr mare; mare, mult. Voluntari s-au găsit destui. CAMILAR, N. I 246. În această cetate se găsesc și oameni de treabă, pe lîngă destui șmecheri. SADOVEANU, D. P. 153. Un singur gest de pamfletar... mi-a adus destulă neplăcere. GALACTION, O. I 12. Am pictat și eu destule naturi moarte. CAMIL PETRESCU, T. II 69. ◊ (Substantivat, n.) Împărăteasa avea să sufere destule, atît durerile de naștere... cît și clevetelile ce auzea că merg în urechile împăratului. RETEGANUL, P. II 28. ♦ Mai mult de cît trebuie, de cît este necesar. Sînt destule-atîte chinuri ! ALECSANDRI, P. A. 88. Urechi să fie, că spate destule. ◊ (Exclamativ; verbul nu e exprimat) Destulă vorbă !

!destúi pr. m. pl. (~ gândesc așa), f. destúle (și cu valoare n.: a îndurat ~), g.-d. pl. m. și f. destúlora/ac. m. a (la) destúi, f. a (la) destúle (voturile destulora/a destui; s-a adresat destulora/la destui)

destúl1 adj. m., pl. destúi; f. destúlă, pl. destúle; g.-d. pl. m. și f. destúlor (antepus, neprecedat de alt determinant cu formă cazuală marcată)/ac. m. a (la) destúi, f. a (la) destúle (voturile destulor tineri/acestor destui tineri/a destui tineri; s-a adresat destulor tineri/acestor destui tineri/la destui tineri)

*destúl2 (suficient de, aproximativ, relativ) adv. (~ de buni)

destúl adj. m., pl. destúi; f. sg. destúlă, pl. destúle

DESTÚL adj., adv., interj. 1. adj. v. suficient. 2. adv. îndeajuns, suficient, (reg.) buget, (înv.) îndestul. (Ai vorbit ~.) 3. interj. v. ajunge.

destúl adv.1. Suficient, de ajuns, în cantitate îndestulătoare. – 2. (Interj.) Ajunge!, gata!, încetează! – 3. (Adj.) Care este atît cît trebuie. De la sătul, cu prep. de (Pușcariu 1531; Tiktin; Candrea), cf. de ajuns.Der. îndestula (var. destula, (în)destuli), vb. (a da suficient; a satisface, a mulțumi, a sătura); îndestulător, adj. (suficient, abundent); neîndestulat, adj. (nemulțumit); neîndestulător, adj. (insuficient). Din rom. provine bg. destur.

DESTÚL1 adv. 1) Într-o măsură satisfăcătoare; atât cât trebuie; de ajuns. 2) (cu valoare de interjecție) Ajunge! Stop! 3) Cu prisosință; peste măsură. A bate ~ la cap. A muncit ~ o viață întreagă. /de + sătul

DESTÚL2 ~ă (~i, ~e) 1) Care satisface cerințele; în cantitate îndestulătoare; suficient. 2) Care este în număr sau în cantitate mare; mult. 3) Care este mai mult decât trebuie. 4) și adverbial De ajuns...; suficient de... /de + sătul

destul a. atât cât trebue. [Contras din de sătul]. ║ adv. de ajuns: am lucrat destul.

destúl, -ă adj.m pl. (de și sătul). Suficient, de ajuns, cît trebuĭe. Vechĭ. Îndestulat, mulțumit. S.n., pl urĭ. Vechĭ. Îndestulare, belșug. Adv. Destul am suferit! – Și în destul. – Vechĭ și desătul.

destulésc și -éz V. îndestulez.

îndestúl adv. Rar. Destul, de ajuns. – S'ar putea scrie și în destul.

îndestuléz și (Trans.) -ésc v. tr. (d. destul). Aprovizionez cu tot ce trebuĭe, daŭ destul, satur: a îndestula o casă, un om cu ceva. Maĭ rar. Satisfac, mulțămesc [!]. V. refl. Mă aprovizionez din belșug, mă satur: oameniĭ s'aŭ îndestulat cu mîncare și băutură. – Vechĭ destulez și -esc, mulțămesc, satisfac. Satur, plictisesc: m'am destulit!

Intrare: destul
destul adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular destul destulul destu destula
plural destui destuii destule destulele
genitiv-dativ singular destul destulului destule destulei
plural destui destuilor destule destulelor
vocativ singular
plural
Intrare: destula
destula
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.