3 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

desfranáre sf vz desfrânare

desfrâná [At: M. COSTIN, O. 151/ Pzi: ~néz și (îvr) desfrấn / E: des- + (în)frâna] 1 vt (Îdt) A scoate frâul de la cal. 2 vt (Pex) A lăsa liber. 3 vt (Rar) A desface frâna. 4 vt (Pex) A scoate frâna. 5-6 vtr (A duce sau) a face să ducă o viață imorală. 7-8 vtr A (se) deda viciilor, corupției, destrăbălării.

desfrânáre sf [At: (a. 1750) GCR II, 47/27 / V: (îvr) dăs~, dis~ / Pl: ~nắri / E: desfrâna] 1 Scoatere a frâului la cal Si: desfrânat1 (1). 2 (Pex) Eliberare a calului Si: desfrânat1 (2). 3 (Rar) Desfacere sau slăbire a frânei Si: desfrânat1 (3). 4 (Pex) Scoatere a frânei Si: desfrânat1 (4). 5 Ducere a unei vieți imorale Si: desfrânat1 (5). 6 Dedare la vicii, corupție, destrăbălare Si: desfrânat1 (6). 7 Faptă care denotă stricăciune Si: depravare, destrăbălare, imoralitate. 8 (Pex) Trai imoral Si: (îvr) desfrânăciune, (nob) desfrânătețe.

DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Pref. des- + [în]frâna.

DESFRÂNÁRE, desfrânări, s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. – V. desfrâna.

DESFRÂNÁ, desfrânez, vb. I. Refl. (Rar) A se deda destrăbălării, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. – Des1- + [în]frâna.

DESFRÂNÁRE, desfrânări, s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. – V. desfrâna.

DESFRÎNÁ, desfrînez, vb. I. Refl. (Neobișnuit) A se deda desfătărilor, petrecerilor, a duce o viață necumpătată, de plăceri ușoare. Ne desfrînam în nebunia carnavalului la Veneția. M. I. CARAGIALE, C. 55.

DESFRÎNÁRE, desfrînări, s. f. Faptul de a fi desfrînat; destrăbălare. Din lux și desfrînare nasc aste bande crude De noi ciocoi ce pradă. BOLINTINEANU, O. 173. Poate ar fi mai întîrziat a-și pune în lucrare planul, dacă desfrînarea lui nu l-ar fi grăbit. NEGRUZZI, S. I 144.

!desfrâná (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se desfrâneáză

desfrânáre s. f., g.-d. art. desfrânắrii; pl. desfrânắri

desfrâná vb., ind. prez. 1 sg. desfrânéz, 3 sg. și pl. desfrâneáză

desfrânáre s. f., g.-d. art. desfrânării; pl. desfrânări

DESFRÂNÁ vb. v. corupe.

DESFRÂNÁRE s. v. corupție.

A SE DESFRÂNÁ mă ~éz intranz. A duce o viață de plăceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se deprava; a se destrăbăla; a se strica. /des- + a [în]frâna

desfrânà v. 1. a lua calului frâul; 2. fig. a da drumul: fiecare simte că mintea-i se desfrână AL.; 3. a (se) da desfrânării.

desfrânare f. dezordine morală, exces.

desfrînáre f. Destrăbălare, stricăcĭune morală, corupțiune, depravare.

desfrînéz v. tr. (ca și în-frînez). Scot frîŭ, las fără frîŭ (un cal). Fig. V. refl. Mă corup, mă dedaŭ stricăciuniĭ. V. destrăbălez.

Intrare: desfrâna
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) desfrâna desfrânare desfrânat desfrânând singular plural
desfrânea desfrânați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desfrânez (să) desfrânez desfrânam desfrânai desfrânasem
a II-a (tu) desfrânezi (să) desfrânezi desfrânai desfrânași desfrânaseși
a III-a (el, ea) desfrânea (să) desfrâneze desfrâna desfrână desfrânase
plural I (noi) desfrânăm (să) desfrânăm desfrânam desfrânarăm desfrânaserăm, desfrânasem*
a II-a (voi) desfrânați (să) desfrânați desfrânați desfrânarăți desfrânaserăți, desfrânaseți*
a III-a (ei, ele) desfrânea (să) desfrâneze desfrânau desfrâna desfrânaseră
Intrare: desfrânare
desfrânare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desfrânare desfrânarea
plural desfrânări desfrânările
genitiv-dativ singular desfrânări desfrânării
plural desfrânări desfrânărilor
vocativ singular
plural
Intrare: desfranare
desfranare
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)