12 definiții pentru destoinic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

destóinic, ~ă a [At: TETRAEV. (1574), 4v / V: (înv) deas~, ~nec, dis~, dos~ / Pl: ~ici, ~ice / E: vsl достоин] 1 Demn de..., căruia i se cuvine ceva Si: vrednic. 2 Care este înzestrat cu posibilități intelectuale (remarcabile), pătrunzând cu mintea, înțelegând, pricepând ceva Si: priceput, (înv) pricepător. 3 Care posedă cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu sau care își cunoaște bine meseria Si: iscusit, îndemânatic, priceput, (asr) pricepător, (înv) practicos, practicist Vz. apt, capabil, competent. 4 (Fig; d. abstracte) Care se sprijină pe argumente solide Si: întemeiat, sigur.

DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ.

DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ.

DESTÓINIC, -Ă, destoinici, -e, adj. (Despre persoane și acțiunile lor) 1. Vrednic, meritos. Îi era vechi prieten ofițerul învățat și destoinic, căutat în saloane pentru spiritul său vioi, respectat și temut printre colegi pentru caracterul său neșovăitor. D. ZAMFIRESCU, R. 235. ♦ Isteț, îndemînatic. Doi destoinici slujitori ai agiei s-au ținut de mine, adulmecîndu-mă ca pe un vînat. SADOVEANU, Z. C. 144. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) În stare (de a face ceva), capabil; p. ext. în măsură (de a face ceva), competent. Dar bine, cum ai să ajungi tu... la Meca, cînd eu și nu știu dacă voi fi destoinic să desăvîrșesc așa călătorie? MACEDONSKI, O. I. 436. Se simte destoinic a împărăți peste o țară așa de mare și bogată. CREANGĂ, P. 184. Această blană... nu sînt destoinic ca să o prețuiesc. ODOBESCU, S. I 282.

DESTÓINIC ~că (~ci, ~ce) Care merită (ceva); vrednic (de ceva); demn. /<sl. dostoïniku

destoinic a. apt, capabil. [Slav. DOSTOĬNIKŬ].

destóinic și (vechĭ) dost-, -ă adj. (vsl. do-stoĭnikŭ [ca de-slușesc îld. do-], d. stati, stoĭati, a sta. V. dostoĭanie). Vechĭ. Vrednic. Azĭ. Capabil, apt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

destóinic adj. m., pl. destóinici; f. destóinică, pl. destóinice

destóinic adj. m.(sil. -stoi-), pl. destóinici; f. sg. destóinică, pl. destóinice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DESTÓINIC adj. v. competent.

DESTOINIC adj. bun, capabil, competent, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregătit, priceput, valoros, versat, vrednic, (rar) preparat, (înv. și pop.) harnic, (pop.) cercat, (înv.) ispitit, mîndru, practic, practicos, practisit, putincios. (Un inginer ~.)

Destoinic ≠ nedestoinic


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

destóinic (destóinică), adj. – Capabil, vrednic. Sl. dostoinŭ (Cihac, II, 95; Miklosich, Lexicon, 173; Miklosich, Slaw. Elem., 21), cu schimbarea pref. do- în des-.Der. destoinicie, s. f. (înv., demnitate, eminență; capacitate); nedestoinic, adj. (insuficient, inept); destoinici, vb. (a face vrednic, a da demnitate).

Intrare: destoinic
destoinic adjectiv
  • silabație: -stoi-
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • destoinic
  • destoinicul
  • destoinicu‑
  • destoinică
  • destoinica
plural
  • destoinici
  • destoinicii
  • destoinice
  • destoinicele
genitiv-dativ singular
  • destoinic
  • destoinicului
  • destoinice
  • destoinicei
plural
  • destoinici
  • destoinicilor
  • destoinice
  • destoinicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)