3 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

despicát1 sn [At: PAMFILE, I. C. 125 / V: (Îrg) dis~, (reg) deșp~ / Pl: (rar) ~uri / E: despica] 1-16 Despicare (1-2, 6-19).

despicát2, ~ă a [At: CANTEMIR, I. I. I, 113 / V: (îrg) dis~, (reg) deșp~ / Pl: ~áți, ~e / E: despica] 1-2 (D. obiecte dure) Desfăcut în două sau mai multe bucăți, de-a lungul (sau, rar, de-a latul), cu ajutorul unui obiect ascuțit, dur. 3-4 (Teh; d. lemn) Desfăcut (manual sau) mecanizat paralel cu fibra lemnoasă, pentru a obține scânduri, doage, șindrilă etc. 5 (Fig) Chinuit de o durere insuportabilă. 6 (D. obiecte) Spart de la sine în bucăți, ca și cum ar fi despicat de cineva. 7-8 (D. obiecte de îmbrăcăminte) Sfâșiat de-a lungul (de la sine sau) de către cineva. 9 (Asr; d. trupuri, carne) Spintecat printr-o tăietură lungă și adâncă Si: (înv) despintecat2 (1). 10 (D. pământ) Crăpat, formând o falie adâncă. 11 (Îvr; d. ape) Despărțit în două, lăsând la mijloc uscatul. 12 (D. obiecte) Desfăcut în părțile simetrice din care este format. 13 (Pop; d. muguri, boboci) Deschis, începând să înflorească. 14 (Înv; d. terenuri) Împărțit în loturi. 15 (Îvr; d. atomi) Descompus în particule. 16 (D. arbori) Ramificat2. 17 (D. aer, apă) A cărui rezistență este învinsă și prin care se înaintează rapid. 18 (Fig) Pătruns cu mintea dincolo de aparențe. 19 (Ind) Șpăltuit2. 20 (D. îmbrăcăminte) Care are o despicătură din croială. 21 (Reg; d. culoarea părului) Înspicat2. 22 (Reg; d. voce) Răspicat2.

DESPICÁT, -Ă, despicați, -te, adj. Tăiat, desfăcut de-a lungul; crăpat. – V. despica.

DESPICÁT, -Ă, despicați, -te, adj. Tăiat, desfăcut de-a lungul; crăpat. – V. despica.

DESPICÁT, -Ă, despicați, -te, adj. Tăiat, desfăcut de-a lungul (în două sau mai multe părți); crăpat. Ziua, liliecii se retrag în crăpăturile munților, dormind spînzurați între pereții de piatră despicați. BOGZA, C. O. 173. ◊ Fig. [Pisica] miorlăia dușmănos, răsucind și întinzînd coada stufoasă și mă fixa cu ochii despicați și crescuți. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 73.

DESPICÁT adj. 1. crăpat, spart, spintecat, tăiat. (Lemne de foc ~.) 2. v. spintecat.

DESPICÁT s. v. despicare.

despicá [At: PSALT. (1651), 261r/10 / V: (îrg) dis~, (reg) deșp~ / Pzi: ~píc / E: ml *despicare] 1-2 vt (C. i. obiecte dure) A desface în două sau mai multe bucăți, de-a lungul (sau, rar, de-a latul), cu ajutorul unui obiect ascuțit, dur Si: a crăpa, a sparge, a tăia. 3 vt (Îe) A ~ firul în patru A cerceta ceva cu minuțiozitate exagerată. 4 vt (Fig) A fi chinuit de o durere insuportabilă. 5 vr A se sparge în bucăți, ca și cum ar fi fost despicat (1). 6-7 vt (Rar; c. i. îmbrăcăminte) A (se) sfâșia de-a lungul. 8 vt (Asr; c. i. trupuri, carne) A spinteca printr-o tăietură lungă și adâncă Si: (înv) a despinteca (1). 9 vr (D. pământ) A forma o falie adâncă. 10 vr (Înv; îe) A se ~ de ziuă A se ivi zorile. 11 vt (Îvr; d. ape) A face să se despartă în două, lăsând la mijloc uscatul. 12 vt (Rar; c. i. părți simetrice ale unui tot) A desface. 13 vr (Pop; d. muguri, boboci) A se deschide și a începe să înflorească. 14 vt (Înv; c. i. terenuri) A delimita în loturi. 15 vt (Îvr; c. i. atomi) A descompune în particule mai mici. 16 vr (Îvr; d. arbori) A se ramifica. 17 vt A învinge rezistența aerului sau a apei și a înainta rapid. 18 vt (Fig) A pătrunde cu mintea dincolo de aparențe.

deșpicát1 sn vz despicat1

deșpicát2, ~ă a vz despicat2

DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare.

DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare.

DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori determinat prin «în două»; cu privire la un obiect, mai ales un lemn, o parte a corpului etc.) A crăpa, a tăia, a sparge de-a lungul, desfăcînd în două sau în mai multe bucăți. V. spinteca. Parcă i-a despicat cineva țeasta în două. CAMIL PETRESCU, U. N. 429. Mîinile subțiri și aspre despicau anevoios așchiile. C. PETRESCU, S. 31. Iară Dragoș s-aținea, Și cel zimbru cum venea, Ghioaga-n frunte-i arunca, Fruntea-n două-i despica ! ALECSANDRI, P. II 94. ◊ Fig. Cuvintele, lame albe, despică aerul. Prin glasul unuia vorbesc toți, Cei de ieri, de azi, de totdeauna. DRAGOMIR, P. 9. Vezi cel pîrîu care o despică [valea] în lung ? NEGRUZZI, S. I 195. ◊ Expr. A despica părul (firul sau firul de păr) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, a împinge prea departe analiza unei probleme (adesea fără rezultat pozitiv). ◊ Absol. Strigătul nostru adînc, unit, pătimaș, Să fie car de asalt. Să fie dur. Să despice, să taie, Cum despică și taie un diamant, Și să unească. BANUȘ, B. 110. ♦ Fig. A frînge, a sfîșia (sufletul, inima). Vioara lui despica inima. GALACTION, O. I 74. ◊ Refl. Inima-i în două n-a vrut să se despice. MACEDONSKI, O. I 261. Frageda inimioară se despică de durere. CONACHI, P. 109. Paler despicase surcelele de cu vreme, ca să aibă cu ce face focul cînd s-o scula, în zori. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 229. 2. Tranz. A produce o crăpătură (lungă și îngustă) în ceva; a deschide. Stanuri negre și trunchiete despicau pe ici pe colo negurile. EMINESCU, N. 49. Stoian... făcea el ce făcea Pe Păun că-l aducea Și-n pămînt că mi-l izbea. Cît pămîntul despica, Pîn’în brîu că mi-l băga. ALECSANDRI, P. P. 100. ◊ Fig. Aruncă în sus [buzduganul] de despică bolta ceriului. EMINESCU, N. 4. ♦ Refl. A se crăpa. Și se făcea că porți de-aramă, Bâtrîne, gem și se despică. BANUȘ, B. 112. Un vînt subțire se ridică, Albastra mare se despică. MACEDONSKI, O. I 59. Pe cînd ei beau și se veseleau... o dată se despică zidul și se ivi o umbră. ISPIRESCU, L. 143. (Fig.) Despică-te, apus și răsărit, miazănoapte și miazăzi, și trimite adevărul mărturie ! DAVIDOGLU, O. 120. ♦ Refl. (Popular, despre frunze) A crăpa, a se rupe. Frunzuță, despică-te, Vino, mîndră-mpacă-te ! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 256. Și de doru-i și de jale Să despică frunza-n vale. ALECSANDRI, P. P. 378. ♦ (Despre plug) A brăzda. Plugul despică ogorul.Uite, mergem să arăm, Țelina să despicăm, Că avem să semănăm. Voi aveți să ne urmați Și-nsutit să secerați. ANT. LIT. POP. I 552. ♦ (Neobișnuit) A despărți, a separa, a desface. Își regăsi puterea să despice în lături inelele cosiței și sări afară la lumină. GALACTION, O. I 191. 3. Tranz. A străbate (văzduhul, o mulțime compactă etc.). Se urca pe parapet... făcea un salt în sus și cădea în apătoată un arc, despicînd văzduhul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 41. Comăneșteanu zări de departe statura lui Milescu ce despica ceața, cu sabia în mînă. D. ZAMFIRESCU, R. 261. ◊ Fig. Multă vreme glasul limpede despică sara plină de miresme. SADOVEANU, O. I 107. Numai Prutul despica liniștea cu mersul lui grăbit. DUNĂREANU, CH. 182. 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. Ascultam, mic la picioarele Fanei, strîns în mine cu un sentiment nelămurit de spaimă și de apărare zadarnică, incapabil cîteva momente să despic cuvintele și să le lămuresc. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 323. Dezmeticindu-se parcă, începură să-și despice pățaniile și să le cîntărească. REBREANU, R. I 273. 5. Refl. A se desface în bucăți, a se fărîmița, a se destrăma. Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică Și, plutind de-asupra luncii, printre ramuri se despică. ALECSANDRI, O. 187. Dai de piatră, Nu se strică; Dai de apă, Se despică (Hîrtia). GOROVEI, C. 185. ◊ (Poetic) Bolțile [cerului] se rupeau, jumalțul lor albastru se despica. EMINESCU, N. 70. 6. Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. Mugurul liliacului se despică și-nverzește subt aburoasele sărutări ale soarelui. ODOBESCU, S. III 77.

despicá (a ~) vb., ind. prez. 3 despícă

despicá vb., ind. prez. 1 sg. despíc, 3 sg. și pl. despícă

DESPICÁ vb. 1. a crăpa, a sparge, a spinteca, a tăia, (reg.) a sfărâma. (A ~ lemne pentru foc.) 2. v. spinteca. 3. v. tăia. 4. a se crăpa, a se deschide. 5. v. deschide. 6. v. străbate.

despicá (despíc, despicát), vb.1. A tăia lemnul în sens longitudinal. – 2. A tăia, a trece prin, a străpunge. – 3. (Refl.) A se crăpa, a se deschide, a se desface. – Mr. disic, dischic, megl. dispic. Lat. dēspicāre, „a despica pîntecele, a goli animalul sacrificat” (Densusianu, Hlr., 169; Candrea, Rom., XXXI, 307; Pușcariu 524; REW 2598). Pentru sensul din lat., cf. Meillet-Ernout; de la „a despica pîntecele” se ajunge cu ușurință la „a despica” în general. Totuși, Tiktin pare a ignora originea acestui cuvînt, iar Candrea și Scriban pleacă de la spicum.Der. despicătură, s. f. (înv., bucată dintr-un animal sacrificat; bucată; așchie).

A SE DESPICÁ pers. 3 se despícă refl. 1) A se rupe pe o anumită porțiune prin întindere; a crăpa; a plesni; a pocni. 2) (despre pămint sau formații ale lui) A se crăpa, căpătând fisuri adânci; a se deschide. 3) (despre muguri, boboci) A începe să se desfacă; a crăpa. /<lat. despicare

A DESPICÁ despíc tranz. 1) (obiecte) A desface de-a lungul (prin tăiere, lovire etc.) în două sau în mai multe bucăți. ◊ ~ firul de păr în patru (sau în șapte) a examina ceva cu prea multă sârguință. 2) A face să se despice. 3) (spații compacte) A străbate cu o viteză deosebită; a spinteca. 4) fig. A pătrunde cu perspicacitate; a analiza subtil. /<lat. despicare

despicà v. 1. a tăia, a despărți în lungime: a despica un lemn; 2. a separa părțile unui corp, ale unei masse străbătând d'a curmezișul: pasărea despică aerul; 3. fig. a deștepta o adâncă compătimire: inima îi se despică de milă. [Lat. vulg. DESPICARE, a despica].

Intrare: despica
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) despica despicare despicat despicând singular plural
despi despicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) despic (să) despic despicam despicai despicasem
a II-a (tu) despici (să) despici despicai despicași despicaseși
a III-a (el, ea) despi (să) despice despica despică despicase
plural I (noi) despicăm (să) despicăm despicam despicarăm despicaserăm, despicasem*
a II-a (voi) despicați (să) despicați despicați despicarăți despicaserăți, despicaseți*
a III-a (ei, ele) despi (să) despice despicau despica despicaseră
Intrare: despicat
despicat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular despicat despicatul despica despicata
plural despicați despicații despicate despicatele
genitiv-dativ singular despicat despicatului despicate despicatei
plural despicați despicaților despicate despicatelor
vocativ singular
plural
Intrare: deșpicat
deșpicat
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)