4 intrări

32 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

desperát2, ~ă [At: (a. 1817) IORGA, S. D. XII, 173 / V: dis~ / Pl: ~áți, ~e / E: despera] 1-4 smf, a (Persoană) care și-a pierdut orice speranță în (rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: deznădăjduit. 5-8 smf, a (Persoană) care a fost adusă la desperare (1-2). 9-10 a (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă desperare (7-8). 11-12 a (D. manifestări ale oamenilor) Care este cauzat de desperare (7-8). 13-14 a (D. situații) Care este fără soluție și provoacă desperare (7-8).

desperát1 sn [At: MDA ms / V: dis~ / Pl: (rar) ~uri / E: despera] 1-6 Desparare (1-6).

DESPERÁT, -Ă adj. v. disperat.

DESPERÁT, -Ă, desperați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Ajuns la desperare; deznădăjduit. 2. (Despre manifestări sau atitudini) Care exprimă, care dovedesc desperare. 3. Care provoacă desperare; care prezintă puține posibilități de scăpare; periculos, grav. [Var.: disperát, -ă adj.] – V. despera.

DESPERÁT, -Ă, desperați, -te, adj. (Și în forma disperat) 1. (Despre oameni, fig. despre animale) Ajuns la desperare; deznădăjduit, exasperat. Maria încearcă disperată să-l trezească pe Anton. DAVIDOGLU, M. 75. Bubico latră și chelălăie desperat, smucindu-se să iasă din paner. CARAGIALE, O. II 266. A doua zi porni cu caii, dar iar căzu jos și dormi pînă ce mijea de ziuă. Desperat, era să ieie lumea în cap. EMINESCU, N. 20. Desperatul Cerențelu își luă adio suspinînd. NEGRUZZI, S. I 111. ◊ (Adverbial) Bogoiu a asistat la întreaga scenă... încurcat de privirea disperat întrebătoare a lui Jef. SEBASTIAN, T. 158. ◊ (Substantivat) Disperatul își cuprinse tîmplele în palme. SADOVEANU, P. M. 271. Mama... urmărea fiecare gest al nostru cu ochi de disperată. SAHIA, N. 57. 2. (Despre manifestări sau atitudini ale ființelor) Care exprimă, care dovedește desperare, deznădejde. Îndeosebi căpitanul Ilie avea o figură disperată. SADOVEANU, Z. C. 50. S-aud bătăi furioase în ușă, apoi un glas desperat:Ilinco... deschide o dată ! VLAHUȚĂ, CL. 57. Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț... e ură și turbare În ochii lor cei negri, adînci și desperați. EMINESCU, O. I 62. 3. Care provoacă desperare; care prezintă puține posibilități de scăpare; periculos. Situație desperată. – Variantă: disperát,-ă adj.

desperát /disperát adj. m., pl. desperáți/ disperáți; f. sg. desperátă/disperátă, pl. desperáte/disperáte

DESPERÁT adj. 1. v. deznădăjduit. 2. v. exasperat.

DESPERÁT, -Ă adj. 1. Ajuns la desperare; deznădăjduit. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă desperare. 2. Care provoacă desperare; periculos, grav. [Var. disperat, -ă adj. / cf. lat. desperatus, it. disperato, fr. désespéré].

DESPERÁT/DISPERÁT, -Ă adj. 1. ajuns la desperare; deznădăjduit. 2. (despre manifestări ale oamenilor) care denotă desperare. ◊ care provoacă desperare; periculos, grav. (< despera)

DESPERÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DESPERA. 2) (despre manifestări, atitudini) Care vădește desperare; deznădăjduit. [Var. disperat] /v. a despera

desperat a. 1. care nu mai lasă speranță: stare desperată; 2. făcut de un desperat: rezoluțiune desperată; 3. fig. adânc mâhnit, contrariat.

*desperát, -ă adj. Care a perdut speranța: familie desperată. Care nu maĭ dă speranță: boală desperată. Fam. Furios, turbat: a lucra ca un desperat. Adv. În mod desperat: ĭ-am auzit strigînd desperat. – Și disperat (it. disperato).

desperá [At: KOGĂLNICEANU, S. 215 / V: dis~ / Pzi: ~pér și (îrg) ~réz / E: lat desperare] 1-2 vi A pierde orice speranță (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: a se descuraja, a deznădăjdui. 3-4 vt A face pe cineva să despere (1-2). 5-6 vtr A (se) exaspera.

deșperát, ~ă a vz desperat

DISPERÁ, dispér, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: disperez. – Var.: desperá vb. I] – Din lat. desperare.

Prin contrast, DEX '98 menționează despera ca formă principală și dispera ca variantă. - cata

DISPERÁT, -Ă, disperați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Ajuns la disperare; deznădăjduit. 2. (Despre manifestări sau atitudini) Care exprimă, care dovedesc disperare. 3. Care provoacă disperare; care prezintă puține posibilități de scăpare; periculos, grav. [Var.: desperát, -ă adj.] – V. dispera.

DESPERÁ, despér, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă nădejdile, răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: desperez.Var.: disperá vb. I] – Din lat. desperare.

Ediția mai nouă (DEX '09) menționează dispera ca formă principală și despera ca variantă. - cata

DISPERÁT, -Ă adj. v. desperat.

DESPERÁ, despér și (mai rar) desperez, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. (Atestat în forma de prez. ind. pers. 3 pl. desper). Așa virtuoșii murind nu desper, Speranța-a lor frunte-nsenină. EMINESCU, O. I 12. ◊ Refl. (Învechit) Dacă la vîrsta ta te desperezi, apoi noi acei cari sîntem mai bătrîni... ce trebuie să facem ? KOGĂLNICEANU, S. 215. 2. Tranz. (Rar) A aduce (pe cineva) la desperare; a exaspera. Se arătară îndată pintre stuh vro patru dorobanți... care ne spuseră că ne găsim chiar în dreptul Călărașilor, și în lungă depărtare de orice sat. Această aflare ne desperă, căci toate proviziile noastre se înecaseră ! ALECSANDRI. O. P. 210. – Variantă: disperá vb. I.

Intrare: despera (1 desper)
despera (1 desper) verb grupa I conjugarea I
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) despera desperare desperat desperând singular plural
despe desperați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desper (să) desper desperam desperai desperasem
a II-a (tu) desperi (să) desperi desperai desperași desperaseși
a III-a (el, ea) despe (să) despere despera desperă desperase
plural I (noi) desperăm (să) desperăm desperam desperarăm desperaserăm, desperasem*
a II-a (voi) desperați (să) desperați desperați desperarăți desperaserăți, desperaseți*
a III-a (ei, ele) despe (să) despere desperau despera desperaseră
Intrare: despera (1 desperez)
despera (1 desperez) verb grupa I conjugarea a II-a
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) despera desperare desperat desperând singular plural
desperea desperați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desperez (să) desperez desperam desperai desperasem
a II-a (tu) desperezi (să) desperezi desperai desperași desperaseși
a III-a (el, ea) desperea (să) despereze despera desperă desperase
plural I (noi) desperăm (să) desperăm desperam desperarăm desperaserăm, desperasem*
a II-a (voi) desperați (să) desperați desperați desperarăți desperaserăți, desperaseți*
a III-a (ei, ele) desperea (să) despereze desperau despera desperaseră
Intrare: desperat
desperat
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desperat desperatul despera desperata
plural desperați desperații desperate desperatele
genitiv-dativ singular desperat desperatului desperate desperatei
plural desperați desperaților desperate desperatelor
vocativ singular
plural
disperat
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular disperat disperatul dispera disperata
plural disperați disperații disperate disperatele
genitiv-dativ singular disperat disperatului disperate disperatei
plural disperați disperaților disperate disperatelor
vocativ singular
plural
Intrare: deșperat
deșperat
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)