DESFRÎNA (-nez) I. vb. tr. A lua calului frîul. II. vb. refl. 1 A-și pierde, a-și lepăda frîul; Ⓕ fie-care simte că mintea-i se desfrînă (ALECS.); i se desfrînase și i se lărgise mațele spre luat (N.-COST.) ¶ 2 Ⓕ A se da desfrîului, a se abate la plăceri neiertate, a trăi în desfrînare: s-au desfrînat în viață fără de rușine (LET.) [des- + frîne].